Moto: ”Generalii mei, în temeinica lor prostie, veneau si-mi spuneau: <Majestate, oamenii nu mai vor sa lupte>. Iar eu în sinea mea ma gândeam: <adica nu mai vor sa moara pentru imperiu. Oare când a murit imperiul în inima oamenilor? >. Dar generalii mei, în temeinica lor prostie, nu-si bateau capul cu asta”. (Antnoine de Saint Exupery – Citadela)
Ca la o problema de matematica, sa asternem mai întâi ipoteza, urmând sa mergem, mai apoi, cu demonstratia si concluzia.
Ipoteza are 2 puncte:
1, Problema pensiilor speciale e mult mai mare si mai distructiva decât pare, iar banii în acesta chestiune nu sunt abia pe planul 2, daca nu chiar 3. Banii vor deveni o problema insolubila abia peste 6-7 ani, când paradigma sociala se va fi pervertit de mult si când procesul va fi devenit ireversibil.
2, Vasile Dîncu a predat la un moment dat la Academia SRI – acolo unde întelegerea societatii si a riscurilor derapajelor societale sunt esentiale – iar cine i-a citit cartile de sociologie ale lui Vasile Dîncu stie ca ele identifica, la modul teoretic, foarte bine problemele României reale:
o Românie paradoxala din care lumea (mai ales tinerii în putere de munca) înca fuge în ciuda faptului ca banii intra.
Sunt câteva idei care mi-au ramas din cartile lui Vasile Dîncu pe care nu le voi formula aici, dar prin ciurul carora voi trece faptele la zi din societatea românesca, nu fara sa constat ca dom profesor a avut elevi slabi, care au chiulit la ora de sociologie si care au iesit la pensie de foarte tineri, înainte sa înteleaga societatea.
Caci nu de lipsa de bani sau de oportunitati fuge lumea – pentru ca progresele sunt reale si, mai ales, tot mai evidente:
ci de toxicitatea enorma pe care ingineria sociala a ultimilor 15 ani a produs-o în societate, rasturnând piramida regulilor care creaza o societate meritocratica si echilibrata si aplicând contraselectia sectoarelor care ar trebui sa fie în linia întâi a dezvoltarii.
La problema pensiilor speciale, chestiunea banilor si a finantarii sunt doar vârful icebergului:
vom descrie, mai jos, în 7 puncte, partea nevazuta si cea mai periculoasa – cu câteva exemple si chiar cu o fabula reala:
1, Destructurarea violenta a modelului natural de societate liberala de piata, prin asezarea în vârful piramidei a institutiilor de forta.
Asta a dus la crearea unei clase de privilegiati, brutala în mentalitatea si aroganta ei sociala, care nu contribuie la crearea de valoare adaugata, dar care îsi ia partea leului din aceasta valoare.
Acest fenomen, desfasurat în beneficiul institutiilor de forta – care nu se mai obosesc nici macar sa salveze aparentele – polarizeaza societatea în cetateni de rangul 1 si rangul 2.
Se-ntelege, cei de rangul 1 NU sunt cei din economia reala, sau din sistemele de producere si ”mentenanta” sociala (cum sunt Educatia si Sanatatea), ci cei din institutiile de forta sau ”statelitii institutionali” ai acestor institutii.
Nu faptul ca exista meserii mai dificile decât altele, nu riscurile prezumtive, sau interdictiile pe care unele pozitii profesionale le impun sunt cele de blamat aici – caci acest tip de riscuri si dificultati specifice chiar exista: ci diferenta enorma din toate punctele de vedere între cetatenii de rangul 1 si cei de rangul 2. Diferenta care creaza 3 feluri de pericole:
2, Pensiile speciale, asa cum sunt ele în România, sunt un atentat la siguranta nationala, prin depopularea chiar a institutiilor responsabile cu siguranta nationala.
