La 23 martie 1847 s-a nascut la Iasi Alexandru D. Xenopol, cel care va deveni o ilustra personalitate a culturii românesti pe baza multiplelor si recunoscutelor sale preocupari intelectuale de: istoric, filozof al istoriei, economist, pedagog, jurist si scriitor român. Fiind autorul primei mari sinteze istorice a Neamului Românesc, elaborata în perioada anilor 1888 – 1893 si tiparita la Iasi în sase volume, însumând peste patru mii de pagini, în care, dupa îndelungate cercetari, a reusit sa faca o ampla trecere în revista, analitica si stralucit documentata, a mersului istoric al românilor din cele mai vechi timpuri si pâna la împlinirea Unirii de la 1859, istoriografia româneasca, cu discernamânt indubitabil, îl considera pe Alexandru D. Xenopol un adevarat corifeu al Istoriei Neamului Românesc.
Se împlinesc, iata, de atunci 175 de ani, deosebit prilej pentru împamântenita traditie româneasca, în general, si al celei iesene, în special, de a rememora momentele de glorioasa împlinire ale trecutului, cât si de a aduce un înalt omagiu personalitatilor care au pus o însemnata contributie de „cuget si actiune” la temelia acestora, fapt ce se constituie într-un bun si luminos exemplu de urmat pentru viitorime.
Asadar, urmând cursul firesc al acestei nedezmintite traditii românesti, sa-i aducem cinstirea cuvenita deosebitei personalitati a lui Alexandru D.Xenopol, cu atât mai mult cu cât acesta, prin elaborarea valoroasei sale opere de teorie si filozofie a istoriei românilor, a primit si o larga recunoastere de talie europeana si universala, valabila si în prezent, urmarindu-i cu multa luare aminte firul biografic al vietii si fructuaselor sale preocupari.
Astfel, chiar daca unii dintre biografii sai afirma dezinvolt ca A.D. Xenopol s-a nascut la 24 martie 1847(!), clarificarea datei nasterii si a originii sale este data chiar de catre el, în scrierea de mai târziu: Istoria ideilor mele: „ Sunt nascut la 23 martie 1847 în Iasi, mahalaua Pacurari, în niste case de zestre ale mamei mele, Maria (n.Vasiliu), de origine greco-româna. Tatal meu Dimitrie Xenopol se tragea dintr-o veche familie anglo-saxona, dupa tata Brunswick, dupa mama Smith. El a ratacit în tinerete, în urma unei dureri sufletesti, prin Suedia, pe mare pâna la Constantinopole, de unde venise la Galati. Aici fu botezat de colonelul Schelety, tatal generalului Carol Schelety, care-I dadu numele de Dimitrie si-i schimba tot odata si familia, din Brunswick în Xenopol (fiul strainului).”
Alexandru este primul dintre cei sase copii ai familiei Maria si Dimitrie Xenopol, stabilita la Iasi, fiind urmat de alti doi frati si trei surori. Primele învataturi la primeste la pensionul tatalului sau, unde se preda în limba franceza, iar din 1856 devine elevul Scolii Vasiliene de la Trei Ierarhi. Studiile liceale le face la Academia Mihaileana, luându-si bacalureatul în anul 1867. Pleaca la studii în Germania, unde, dupa câstigarea concursului pentru cel mai bun discurs festiv al unui student la mormântul lui Stefan cel Mare, adjudecat de catre V.Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi si V.Pogor, primeste bursa de studii a Junimii, iar în 1871 obtine cu magna cum laude, atât doctoratul în drept al Universitatii din Berlin, cât si doctoratul în filosofie al Universitatii din Giessen; ambele lucrari de licenta fiind apreciate de catre mari si renumiti profesori germani, adepti ai modelelor de drept, filosofie si istorie existente în epoca.
