Desi nu a fost generata de asumarea unor riscuri iresponsabile, ca în 2008, si suntem asigurati ca ce s-a întâmplat atunci nu se va repeta, criza generata de falimentul Silicon Valley Bank din California introduce turbulente majore într-un mediu fragil în plan economic si geopolitic cu consecinte greu de estimat.
Falimentul unei banci din California, Silicon Valley Bank, consemnat la sfârsitul saptamânii trecute, al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria Statelor Unite (dupa cel al Washington Mutual în 2008), a avut reverberatii globale, inclusiv în Europa. Amintirea situatiei din 2008, când falimentul Lehman Brothers a dus la declansarea unei severe crize financiare generalizate, cu implicatii majore multiple, în economie, în societate, în plan geopolitic (în favoarea Chinei), a dat fiori reci mai peste tot în lume. Banca era a 16-a ca marime din Statele Unite, cu active de aproximativ 209 miliarde de dolari la 31 decembrie. Este a doua cea mai mare banca americana care a dat faliment de la prabusirea sistemului financiar în 2008. În afara de Silicon Valley Bank practic simultan a intrat în faliment o alta banca, mai mica, Signature Bank din New York, care se axase pe depozite în criptomonede. De remarcat ca si o alta banca, cu un profil similar, axata si ea pe criptomonede, Silvergate, se închisese cu doar putina vreme în urma. În cazul lor opinia predominanta fiind aceea ca e vorba de o eroare masiva de judecata privind miza pe criptomonede.
Întrebarea este daca ne confruntam si acum cu ceva similar? Parerile sunt oarecum împartite, însa, cel putin deocamdata, raspunsul e mai degraba negativ. „Aud o adevarata retorica apocaliptica, nejustificata în raport cu ceea ce stim în acest moment”, scrie Paul Krugman într-un comentariu pentru New York Times, îmbratisând argumentul ca nu asistam la o amenintare sistemica asupra institutiilor financiare similara cu cea de acum 15 ani. Desi recunoaste ca „impactul problemelor bancare a facut ca o situatie economica tulbure sa devina si mai complicata” si ca „va mai trece ceva timp, daca asta se va întâmpla vreodata, pâna când vom sti daca factorii de decizie politica au luat decizia corecta”. El se refera la decizia guvernului de a garanta toate depozitele nu doar cele pâna la concurenta sumei de $250 mii cât era plafonul legal, decizie care intra în coliziune cu justificarea ca falimentul celor doua banci nu ar prezenta un risc sistemic pentru sistemul financiar.
Acest tip de interventionism este criticat de catre cei care cred ca posibilitatea de a esua era în trecut un punct forte al economiei americane, inclusiv când e vorba de banci, fiind o sursa de disciplina pe piata. Atunci când intervine guvernul nu elimina esecul, ci transfera riscul asupra sa. Ceea ce pe termen mai lung, daca se face asta excesiv, creeaza probleme de solvabilitate si pune în pericol credibilitatea dolarului pe plan international. Argumentul invocat între altii si de Krugman este impactul sever asupra ecosistemul financiar al companiilor din domeniul tehnologiei si biotehnologiei în care Silicon Valley Bank juca un rol cheie.
Cea mai mare parte clientilor bancii, care îsi avea sediul în Santa Clara, în inima Silicon Valley, erau antreprenori, start up-uri, companii de investitii în tehnologie si angajatii acestora. Era mult mai flexibila si mai dispusa sa-si asume riscuri oferind servicii bancare întreprinderilor nou-înfiintate care, adesea, nu erau profitabile si ar fi avut dificultati în obtinerea unei linii de credit sau a unui împrumut de la alte banci. O cultura compatibila cu cea dominanta din Silicon Valley. Din acest punct de vedere, chiar daca clientii bancii îsi vor recupera integral banii, disparitia unei astfel de institutii bancare va avea un impact negativ în peisajul initiativelor din domeniul tehnologiilor de vârf într-un moment în care Statele Unite se afla într-o acerba competitie cu China exact pe aceasta directie.
