Lidera miscarii disidente cubaneze Damas de Blanco (Doamnele în alb), Berta Soler, si sotul sau, Angel Moya, au fost arestati duminica la iesirea din locuinta lor, de asemenea sediu al miscarii, au facut cunoscut apropiati ai acestora, noteaza AFP.
Alti noua membri ai acestei organizatii au reusit sa intre în biserici duminica, o modalitate pentru ei de a manifesta în Cuba unde orice forma de protest este reprimata.
Marta Beatriz Roque, activista pentru drepturile omului si singura femeie închisa dupa “Primavara Neagra” din 2003, a confirmat pentru AFP arestarea celor doi disidenti în timp ce se pregateau sa mearga la o biserica din Havana.
Berta Soler si sotul ei, el însusi unul dintre cei 75 de detinuti politici arestati în 2003, au dorit sa protesteze prin acest gest fata de detentia unor participanti la miscarea de protest din 11 iulie si cu ocazia zilei de nastere a Laurei Pollan, o alta Doamna în alb decedata în 2011.
Dar, “pentru prima data, noua Doamne în alb au intrat în diferite biserici”, în cursul acestei noi zile de manifestatii, a mai afirmat Marta Beatriz Roque.
La 23 ianuarie, Berta Soler si alte doua membre ale miscarii sale au fost arestate în timp ce se pregateau sa mearga la biserica Santa Rita din Havana, înainte de a fi eliberate câteva ore mai târziu.
Mai multe mame si rude ale manifestantilor arestati dupa manifestatiile de la 11 iulie s-au apropiat de miscarea disidenta a Doamnelor în alb.
Strigând “Libertate” si “Ne este foame”, mii de persoane au manifestat la 11 iulie în aproape 50 de orase din Cuba. O persoana si-a pierdut viata si câteva zeci au fost ranite în cursul acestor manifestatii. Potrivit guvernului, pâna la sfârsitul lunii ianuarie, 790 de persoane, printre care 55 de minori cu vârsta sub 18 ani, fusesera acuzate si alte 172 condamnate.
Ambasada Statelor Unite a protestat duminica împotriva acestor procese implicând minori. “Un copil de 16 ani poate întelege ce înseamna conceptul de razvratire pâna la punctul de a fi acuzat de asta?”, s-a întrebat ambasada pe contul sau de Twitter.
Opozitia nu este legala în Cuba si disidentii, arestati frecvent pentru perioade scurte de timp, sunt considerati de regimul comunist drept mercenari în solda Statelor Unite. AGERPRES