Ministerul de interne se plânge ca are un deficit de personal de 40-, în conditiile în care, ajunsi în fruntea experientei lor profesionale, politistii ies la pensie la 45-50 de ani. Golul este umplut prin recrutarea ”din extern” a unor pusti, carora li se face un instructaj de 2-3 luni la Câmpina, li se da pistol si sunt trimisi în strada.
Ministerul Justitiei geme sub sutele de mii de dosare, în lucru sau în instante, în conditiile în care, unul precum Crin Bologa, dupa ce n-a câstigat al doilea mandat în fruntea DNA, pleaca la pensie sa se odihneasca la 51 de ani.
În armata, jandarmerie, servicii secrete, la fel: iesiri la pensie la 45 de ani, dupa care unii sunt amplasati cu al doilea job, tot la stat, trimisi sa populeze institutiile înca ”descoperite”.
3, Cetateanul de rangul 2, adica cetateanul de rând, e supus la 2 presiuni psihologice:
O presiune se refera la pozitionarea sa fata de societatea productiva – cea care asigura coerenta liberalismului capitalist:
calea cea mai scurta catre elita si privilegiile elitei nu mai sunt garantate de competenta, recunoasterea unui trend economic pe care sa si-l valorizeze profesional, tenacitatea de-a razbate, cu sanse reale, în piata libera:
calea cea mai scurta este înrolarea în institutiile de forta, care-i sigura si un ciclu rapid de abdicare de la responsabilitatea sociala a muncii.
Cea de-a doua presiune pe cetateanul de rangul 2: deruta în privinta importantei sociale a activitatilor economice si sociale: atunci când un profesor care iese la pensie la 65 de ani ia jumatate din suma pe care o ia un politist care iese la 45 de ani, ceva profund e distrus în perceptia asupra aportului cetateanului la dezvoltarea societatii sale. Populând un model strâmb de polarizare societala, el îsi creaza singur un model, sau cauta în piata o formatiune care sa-l razbune – sau îsi pierde orice respect fata de stat (asa cum si-l pierduse fata de statul lui Ceausescu) si vede în stat un inamic; cei procupati de conceptul de ”conformare voluntara” în ce priveste obligatiile fata de stat stiu ce vorbesc.
4, Cetateanul de rangul 1 devine arogant, crede ca privilegiul i se cuvine, iar atunci când nu primeste îsi ia/da singur.
Ce e socant în evolutia acestui sistem de viata speciala este crearea unei psihologii specifice: li se pare normal sa iasa la pensie la 45-50 de ani, sa ia o pensie de 2-3 ori mai mare decât a celor care i-o platesc, sa se reangajeze tot la stat (ca la vârsta asta, tocmai la vârsta asta sfarami piatra în pum) si sa mai si fie respectati:
În urma cu câtiva ani, când a izbucnit prima oara scandalul cu pensiile speciale, un general a intrat în direct la o emisiune tv, pentru a explica dreptul sau de-a iesi la pensie de tânar si a fi platit regeste: a facut toata viata sacrificii. Întrebat de reporter ce sacrificii concrete a facut, generalul a raspuns: a stat departe de familie – care era la Ploiesti – cât timp a facut nu stiu ce specializare la Academia Militara din Bucuresti.
Ce poti sa-i raspunzi unui asemenea ins, dupa ce privesti peste România oamenilor care pleaca uneori la mii de km. de familie pentru a-si câstiga banii pe care-i trimite acasa ca sa aiba generalul pensie mare – sau zecile, sutele de mii de oameni destepti, cu scoala advarata si competente, carora nu le da nimeni nimic, si care bântuie orasele tarii pentru a-si cauta un loc cât mai bun pentru a-i plati generalului pensia?
