Impozit progresiv pe pensii speciale, schimbarea modului de indexare a pensiilor magistratilor si modificari legislative, renuntarea la pensiile date angajatilor din aviatia civila nou intrati, printre recomandarile Bancii Mondiale pentru autoritatile romane.
Expertii Bancii Mondiale, consultati de autoritatile române pe subiectul asa-numitelor pensii speciale, formuleaza o serie de recomandari cu privire la reducerea inechitatilor din sistemul românesc de pensii. Una dintre acestea face referire la introducerea unui impozit progresiv asupra suplimentului la pensiile de serviciu finantate de la buget si nu din contributii, eventuala aplicare a unei astfel de prevederi urmând a afecta în special pensiile magistratilor. O alta recomandare este aceea de modificare a regulilor de indexare pentru prestatiile magistratilor, printre recomandari numarându-se si revizuirea legislatiei si adoptarea protocoalelor de schimb de date care sa permita o eficienta sporita în gestionarea diferitelor planuri de pensii. Nu în ultimul rând, expertii recomanda renuntarea la pensiile acordate personalului aviatiei civile, având în vedere ca multi dintre acestia sunt angajati ai unor firme private.
Banca Mondiala formuleaza, pentru reforma pensiilor civile de serviciu, o serie de recomandari, doua dintre ele vizând pensiile de serviciu ale magistratilor.
Astfel, conform datelor facute publice duminica de Ministerul Muncii, „introducerea impozitarii progresive a suplimentului la pensiile de serviciu finantate de la buget” este una dintre recomandarilor formulate de expertii Bancii Mondiale, acestia aratând ca o astfel de decizier ar reprezenta „un mecanism eficient de reducere a inegalitatilor rezultate ar fi impozitarea speciala a cotei din beneficiul finantat de la bugetul de stat”.
„Acesta poate fi etalonat în functie de cuantumul suplimentului din buget sau poate fi declansat atunci când ponderea suplimentului depaseste anumiti parametri (de exemplu, atunci când suplimentarea depaseste cota finantata din contributii si astfel beneficiul este definit mai mult în functie de completare decât de contributii). Beneficiile magistratilor, de exemplu, a caror formula este protejata de sentinta Curtii Constitutionale a României, primesc marea majoritate (peste 90-) din beneficiul lor de la buget, si nu din contributii. Cazuri de completari mult mai mari decât contributiile sunt posibile si pentru alte pensii de serviciu. Chiar si în rândul beneficiarilor de pensii speciale, exista o inegalitate semnificativa între segmentul de 10- superior al beneficiarilor care primesc pensii de pâna la 3,5 ori mai mari fata decei 10- din segmentul inferior al beneficiarilor. Aceasta recomandare necesita consultari suplimentare cu Ministerul Finantelor si Agentia Nationala de Administrare Fiscala a României”, arata datele Bancii Mondiale prezentate de Ministerul Muncii.
O alta recomandare se refera la modificarea regulilor de indexare pentru prestatiile magistratilor.
„În timp ce toate pensiile de serviciu sunt mai mari la pensionare în comparatie cu prestatia generala a sistemului de pensii datorita garantiei mai mari a ratei de înlocuire si a unei abordari mai generoase de calcul al beneficiilor, aceste inegalitati se reduc în timp datorita ratei de indexare mai scazute aplicate pensiilor de serviciu, cu exceptia magistratilor. Pentru magistrati, situatia este inversa. Nu numai ca beneficiul este mult mai mare decât în sistemul general, dar indexarea pe salarii este si mai generoasa, crescând inegalitatea în timp. O analiza juridica ulterioara este necesara pentru optiunile de aliniere a ratei de indexare cu cea utilizata pentru alte pensii de serviciu în limitele deciziei Curtii Constitutionale care protejeaza beneficiul magistratilor. Cu toate acestea, o astfel de schimbare ar contribui la reducerea celor mai izbitoare inegalitati din sistemul de pensii”, considera expertii Bancii Mondiale.
Recomandarile acestora fac referire si la alte categorii de pensionari. Astfel, una dintre propunerile formulate este cea de aliniere a principiilor de administrare a pensiilor militare cu alte pensii de serviciu, expertii considerând ca un astfel de sistem „ar permite portabilitatea drepturilor de pensie obtinute cu serviciul militar si ar permite o tranzitie mai usoara în si în afara armatei, deschizând calea unei convergente ulterioare a parametrilor sistemului militar cu cel general”.
Printre recomandari se numara si cea de închidere a planului de pensii aferent personalului aviatiei civile. „Planul de pensii pentru personalul aviatiei civile ofera o pondere mai mare a beneficiului în comparatie cu alte pensii de serviciu (cu exceptia magistratilor). Spre deosebire de alti beneficiari de pensii de serviciu, participantii la aviatia civila nu sunt angajati în sectorul public si multi dintre ei lucreaza în sectorul privat. Rata de pensionare redusa semnificativ (pe care proiectul de lege întocmit de Guvern o unifica în categoria la 52) nu este legata de pierderea capacitatii de munca, desi pentru unii participanti la plan ar necesita schimbarea rolului în cariera sau schimbarea carierei în întregime. Ar trebui luata în considerare fezabilitatea închiderii planurilor de pensii pentru noii intrati sau a limitarii acestora în alt mod”, explica Banca Mondiala.
În plus, expertii sunt de parere ca Guvernul ar trebui sa ia în considerare revizuirea legislatiei si adoptarea protocoalelor de schimb de date care sa permita o eficienta sporita în gestionarea diferitelor planuri de pensii.
„În timp ce echipa Bancii Mondiale a întâmpinat provocari în obtinerea datelor necesare din cauza limitarilor legale impuse de reglementari, cum ar fi cele legate de securitate, chiar si pentru functiile guvernamentale legate de proiectarea si gestionarea cheltuielilor, precum si de raportarea privind pensiile speciale, datele necesare par sa nu fie disponibile. Aceste limitari ar putea fi depasite prin stabilirea de protocoale securizate de schimb de date si revizuirea practicilor de anonimizare si agregare în limitele legii”, specifica date facute publice duminica de catre Ministerul Muncii.
