Comunitatea culturala din Gorj a fost socata, marti seara, la aflarea vestii ca Olimpia Bratu, managerul Bibliotecii Judetene ”Christian Tell” din Tg-Jiu s-a spânzurat în biroul sau din cadrul institutiei. Biletul de adio scris de Olimpia Bratu, înainte de a recurge la gestul extrem, nu lasa loc la interpretari, scrie gorjonline
Este vorba despre un incident care a avut loc, vara trecuta, când un baietel, în vârsta de 10 ani, a fost lovit de creanga desprinsa dintr-un copac, în Parcul Central din Tg-Jiu, în timpul unui eveniment organizat de Biblioteca Judeteana ”Christian Tell”. Institutia a fost data în judecata de familia copilului, iar dosarul a ramas în pronuntare, luni. Cel mai probabil, institutia va fi obligata, în solidar, adica împreuna cu societatea Edilitara Public SA si Unitatea Administrativ Teritoriala Tg-Jiu la plata unor daune, dupa ce baietelul a avut mâna fracturata. Gestul Olimpiei Bratu e cu atât mai frapant cu cât pare ca fosta directoare s-a autopedepsit pentru acel incident.
Politia a deschis dosar penal …
…si efectueaza cercetari, dupa ce, marti, în jurul orelor 18,00, a fost sesizata, prin apel de urgenta, cu privire la faptul ca, în incinta Bibliotecii Judetene ”Christian Tell” a fost gasita spânzurata directoarea institutiei, Olimpia Bratu.
”Politistii deplasati la fata locului au stabilit ca este vorba despre o femeie de 52 de ani, din municipiul Târgu Jiu. Femeia nu mai prezenta semne vitale, iar cadrele medicale au constatat decesul.Corpul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Gorj, în vederea efectuarii necropsiei. Cercetarile sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa”, a precizat purtatorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Olimpia Bratu se afla la conducerea bibliotecii judetene, din iunie 2010, si transformase institutia dintr-una prafuita, într-una functionala, digitalizata, probabil cea mai moderna din subordinea Consiliului Judetean Gorj.
Vestea ca s-a spânzurat cu o esarfa de o conducta din biroul sau a picat ca un trasnet si parea de necrezut.
Biletul de adio…
…a stopat orice fel de speculatii. ”Procesul cu creanga, e prea mult pentru mine. Iertare!”, ar fi scris Olimpia Bratu, potrivit unor surse.
Despre ce este vorba: în luna iulie a anului trecut, un copil, în vârsta de 10 ani, a ajuns la spital, cu mâna fracturata, dupa ce o creanga s-a desprins dintr-un copac, din Parcul Central al municipiului Târgu Jiu si l-a lovit. Incidentul s-a petrecut în timpul unei activitati organizate de Biblioteca Judeteana „Christian Tell”, la care participau zeci de copii. Creanga a cazut chiar peste o masuta, în jurul careia erau copii, parinti si bunici, în zona amfiteatrului din parc. Politistii au întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa. Baietelul a primit îngrijiri medicale de specialitate, nu a avut nevoie de operatie, mâna i-a fost imobilizata într-o fasa speciala si a mers acasa. În afara de dosarul penal, tatal copilului a dat în judecata Biblioteca Judeteana „Christian Tell”, societatea Edilitara Public SA, cea care se ocupa cu întretinerea parcurilor si Unitatea Administrativ Teritoriala Tg-Jiu. Dosarul care are ca obiect ”pretentii daune morale” s-a judecat la Tribunalul Gorj, unde a fost atasat si dosarul penal aflat la Parchetul de pe lânga Judecatoria Craiova (?!). Luni, 27 februarie a.c., judecatorii au finalizat judecata si au stabilit termen pentru deliberare si pronuntare, saptamâna viitoare, la data de 6 martie.
Ce i se putea întâmpla Olimpiei Bratu atât de dramatic încât s-o împinga spre moarte? Cel mai probabil, cele trei institutii vor fi obligate la plata unor daune pentru baietelul care a avut mâna fracturata. Din punct de vedere administrativ, ulterior, institutiile trebuie sa se îndrepte împotriva persoanelor responsabile pentru recuperarea banilor. Atât.