Dar aceasta aroganta se poate foarte usor transforma în alte afectiuni ale caracterului – ba chiar în imbecilitate: nu mai departe de saptamâna trecuta, în plin scandal cu Comisia Europeana privind reforma pensiilor speciale si a privilegiilor, la Parlament era depus un proiect prin care nu doar militarii, ci si civilii din institutiile de forta sa beneficieze de aceleasi privilegii. Proiectul a fost retras dupa un mic scandal, dar sa ne închipuim cu functioneaza logica acestor cetateni de rangul 1, chiar când e vorba ca România sa piarda niste miliarde.
5, Dezintegrarea conceptului de munca, a relatiei dintre munca si beneficiu/bunastare, dinamitarea filosofiei de baza a capitalismului liberal bazat pe obligatia muncii si a contributivitatii.
Despre asta vorbim, de fapt:
anul trecut, în clasa fiicei mele (atunci a 8-a), au intrat, pe lânga alti reprezentanti ai liceelor veniti sa-si convinga prezumtivii viitori elevi, si de la ”speciali”: sa ”îmbratiseze cariera militara”.
Argumentele celor 3 erau darâmatoare: ”o sa aveti salarii mari, o sa iesiti la pensie devreme si o sa aveti pensii mari”: iata un bun motiv, formulat chiar într-o clasa de scoala publica.
Numai ca e si aici o mica problema: practic, fetitei mele – careia, alaturi de ceilalti 4 copii, le-am tot zis mereu ca singura cale de-a-ti face un rost solid este sa muncesti pâna la capat astfel încât în viata sa fii ”furnizor” constant si nu ”benficiar net”, caci asta înseamna sa-ti ”slujesti tara” si semenii – tocmai i se spunea ca eu sunt un bou…
6, : … punctul 6 e ceva mai complex, asa ca:
6, România lui Putin, sau democratia ca mascarada
Sa ne închipuim o tara cu o economie oarecum de piata, în care conducerea e asigurata de o structura suprapartinica, aleasa cu o participare la vot de 30- asigurata în majoritate din dependenti sociali si cetateni din sectorul etatist, administrata de institutiile de forta devenite o adevarata casta (casta fara ghilimele), polarizata societal si cu o opozitie slaba.
Pai genul asta de tara e tot ce si-ar dori Vladimir Putin în Uniunea Europeana – de aia îl si iubeste atât de mult pe Viktor Orban si de aia se si înteleg atât de bine cei doi.
Pentru ca asta e marele pericol: la alegerile viitoare sa avem o participare de sub 30- (la alegerile precedente am avut 33-, iar USR înca nu apucase sa dezamageasca tinerii) – iar asta numai democratie reala nu mai e.
Oare de ce nu mai voteaza lumea – si de ce, în loc sa ramâna aici, unde totul musteste de oportunitati , se urca în avion si înca pleaca? Nu, nu e vorba numai de bani si nici numai de ”scoala copilului” sau ”sistemul de sanatate”.
”Generalii mei, în temeinica lor prostie, veneau si-mi spuneau: <Majestate, oamenii nu mai vor sa lupte>. Iar eu în sinea mea ma gândeam: <adica nu mai vor sa moara pentru imperiu. Oare când a murit imperiul în inima oamenilor? >” – scrie undeva în Citadela, Antoine de Saint Exupery:
dl. Vasile Dîncu, care chiar întelege ce se întâmpla si a carui idee – de-a mobiliza poporul în jurul unei idei de constructie si de tara- se afla chiar în cartile sale, ar trebui sa le-o mai zica o data celor din serviciile secrete, care lasa în urma, pe an ce trece, o societate tot mai strâmba si, da – sub aspectul echitatii sociale – tot mai neconstitutionala.
Daca la începutul anilor 2000 nu am fi fost presati de aquis-ul comunitar si de jaloanele pe care le aveam de îndeplinit pentru aderarea la UE, guvernul Nastase ar fi lasat în urma un construct social de tip sud-american: 10- (adica ”noi”) avem 80-, iar restul ne manânca din palma.
