Virologul Luc Montagnier a decedat în data de 8 februarie, în vârsta de 89 de ani. Zilele trecute, am citit pe rfi un articol dedicat memoriei savantului francez care a descoperit (împreuna cu Françoise Barré-Sinoussi) virusul HIV, primind pentru asta premiul Nobel pentru medicina. Cum se încheie articolul?
„În privinta pandemiei de COVID, Luc Montagnier a avut unele reactii controversate în privinta (sic!, m.a.) originii virusului ori în privinta (sic!) vaccinurilor. Astfel ca a devenit un model pentru cei care se opun masurilor sanitare.”
Ah, ce-mi place grija asta care se rostogoleste prin presa de bine din toata lumea când e vorba de cineva care pune sub semnul întrebarii pozitii asa-zis oficiale „în privinta” (vorba autoarei Cristina Teaca) pandemiei, a noului coronavirus etc., persoana în cauza, chiar daca este un cercetator (ultra)recunoscut precum Luc Montagnier, fiind etichetata numaidecât macar drept „controversata” ori drept având, ca în cazul de fata, „reactii controversate”. De, de-ar fi fost mai putin titrat, probabil ca eticheta care i s-ar fi aplicat ar fi fost de-a dreptul una de „sustinator al teoriei conspiratiei”. Dar cum savantul francez a fost o somitate, na, i s-a aplicat eufemismul de „controversat”.
Un alt nume „controversat” este si Roland Wiesendanger, fizician si profesor la Universitatea din Hamburg, care la începutul lui februarie a acordat un interviu lui Marcel Gyr pentru cotidianul elvetian Neue Zürcher Zeitung (NZZ) (Ursprung der Pandemie…). Ei, ce sa vezi, în interviul din 3 februarie Roland Wiesendanger îl pomeneste inclusiv pe (între timp) raposatul Luc Montagnier:
„Deci, trebuie retinut clar care a fost ideea ce a stat în spatele acestui studiu. Doara n-am fost primul care sustinut ca e posibil ca pandemia sa-si fi avut originea într-un laborator, au facut asta multi altii. Printre acestia se numara de pilda canadianul Yuri Deigin, care are merite foarte mari, de asemenea si italianca Rossana Segreto de la Universitatea Innsbruck ori, desigur, nobeliardul francez Luc Montagnier. Dar problema a fost ca toti acestia n-au reusit sa-si publice descoperirile în publicatii de specialitate”.
Wiesendanger a publicat anul trecut un studiu considerat la rândul lui „controversat” (cum altfel!), o ancheta cvasi-criminalistica în care a adunat o sumedenie de indicii, care indicii duceau toate la Wuhan, la laboratorul de virusologie considerat cel mai tare din lume, concluzia ultima fiind (fara sa fi putut gasi si dovada ultima, concreta) ca SARS-CoV2 nu poate fi decât o creatie de laborator care nu se stie cum (accidental sau nu?) a ajuns în lume. Interviul în cauza i-a fost însa luat pentru ca au fost facute publice în SUA o serie de mailuri care au oferit noi indicii în favoarea tezei sustinute de profesorul din Hamburg. Brizant e, printre altele, faptul ca de la Wuhan niste fire rosii duc înapoi în SUA…
N-o sa am cum sa ofer aici nici macar firul rosu al anchetei, respectiv al interviului, dar nu pot sa nu redau câteva concluzii formulate de Wiesendanger care exced investigatia sa privind originea covidului.
Iata ce sustine Wiesendanger, dupa ce Gyr arata ca „la mijlocul lui februarie 2020, virologi de de frunte au pus în mod abrupt capat dezbaterii privind originea pandemiei: într-un articol publicat în revista de specialitate «Lancet», acestia au numit teza laboratorului drept o teorie a conspiratiei”:
„|sta-i tragismul întregii povesti. Sintagma «teoria conspiratiei» n-a fost pusa în circulatie de mass-media, ci de oameni de stiinta – într-un mod nestiintific a fost pacalita o lume-ntreaga. În momentul acela timpuriu, nici nu puteai emite un astfel de enunt absolut care exclude un accident de laborator. În ce ma priveste, mi s-au aprins numaidecât toate beculetele de alarma.”
Sa mai retinem asa:
„Aproape toate dezvaluirile despre originea pandemiei sunt facute de mici organizatii sau portaluri media. Mass-media clasica, în schimb, se tine deoparte”, spune Gyr.
„Da, asta-i foarte dezamagitor”, raspunde Wiesendanger. „Tocmai în Germania, mass-media a esuat complet în privinta asta, e o catastrofa. Doara exista acest saptamânal care actualmente, cu ocazia aniversarii a 75 de ani de existenta, se mândreste de lunga sa istorie de jurnalism investigativ…”
„…va referiti la «Spiegel»…”
„… deci, daca «Spiegel», dupa toate cele devenite publice, e ultimul care mai vine cu un cover-story despre un posibil accident de laborator, în care sapte autori aduna la un loc ceea ce au descoperit altii, asta nu mai e altceva decât o tragedie.”
Întâmplarea face ca în decembrie anul trecut am primit de la cineva editia speciala „Chronik 2021” a magazinului Der Spiegel. Rasfoind cronica, citind una-alta, impresia mea asta a fost: ca preocuparea principala a vestitului saptamânal pare sa fi devenit în ultimii ani sa fie un organ de presa al stângii nu liberale, ci progresiste. Pacat.
Michael Astner este poet, traducator si publicist