Publicitate

Istoricul Adrian Cioroianu considera ca scandalul Bâstroe este mai degraba un conflict de politica interna între PSD si presedintele Klaus Iohannis. Fostul ministru de Externe le cere liderilor politici sa se gândeasca la interesul României. ”Fiecare om cu capul pe umeri sa-si puna totusi problema: cu cine vrem sa ne învecinam? Vreme de 30 de ani i-am avut pe ucraineni, vreme de alti 70 de ani i-am avut pe sovietici. Nu stiu daca suferim cu ucrainenii foarte mult”, a spus Adrian Cioroianu în emisiunea Insider politic, difuzata sâmbata la Prima TV.
”Sunt convins ca e un scandal artificial. Cei care îl propaga sunt oameni care oricum nu-l simpatizau foarte mult pe Zelenski, sunt oameni care spuneau ca lui Zelenski i se da prea mare atentie”, a explicat Adrian Cioroianu.

La remarca potrivit careia acest scandal a pornit chiar de la o declaratie a vicepremierului Sorin Grindeanu, istoricul Adrian Cioroianu a raspuns: ”Da, asta ne arata si calitatea dezbaterii politice la noi si a oamenilor politici. Un om politic e interesat de popularitatea lui, fara îndoiala si nu pot sa condamn. Dar una e sa pari aparatorul intereselor românesti, alta e ca promovarea intereselor românesti sa te arunce în bratele cui nu te astepti. Genul acesta de retorica: ”Noi ajutam si ei ne seaca Delta”, unu la mâna ca înca nu stim daca acolo se petrece ceva. Înainte de a iesi cu o afirmatie, normal e sa întrebi: ”Mai, frate, eu observ ca draghezi acolo. Tu ai razboi si ai timp sa draghezi în acelasi timp?”. Lucrurile acestea puteau fi discutate de ministrul nostru înainte de a iesi public. A iesit ministrul Transporturilor de la PSD aratând cu degetul catre Externe, unde e domnul Aurescu, fost consilier al lui Iohannis. Mie meciul acesta mi s-a parut de politica interna, dar subiectul a prins”.

Fostul ministru de Externe avertizeaza ca în cazul în care armata lui Vladimir Putin ar câstiga razboiul cu Ucraina, ne-am putea învecina direct cu Rusia.

”Care e interesul României, totusi? Preferam sa avem un vecin Ucraina, cu care ne certam pe zece mii de subiecte, dar, atentie, daca ei vor sa se apropie de UE, vor avea nevoie de votul nostru si altfel discuti cu ei. Deci, Ucraina, un stat democratic, cu pretentii europene. Sau preferi sa vina rusii pâna la Chilia? Ca au mai fost, vorba aia, si sa dragheze fara sa te întrebe nimic. Tu sa te multumesti ca nu-ti dragheaza un canal pâna la Focsani, ca asa vor ei. Fiecare om cu capul pe umeri sa-si puna totusi problema. Cu cine vrem sa ne învecinam? Vreme de 30 de ani i-am avut pe ucraineni, vreme de alti 70 de ani i-am avut pe sovietici. Nu stiu daca suferim cu ucrainenii foarte mult”, a explicat istoricul.

Adrian Cioroianu compara subiectul Bîstroe cu problema minoritatii românesti din Ucraina. ”Povestea cu Bîstroe e veche, la fel ca disensiunile dintre noi si ei pe problema minoritatilor. Vreti sa va dau o veste? Noi avem probleme cu minoritatile si cu sârbii, si cu maghiarii, si cu ucrainenii, si cu grecii. Cum Dumnezeu se face ca reapar povestile astea în contextul în care se apropia un an de zile (de razboi – n.r.)? Unul dintre mesajele pe care Vladimir Putin le-a dat deschis la începutul razboiului a fost: ”Ucraina e un stat artificial. Ei sunt rusi, dar nu stiu. E un stat creat de Lenin, cu teritorii luate de la noi, de la România, din Ungaria, de la Polonia”. Un fel de a spune:”Fratilor, eu îmi iau partea mea, vedeti daca nu cumva luati si voi!”. Cu regret va spun, dar acesta a fost mesajul dat de Ribbentrop când nazistii au desfacut în bucati Cehoslovacia. Ei au spus: ”Sudetii sunt de-ai nostri, dar poate aveti si voi teritorii prin Cehoslovacia”. Unii dintre vecinii nostri de atunci aproape ca au muscat momeala. Noi, din fericire, nu”, a conchis Adrian Cioroianu. 

 

 

Citește toată știrea

Cioroianu, despre Bâstroe: Preferăm să vină ruşii până la Chilia şi să te mulţumeşti că nu-ţi draghează canal până la Focşani?
Publicitate