La nivel tehnic, falimentul Silicon Valley Bank nu are, într-adevar, nici o legatura cu ceea ce s-a întâmplat în tipul crizei din 2008. Atunci motivul a fost riscurile enorme introduse în sistemul financiar de produse financiare „inovative” care s-au dovedit în final complet lipsite de acoperire. Acum, din contra, paradoxal, sursa problemelor au fost investitiile în teorie cele mai sigure instrumente financiare disponibile pe piata, precum obligatiunile de stat.
În urma cu trei ani, ca raspuns la pandemia Covid-19, Rezerva Federala, Banca Centrala a Statelor Unite, a redus rata dobânzii la aproape zero si a inundat economia americana cu bani ieftini. Între principalii beneficiari s-au aflat start up-urile si celelalte companii din domeniul tehnologiei deoarece investitorii sunt, previzibil, mai dispusi sa finanteze proiecte cu risc mai mare atunci când costurile de împrumut sunt scazute. E adevarat, astfel de rate de dobânzi aproape de zero (în Europa au existat, în Germania, chiar dobânzi negative!) devenisera o permanenta dupa ultima criza financiara. Însa enormele cantitati de bani aruncate în piata, e vorba de trilioane de dolari, într-un volum nejustificat dupa cum s-a vazut ulterior, au înrautatit situatia. Si pentru ca aceste companii de tehnologie puteau obtine relativ facil bani de pe piata bursiera ramâneau cu sume disponibile considerabile pe care le-au depus la Silicon Valley Bank care si-a vazut depozitele crescând de la 60 de miliarde de dolari la sfârsitul primului trimestru din 2020, la aproximativ 200 de miliarde de dolari în doi ani.
A avea prea multi bani în numerar a devenit o problema pentru ca din ratiunile amintite anterior multi dintre clientii bancii nu aveau atunci nevoie de credite. Din acest motiv Silicon Valley Bank s-a confruntat cu optiuni limitate pentru a genera randamente cu disponibilitatile sale de numerar în contextul unui mediu cu dobânda zero. Asa ca a apelat la titluri de stat si, aici intervine eroarea, la unele cu dobânda ceva mai mare, pe termen lung. Banca ar fi putut sa-si pastreze activele în obligatiuni pe termen scurt sau în numerar pentru a putea satisface eventualele nevoi de retragere ale clientilor sai, dar aceste optiuni ar fi însemnat un randament mai mic al investitiilor. În plus, aceasta strategie nu parea în nici un caz sa creeze probleme din moment ce clientii sai aveau din plin lichiditati, deci nu aveau nevoie de retrageri. Asa ca Silicon Valley Bank a investit cea mai mare parte a activelor sale, aproximativ 128 de miliarde de dolari pâna la sfârsitul anului 2021, în titluri de trezorerie americane pe termen lung si în titluri ipotecare garantate de stat, deoarece aceste investitii erau considerate sigure si garantau randamente mai mari decât cele pe termen scurt. Numai ca acest tip de investitii, în teorie extrem de sigure, nu au luat în calcul riscurile unei crize de lichiditati plecând de la premisa ca ani de zile de acum încolo vom avea un climat financiar cu dobânzi cvasi-zero în ciuda turbulentelor economice si geopolitice din lume.
Însa între timp lucrurile s-au schimbat radical. Si aici apar criticile la adresa politicilor adoptate pe ambele maluri ale Atlanticului care au continuat sa pompeze bani în economie pastrând dobânzi cvasi-zero. În 2021, Biden a semnat asa-numitul „Plan de salvare a Americii”, în valoare de 2 trilioane de dolari, trimitând cecuri unor zeci de milioane de americani, motivate de pandemie. Iar ulterior a fost adoptata o lege a „Infrastructurii Verzi”, o alta infuzie de 715 miliarde de dolari. Deja inflatia dadea semne ca va creste vertiginos, însa, din ratiuni politice, acestea au fost ignorate cu motivatii care sfidau în buna masura principii de baza ale economiei. Presedintele Biden sustinea în vara anului 2021 ca „nu exista nimeni care sa sugereze ca se pregateste o inflatie necontrolata – niciun economist serios”. La fel, secretarul de presa al Casei Albe, Jen Psaki, a sustinut si ea ca „niciun economist” nu prezice o inflatie mai mare din cauza cresterii cheltuielilor guvernamentale.