Cu cele doua stralucite licente „la purtator”, în 1872, A.D.Xenopol revine la Iasi, unde, pe de o parte, primeste postul de prim-procuror al Tribunalului Iasi, iar, pe de alta parte, este atras în Societatea Junimii, al carui bursier a fost, de catre mentorul acesteia, Titu Maiorescu, care-l remarcase înca din vremea studentiei si astfel calea „Convorbirilor literare” îi era deschisa pentru publicarea viitoarelor sale lucrari istorice. Nu întâmplator, secretarul perpetuu al Junimii, Iacob Negruzzi, avea sa-l prezinte pe Xenopol ca fiind: „cel mai iubit si mai alintat copil al Junimii.” Tot Titu Maiorescu, înainte de a parasi orasul Junimii sale, în 1874, îi sugereaza lui Xenopol sa abordeze si o cariera universitara pe masura exceptionalei sale pregatiri. Acesta, nu numai ca-i urmeaza sfatul, dar, în 1878, la numai 31 de ani, etalându-si pâna atunci elocinta expunerilor sale, „accede prin concurs la sefia Catedrei de istorie a românilor a Universitatii iesene”. Dupa cinci ani de „paralelism” între calitatile de magistrat si universitar, în 1883, A.D. Xenopol decide sa se dedice întru totul celei din urma, devenind, ca profesor, cercetator si editor, un magistru de renume al Universitatii de la Iasi.
Continuându-si cu o aceeasi forta stiintifica dovedita „prin analize istorice, cu valoare incontestabila, publicate în revista Convorbiri literare, între care: Teoria lui Roesler. Studiu asupra staruintei românilor din Dacia Traiana (1884), dar si în reviste straine, între care: O enigma istorica. Românii în Evul Mediu (Paris, 1885)”, A.D. Xenopol va obtine, în anul 1891, „tot prin concurs, si Catedra de istorie universala”, dovedind cu prisosinta capabilitatea sustinerii unor multiple si stralucite cariere intelectuale.
Era perioada efervescenta în care, „dupa 16 ani de documentare si 10 ani de redactare ale celor aproape 4000 de pagini”, A.D, Xenopol îsi definitiva elaborarea operei sale fundamentale: „Istoria românilor din Dacia Traiana”, în 6 volume, al carei prim volum de 623 de pagini, subintitulat: „Istoria Veche. Din vremurile cele mai vechi pâna la întemeierea tarilor române ( cu patru harti)” a aparut în 1888, al doilea: „Istoria Medie. Partea I”, (590 p.), în 1889, al treilea: „Istoria Medie. Partea II” (680 p.), în 1890, al patrulea: „Istoria Moderna. Partea I” (663 p.), în 1891, al cincilea: „Istoria Moderna. Partea II” (770 p.), în 1892), iar al saselea si ultimul: „Istoria Contimpurana. De la restabilirea domnilor pamânteni pâna la îndoita alegere a lui Alexandru Cuza” (666 p.), în 1893; toate acestea fiind tiparite la Tipo-Litografia H.Goldner de la Iasi.
Sa remarcam faptul ca aceasta valoroasa opera de sinteza a istoriei românilor elaborata de A.D.Xenopol a fost tradusa în franceza sub titlul: „Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis les origines jusqu´a l´Union des Principautes en 1859”, „aparuta în doua volume, cuprinzând 1132 de pagini, la Paris, în 1896, cu o prefata a renumitului Alfred Rambaud”, cel care va coordona mai târziu si elaborarea grandioasei lucrari în 14 volume: „Istoria generala din secolul IV pâna în zilele noastre”, cea mai mare parte apartinând lui Xenopol. În felul acesta, A.D.Xenopol, pe lânga recunoasterea româneasca de a fi ales, în 1896, membru titular al Academiei Române, primeste si o larga recunoastere europeana ca istoric, devenind în scurt timp membru de onoare ale unor înalte foruri istorice si societati academice de la Bruxelles, Cernauti si Paris, „care i-au acordat adeseori premii de excelenta, pe baza unui dialog fertil cu istorici ai Europei”.
Urmare fireasca a meritelor sale incontestabile, între 1898 si 1901, A.D.Xenopol devine rectorul Universitatii iesene, întarindu-i si mai mult prestigiul acesteia.