Azi, daca nu ar fi existat PNRR-ul si jaloanele impuse de Comisie, ne-ar fi calcat astia în bocanci: sa observam ca nu e an în care sa nu apara noi privilegii pentru casta specialilor, iar fara aceste jaloane n-ar fi avut cine sa-i opreasca.
7, – de fapt, la fel de special e si punctul 7, (înainte de fabula de la 8):
7, Da, exista pensii militare, dar avem modele. Da, exista solutii de redresare a societatii
Aflat în urma cu câteva saptamâni într-o emisiune TV, alaturi de un convorbitor care e general pensionar, unde discutam despre pensiile speciale/militare, i-am explicat:
NU exista în lume o tara democratica unde sa poti iesi, legal, la pensie la 42 de ani + în acelasi timp sa ai pensia mai mare decât ai avut vreodata salariu + sa te poti reangaja, încasând în acelasi timp si pensit, tot la stat. Si l-am invitat pe general sa nu inventam apa calda si sa ne uitam la statele NATO, cum sta treaba acolo, în SUA, de pilda.
Generalul mi-a explicat ca în SUA se iese la pensie întreaga din armata la 58 de ani, iar pensia se calculeaza pe contributivitate printr-un sistem complex.
Vasazica 58 de ani…
Tocmai din aceasta (foarte) trista cauza, reformarea pensiilor speciale presupune pasi mai multi, nu se poate face peste noapte, un model de restructurare a vârstei de pensionare si a cuantumului pensiilor poate fi cel francez din aceste zile: cresterea contributivititatii se face trimestru cu trimestru – noi am putea-o face ceva mai repede, în pasi semestriali.
Sa ne resemna cum privilegiile strigatoare la cer de pâna acum (fostul sef al DNA, proaspat iesit la 51, va deveni milionar din pensie cu multi ani înainte de-a atinge media de viata a unui român care a muncit toata viata pe brânci), dar sa începem schimbarea chiar azi, ba chiar de ieri. Dar,
Dar, mai bine, o fabula foarte reala: Pisica si Boul
În urma cu câteva saptamâni, în jurul orei 22,00, primesc un sms: un mesaj agitat si autovictimizator îmi explica ca eu habar nu am cum e viata profesionala a specialilor, ca ce am eu cu faptul ca un politist iese la pensie la 50 de ani, si ca nu cunosc dificultatile pe care le întâmpina un politist pâna la vârsta asta si ca el e pensionar din Politie. Omul îsi controla limbajul, desi se simtea în el un ameste de furie si autovictimizare.
Lucram înca pe subiectele de a doua zi, asa ca i-am raspuns cu o întrebare scurta: ”cine sunteti si cui vreti sa va adresati?”.
Câtva zeci de minute mai târziu (la 22,53), omul repare, de data asta pe whtp: ma auzise într-o emisiune la un post de radio, cautase numele meu si a dat de numar pe siteul cdg si tinea neaparat sa ma asigure ca viata asta e mai grea decât îmi închipui eu.
Nu l-am bagat în seama pâna când i-am vazut poza de profil whtp:
în timp ce eu înca munceam, dintr-o fotografie ma dojeneau 2 fete: cea a unui barbat sensibil mai tânar decât mine, cu un ten de sa nu-l atingi cu o petala de trandafir ca-l zgârii, si o pisica.
Ia uite, zic – la 11 noaptea suntem 3: un individ, un bou si o pisica. Individul era el.
PS: Despre partea financiara a afacerii specialilor, într-un articol viitor. Atunci când vom vorbi despre cresterea vârstei de pensionare (undeva în orizontul 2028-2030) pentru a putea fi platite pensiile celor care au iesit de tineri la pensie. Procurorul Crin Bologa se va afla, atunci, înca la începutul pensiei, mult sub vârsta de 60 de ani, iar tineretea are, asa cum stim cu totii, nevoile sale sale.
SURSA: Articol semnat de Cristian Grosu pentru cursudeguvernare.ro