Cinci dintre cei sase componenti ai lotului olimpic de matematica si patru din cei cinci de la lotul de fizica – ambele echipe clasate pe locuri fruntase la concursurile de saptamâna trecuta – provin din învatamântul privat, si nu din cel de stat, potrivit Edupedu.ro.
Mai precis, cei noua performeri la matematica si fizica sunt elevii Liceului International de Informatica Bucuresti, liceu privat operat de reteaua turca de educatie ”Lumina”.
La Olimpiada Internationala de Matematica 2022, echipa României a ocupat locul I în Europa si locul 5 la nivel mondial, transmite Edupedu. Performerii la matematica de la liceul privat sunt Robert Dragomirescu (aur), David-Andrei Anghel (aur), Andrei Moldovan (argint), Vlad – Titus Spataru (argint), Radu-Andrei Lecoiu (bronz). Lor li s-a alaturat singurul olimpic de la un liceu de stat – Andrei Giovani Chirita (argint) de la Colegiul National de Informatica Tudor Vianu din Bucuresti.
La fizica, performerii de la Liceul International de Informatica Bucuresti sunt Andrei-Darius Dragomir (aur), Alexandru Momoiu (aur), Razvan-Gabriel Marcu (aur) si George-Cristian Ardeleanu (argint), alaturi de Vlad Stefan Oros, elev la Liceul „Grigore Moisil” Timisoara – medalie de aur, cel mai bun concurent european, potrivti Edupedu.ro.