Numerosii exegeti ai monumentalei sale opere conchid la unison caracterul unitar al acesteia, chiar daca în ea se disting mai multe „teorii” originale, de sine statatoare, cum ar fi: Teoria scrierilor istorice, potrivit careia „faptele istorice decurg unele din altele, într-o înlantuire cauzala, raportate la spatiu si sucesiunea lor, raportata la timp”. În acest sens, A.D.Xenopol a dezvoltat si a insistat „asupra perioadei în care a aparut ideea unitatii nationale în constiinta poporului român”. O alta este filosofia istoriei, facuta cunoscuta prin lucrarea definitorie, „Les principes fundamentaux de l´istoire”, publicata la Paris, în 1899, respectiv, „Principiile fundamentale ale istoriei”, publicata la Iasi, în 1900, care l-a consacrat definitiv în cercurile filozofice europene, „unde erau în curs acute dezbateri ale problematicilor de filosofie a istoriei”.
La toate aceste „teorii xenopoliene” mai pot fi adaugate numeroase scrieri cu caracter polemic si documentar, dintre care pot fi amintite: „Etudes historique sur le peuple romain”, Iasi, 1887, „Românii si Austro-Ungaria”, Iasi, 1914, cum si „luari de pozitie la reuniuni istorico-stiintifice nationale sau internationale”.
În fine, lucrari cu tematica diversa, ce abordeaza documentat viata domnitorilor: Stefan cel Mare (1871), Constantin Brâncoveanu si Dimitrie Cantemir (1886), Scarlat Calimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903), dar si Studii economice (1879), Istoria partidelor politice în România (1910) s.a.
Pe lânga omniprezenta rigoare stiintifica a stralucitei sale opere, Xenopol este în acelasi timp si un exigent învederat al redactarii acesteia, „învaluind adevarul si într-o haina frumoasa (…), fiindca omului de stiinta nu-i este (sau n-ar trebui sa-i fie) indiferent vesmântul sub care se înfatiseaza adevarul”, dupa cum precizeaza în Prefata editiei 1888. Remarcându-se de-a lungul prodigioasei sale cariere universitare si ca un renumit pedagog, foarte îndragit si apreciat de catre studentii sai, Xenopol nu se sfieste sa adreseze învatatorilor si profesorilor sfaturi întelepte asupra modului în care ar trebui sa fie predata istoria în scoala, pe care le si sintetizeaza convingator: „Prin urmare profesorul va cauta înainte de toate ca materia predata sa fie înteleasa de copil si se va feri ca de o ciuma de învatarea ei pe de rost.” Si câta admiratie incuba aceasta recomandare!
Într-adevar, pentru studentul Nicolae Iorga a fost o sansa unica sa-l întâlneasca si sa-l aiba drept magistru de istorie pe nimeni altul decât pe eminentul profesor A.D.Xenopol, sansa pe care multi dintre exegetii xenopolieni o apreciaza ca fiind … „una la un milion” sau (de ce, nu?) aceasta datorându-se … „proniei divine”. De atunci între mentor si discipolul învatacel în formare s-au închegat puternice si favorabile legaturi cauzale care au condus firesc la reusita deplina a tânarului istoric N.Iorga, odata cu aparitia primei sale lucrari: „Actes et fragments relatifs a l´istoire des roumains”, în trei volume, publicate în 1895 – 97, ce au fost dedicate cu recunostinta mentorului sau.
În 1915, dupa ce s-a dovedit a nu mai fi pe placul „politicii” vremii, familia Xenopol se muta la Bucuresti, însa situatia dezastroasa a „primului val” al razboiului împune refugiul acesteia la Iasi, unde conditiile de viata sunt destul de precare. Dupa razboi, în 1918, revine la Bucuresti, dar accentuarea unei paralizii îi îngreuneaza si mai mult traiul ultimilor sai ani de viata, astfel ca, la 27 februarie 1920, „exact în ziua când Parlamentul i-a aprobat acordarea unei pensii”, A.D.Xenopol trece la cele vesnice. A fost înmormântat cu funeralii nationale în Cimitirul Bellu. Un ultim omagiu i l-a adus si eminentul sau student si discipol, N.Iorga, denumindu-si mentorul drept „un sol statornic si totdeauna bine primit al drepturilor noastre nationale.”
