Astăzi, proiectul desființării SIIJ, elaborat de ministrul PNL al Justiției, Cătălin Predoiu, a fost adoptat de Camera Deputaților în timp record, după ce săptămâna trecută a ajuns în dezbaterea Parlamentului. Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Senatului, care este și forul decizional în acest caz. PNL respectă, astfel, termenul asumat în coaliție și stabilit …
Articolul Desființarea Secției Speciale şi repararea pachetului de legi din Justiţie sunt priorităţile legislative pentru PNL apare prima dată în Est News.
Desființarea Secției Speciale şi repararea pachetului de legi din Justiţie sunt priorităţile legislative pentru PNL
