Chirurgul brasovean Sorin Balos a fost condamnat de Tribunalul Brasov la 2 ani si 11 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 4 ani, pentru luare de mita de la pacienti, anunta Agerpres.
Acesta ar fi fost surprins de anchetatori primind 8.000 de lei de la rudele unui pacient operat, dupa ce, anterior, ar mai fi primit înca 2.000 de lei.
Chirurgul brasovean Sorin Balos a fost prins în flagrant la începutul lunii noiembrie 2021, într-o clinica privata din Brasov, în timp ce primea mita pentru o operatie pe cord deschis.
„Condamna pe inculpatul Balos Sorin la pedeapsa de 2 ani si 3 luni închisoare, pentru savârsirea infractiunii de luare de mita (3 acte materiale, privind pe pacientii Voiculescu Doina, Gheata Minodora si Preda Eftinia). În baza art. 62 C.pen., aplica inculpatului Balos Sorin, pe lânga pedeapsa închisorii, si pedeapsa amenzii penale în cuantum de 14.000 lei (200 zile amenda x 70 lei /zi). În baza art.66 alin.1 lit. a, b, g Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritatile publice sau în orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a mai exercita profesia de medic în unitatile spitalicesti de stat, cu exceptia situatiilor de urgenta pe o perioada de 1 an, în conditiile prevazute de art.68 Cod penal. În baza art. 65 C.pen., aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit. a, b, g Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritatile publice sau în orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a mai exercita profesia de medic în unitatile spitalicesti de stat, cu exceptia situatiilor de urgenta ), pe durata si în conditiile prevazute de art.65 alin.3 Cod penal. 2”, se arata în hotarârea Tribunalului, publicata pe portalul instantelor.