Au trecut de atunci 102 ani, dar posteritatea lui Alexandru D. Xenopol, intelectualul român de orienare universala care „a scos istoria din tiparele sale traditionale si traditionaliste, împletind-o într-o ampla documentare si viziune critica de ansamblu a vietii social-economice, culturala si politica a românilor”, a ramas vie si nepieritoare.
La cinci ani de la moarte, în 1925, opera sa fundamentala, Istoria românilor din Dacia Traiana, a fost completata si reeditata la Editura Cartea Româneasca în 14 volume sub îngrijirea lui I.Vladescu, având o mare raspândire în spatiul românesc.
Nu mult prea târziu, la 23 octombrie 1934, Senatul Universitatii iesene, întru cinstirea ilustrilor sai magistri, a comandat, „cu grabnica înfaptuire”, tânarului si talentatului sculptor Constantin Baraschi, scolit în Franta, statuile lui A.D.Xenopol, Titu Maiorescu si Vasile Conta, pe care sa le expuna în piateta noului corp de sud al cladirii Universitatii, terminat si inaugurat în 1932. Dintre cele trei statui a mai ramas în prezent doar impozanta statuie a lui A.D.Xenopol; cea care, dupa mai multe „stramutari” edilitare, în 1957, a fost reamplasata în locul statuii lui Mihai Eminescu, mutata la poalele Copoului si de atunci strajuieste cu solemnitate academica intrarea din stânga a Universitatii. Celelalte doua au disparut în 1950, din „dispozitiuni” politice.
În 18 februarie 1941, Ministerul Educatiei Nationale da curs favorabil cererii de transformare a Seminarului de Istorie a Românilor de la Iasi în Institutul de Istoria Românilor, primind pe frontispiciu numele lui A. D. Xenopol.
De-a lungul celor peste opt decenii de la înfiintare, trecând prin mai multe forme organizatorice si fructificând valoroasa mostenire xenopoliana, prestigiul Institutului s-a întarit considerabil datorita consistentei cercetarilor întreprinse, iar, în prezent, aflat din 1990 sub egida Academiei Române – Filiala Iasi, este recunoscut, atât pe plan intern cât si extern, ca un remarcabil centru de excelenta în cercetarea istorica, având o complexa diversitate a temelor abordate, finalizate prin însemnate lucrari publicate în domeniu. De retinut si faptul ca acad. Alexandru Zub, directorul onorific al Institutului, s-a dedicat ani îndelungati aprofundarii vietii si operei lui A.D.Xenopol, îngrijindu-se de reeditatrea integrala a operei sale istorice, publicând si A.D.Xenopol, 1847-1920, Biobibliografie (Ed.Enciclopedica, 1973), precum si alte numeroase lucrari, între care: Istoriografia româna la vârsta sintezei: A.D.Xenopol, Ed.Institutul European, 2004.
Sub acelasi semn al cinstirii lui A.D. Xenopol, Academia Româna, în cadrul Sectiei de stiinte istorice si arheologie, a initiat un prestigios premiu, ce poarta numele ilustrului savant, care se acorda anual în sedinta solemna a Adunarii Generale a înaltului for stiintific celei mai bune lucrari de cercetare a istoriei moderne si contemporane, evaluata de catre un juriu competent, stimulând interesul stiintific al cercetarii istorice.
De asemenea, numele lui Alexandru D.Xenopol a fost atribuit Bibliotecii Judetene din Arad, Colegiului Economic din Bucuresti, numeroaselor strazi din orasele Iasi, Bucuresti, Cluj, Oradea, Lugoj, Pitesti, Sibiu, Arad si Timisoara.
La momentul actual, luminos si omagial – Alexandru D. Xenopol – 175 de la nastere – putem dar sa conchidem ca Alexandru D. Xenopol, în calitatea sa recunoscuta de corifeu al Istoriei Neamului Românesc, prin opera sa magnifica si complexa sa personalitate iubitoare de tara si neam, reprezinta un model demn de urmat, dar si un sustinut îndemn pentru generatiile viitoare privind datoria împlinitoare a libertatii si prosperitatii societatii românesti.
Mihai Caba