În urma cu mai bine de 40 de ani, când Printul Charles se afla în Australia, modelul Jane Priest a iesit în fuga din valuri si l-a sarutat, scrie CNN care a mers pe urmele unei celebre fotografii vechi de mai bine de patru decenii.
Era o zi frumoasa pe plaja Cottesloe din Perth, Australia de Vest, în martie 1979. Printul Charles, pe atunci în vârsta de 30 de ani, fiul cel mare al Reginei Elizabeth a II-a – si viitor rege – facea un turneu în acest stat, în numele mamei sale. Si în timp ce-si termina înotul obisnuit de la ora 6.30 dimineata, Charles a fost interceptat de Jane Priest, un model de 26 de ani, îmbracata în bikini, care a chicotit în timp ce si-a pus mâinile pe umerii timidului print si, spre surprinderea lui, i-a „plantat” un sarut pe obraz.
Momentul „Bond” – care a fost surprins de aparatul de fotografiat – nu a fost însa chiar atât de spontan pe cât ar putea parea la prima vedere. Într-un documentar din 2013, fotograful regal Kent Gavin a recunoscut ca i-a cerut lui Priest sa „alerge si sa-l sarute” pe Charles pentru a crea o oportunitate foto.
Dar, într-un interviu acordat în 2012 ziarului londonez Evening Standard, Jane Priest a explicat cum întâlnirea, menita sa-l „faca pe Charles mai accesibil”, nu a decurs chiar asa cum fusese planificata. „Când m-a vazut, s-a scufundat în apa, asa ca m-am gândit sa îl urmez, dar când am intrat, el a iesit”, a povestit Priest pentru cotidianul britanic. „Asa ca l-am urmat afara, cu parul distrus, machiajul distrus si m-am simtit ca o idioata. De fapt, m-am dus si mi-am pus mâinile pe pieptul lui pentru a-i da un sarut, iar Charles a spus: Nu, nu te pot atinge, nu te pot atinge”, a povestit fostul fotomodel.
Cu toate acestea, fotografia – care a fost anuntata ca aratând transformarea unui tânar cândva timid si incomod într-un print dezirabil – a facut cu siguranta valuri, aparând pe primele pagini ale ziarelor si revistelor din întreaga lume. Ramâne una dintre rarele ocazii în care un print britanic a fost fotografiat în costum de baie si, cu siguranta, în pantaloni atât de scurti.
Imaginea din 1979 i-a conferit, de asemenea, o faima peste noapte lui Jane Priest, pe atunci o tânara mama a unui copil, care a continuat sa aiba o cariera de succes în modeling si televiziune. „Aici, era unul dintre cei mai puternici barbati din lume si era absolut adorabil”, si-a amintit ea comentând pentru Evening Standard pe marginea celebrei fotografii. „Am fost total coplesita pret de acele câteva minute”, a marturisit Jane.