Între „economistii seriosi” se afla si Paul Krugman. Krugman este laureat al Premiului Nobel, însa acest detaliu este departe de a fi unul ce poate oferi garantii solide în privinta judecatilor sale. Ca si în cazul altor economisti celebri, Jeffrey Sacks sau Joseph Stiglitz, si el laureat Nobel, opiniile lor sunt tributare simpatiilor lor pronuntate de stânga. În afara de faptul ca prezicea la sfârsitul anilor ’90 ca Internetul nu va avea un impact mai mare ca inventia faxului, Krugman a fost unul dintr-o serie întreaga de economisti de marca care sustineau ca inflatia care deja se facea simtita era una „tranzitorie”.
Numai ca inflatia s-a dovedit a nu fi deloc „tranzitorie”. A crescut brusc, pâna la 8,5-, în timp ce si mediul de afaceri pentru companiile de tehnologie s-a deteriorat sensibil datorita presiunile inflationiste care au dus la costuri de operare mai mari si la o cerere în scadere din partea clientilor. În ultimele luni acestea au concediat cumulat în jur de 200 de mii de angajati. Consecinta: companiile au început sa retraga bani, iar problema Silicon Valley Bank a fost ca, datorita plasamentelor în obligatiuni pe termen lung, a intrat în dificultati majore. Pentru a satisface aceste cereri de retragere, banca a trebuit sa vânda o parte din obligatiunile pe termen lung pe care le detinea. Numai ca a facut asta în pierdere pentru ca obligatiunile respective puteau fi vândute doar la preturi mai mici decât cele de achizitie pentru ca între timp fusesera emise altele cu dobânzi semnificativ mai mari. De exemplu, conform Wall Street Journal, în saptamâna premergatoare declararii falimentului, banca a vândut o parte dintre obligatiuni, în valoare nominala de 21 de miliarde de dolari, cu o pierdere de aproximativ 1,8 miliarde de dolari dupa impozitare.
Si de aici încolo începe si discutia privind maniera în care apreciem impactul falimentului Silicon Valley Bank, în America, Europa si în general pe plan global. Pe de o parte este cel psihologic. De pilda, în Europa a intrat în dificultati serioase o banca elvetiana extrem de cunoscuta, Credit Suisse. În ciuda unei injectii majore de capital de $54 miliarde din partea Bancii Centrale Elvetiene, actiunile acesteia s-au prabusit în continuare si tocmai s-a anuntat ca va fi preluata de cea mai mare banca elvetiana, UBS. Cu toate ca problemele Credit Suisse erau de cu totul alta natura, si erau oarecum cunoscute, în sine vestea problemelor bancare din Statele Unite a accelerat implozia.
Pe de alta parte problemele cu care s-a confruntat Silicon Valley Bank, investitii în obligatiuni pe termen lung cu dobânzi scazute într-un mediu cu o inflatie care a crescut brusc, sunt mult mai extinse chiar daca poate nu la fel de grave. De pilda, prin plasamentele în astfel de obligatiuni, cele mai multe dintre bancile din Statele Unite s-ar putea confrunta, daca intra în dificultati în materie de lichiditati, cu pierderi potentiale de $620 miliarde. Iar în buna masura Europa are probleme în mare similare. Si aici s-au pompat multi bani în piata, desi nu chiar ca în America, în perioada pandemiei. Si iata cum consecintele au toate sansele sa apara. Iar în acest punct o alta mare dificultate este aceea ca se complica serios batalia pentru reducerea inflatiei. Ca sa tragem o concluzie, ne asteapta vremuri extrem de complicate.
Alexandru L|ZESCU