Procurorii anticoruptie au dispus trimiterea în judecata a vicepresedintelui Autoritatii Nationale Pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) Claudita Selavardeanu, într-un dosar în care este acuzata ca ar fi permis unor persoane acces la informatii nedestinate publicitatii.
„SELAVARDEANU CLAUDITA, la data faptelor vicepresedinte al Autoritatii Nationale Pentru Restituirea Proprietatilor (A.N.R.P.) cu rang de subsecretar de stat, pentru comiterea infractiunilor de: – permitere a accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii în scopul obtinerii de foloase necuvenite, în forma continuata, (494 acte materiale); – exercitarea fara drept a unei profesii.
NASLEU IOAN, la data faptelor director al SC Piete SA Timisoara, pentru comiterea infractiunii trafic de influenta, în forma continuata, Avocata în cadrul Baroului Bucuresti si administrator de fapt al unei societati comerciale, pentru comiterea infractiunilor de: – folosirea de informatii nedestinate publicitatii în scopul obtinerii de foloase necuvenite, în forma continuata; – încheierea de tranzactii financiare utilizând informatiile obtinute în virtutea functiei, atributiei sau însarcinarii, în forma continuata; – efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia, atributia sau însarcinarea pe care o îndeplineste o persoana ori încheierea de tranzactii financiare utilizând informatiile obtinute în virtutea functiei, atributiei sau însarcinarii sale, în forma continuata.
Persoana fizica, administrator al unor societati comerciale, pentru comiterea infractiunilor de: – cumparare de influenta; – instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii nedestinate publicitatii în scopul obtinerii de foloase necuvenite; – folosirea de informatii nedestinate publicitatii în scopul obtinerii de foloase necuvenite, în forma continuata”, arata comunicatul de presa al DNA.
Potrivit sursei citate, în rechizitoriul întocmit, procurorii au retinut, în esenta, urmatoarea stare de fapt:
„1. În perioada 16 noiembrie 2017–18 decembrie 2019, inculpata Selavardeanu Claudita, în calitatea mentionata mai sus, ar fi colectat informatii personale si patrimoniale nedestinate publicitatii (numerele dosarelor, identitatile si adresele persoanelor îndreptatite la despagubiri sau ale reprezentantilor acestora, valoarea despagubirilor, caracteristicile fizice, tehnice sau juridice ale imobilelor) din 494 de dosare A.N.R.P. validate de Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) sau instantele de judecata pe care, ulterior, i le-ar fi transmis omului de afaceri (cercetat în prezenta cauza). Informatiile respective îi erau necesare acestuia pentru a trimite persoanelor îndreptatite oferte de cumparare a drepturilor de despagubire la preturi mult mai mici decât valorile despagubirilor aprobate (30- din valoarea reala), profitând de incertitudinea si expectativa îndelungata în care se aflau titularii dosarelor ANRP.
În acelasi scop, o parte din informatii ar fi fost transmise de omul de afaceri si avocatei, iar acestia, în urma folosirii informatiilor nedestinate publicitatii primite de la Selavardeanu Claudita, ar fi obtinut foloase necuvenite totalizând aproximativ 8.900.000 lei.
2. În cursul anului 2017, acelasi om de afaceri i-ar fi promis în mod repetat lui Nasleu Ioan bani si un autovehicul BMW X1 pentru a interveni succesiv la prim-ministrul Guvernului României, la seful Cancelariei acestuia si la presedintele ANRP, asupra carora Nasleu Ioan ar fi lasat sa se creada ca ar avea influenta si i-ar putea determina sa urgenteze aprobarea unui dosar ANRP, privind acordarea ilegala a unor despagubiri de 18.941.508 euro (pretentiile de despagubiri în dosarul respectiv erau nefondate)”, conform comunicatului de presa al procurorilor DNA.
De asemenea, în cauza au fost dispuse masuri asiguratorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucuresti cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse în cauza.
DNA mai precizeaza ca „aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa înfrânga principiul prezumtiei de nevinovatie”.
