Publicitate

Primaria Iasi a ales demolatorul depoului Dacia, dar licitatia a fost contestata. Potrivit informatiilor publicate în sistemul national de achizitii publice (SEAP), municipalitatea a declarat câstigator al procedurii o firma din Timisoara, respectiv Sor Ad Building. Alti patru ofertanti au participat la licitatie, iar doi dintre acestia au contestat rezultatele evaluarii: Demo-Idil Construct (Iasi) si SMZ Impex (Cluj).
 Compania ieseana a solicitat Consiliului National pentru Solutionarea Contestatiilor (CNSC) sa constate ca ofertele depuse de primii trei clasati sunt toate „inacceptabile si neconforme”, în conditiile în care Demo-Idil a fost pe locul 4 la evaluare. „În urma consultarii dosarului achizitiei si a ofertelor clasate pe primele trei locuri, care nu au fost declarate confidentiale, au reiesit o serie de vicii evidente ale acestora si ale evaluarii realizate de autoritatea contractanta, de natura a conduce la respingerea ofertelor”, sustine Demo-Idil. Printre ofertele considerate de firma ieseana drept neconforme se numara inclusiv cea a SMZ Impex, celalalt contestatar al rezultatelor evaluarii. Principalul argument adus de Demo-Idil vizeaza faptul ca niciunul dintre cei trei primii clasati nu ar fi autorizat pentru desfasurarea activitatilor impuse prin documentatia de atribuire. În plus, firma ieseana spune ca, în cadrul ofertei financiare, niciuna dintre firmele enumerate „nu a cotat o parte semnificativa a activitatilor de transport”.

De cealalta parte, SMZ Impex solicita descalificarea primilor doi clasati invocând neconformitatea ofertelor. În cazul câstigatorului procedurii (Sor Ad), SMZ a sustinut ca firma nu a îndeplinit conditiile de eligibilitate în ceea ce priveste experienta similara si a invocat faptul ca oferta tehnica „este copiata în totalitate” din documentatia de atribuire „fara nici macar a fi dezvoltate etapele unde sa cuprinda personal, resurse utilaje sau echipamente pe categorii de lucrari”. SMZ a vorbit despre argumente similare si în situatia ofertei firmei clasate pe locul 2 (Bursa Recycling SRL). Ambele contestatii sunt în curs de solutionare la CNSC, iar pâna când acest for nu va emite o decizie, Primaria nu poate semna contractul cu câstigatorul licitatiei. Depoul Dacia trebuie demolat în maximum 3 luni de la semnarea unui contract.

Dezafectarea constructiilor va genera cantitati semnificative de deseuri: beton (cantitate estimata: 2.050 tone), caramizi (850 tone), tigle si materiale ceramice (10 mc), amestecuri din acestea (500 mc), lemn (20 tone), sticla (10 tone), materiale plastice (2 tone), cupru, bronz si alama (0,5 tone), fier si otel din calea de rulare (25 tone), cabluri (1,5 tone), pamânt si pietre (100 mc), materiale izolante (2 tone) sau materiale de constructii pe baza de ghips (100 mc).

Citește toată știrea

Depoul Dacia, mai greu de demolat decât de construit. Patru firme se bat în contestaţii
Publicitate