Publicitate

Întreaga opera a lui Jane Austen ascunde un asemenea fond subliminal, conform caruia natura va triumfa (ori macar ar trebui sa triumfe) în lupta sa eterna cu societatea. Sesizam aici, inevitabil, un transcendentalism „subtextual” avant la lettre. Daca prozatoarea mai traia câteva decenii, el ar fi putut fi foarte bine si unul après la lettre.
Tipologiile feminine create de Jane Austen, indiferent de scara sociala unde se situeaza, de profilul lor comportamental sau de experienta pe care o au sunt „atinse” de „transcendentalismul” intuitiv al autoarei, de convingerile sale filosofice, neexprimate direct, însa strecurate abil în subtextul simbolic al creatiei. Primul roman major – din perspectiva cronologiei publicarii, bineînteles! – redactat de prozatoare, Sense and Sensibility/ Ratiune si simtire (1811), conceput initial drept naratiune epistolara si intitulat Elinor and Marianne/ Elinor si Marianne este un argument solid în acest sens. Austen porneste de la o dichotomie structurala a umanitatii, „ratiunea” si „emotia”, dichotomie sugerata, tipologic, chiar de catre cele doua protagoniste, surorile Dashwood (Elinor si Marianne), dichotomie pe care o „suprapune” unei existente lovite de austeritate (dupa moartea tatalui lor, cele doua personaje se vad obligate sa supravietuiasca financiar, fiecare în acord cu propria sa personalitate – preponderent „cerebrala” sau preponderent „sentimentala”). Treptat, în noul context, „intelectul” (Elinor) se impune în fata „simtirii” (Marianne), inducând, anticipator, vietii domestice valori „transcendentaliste”. Triumful ratiunii este indiscutabil. Desi fire romantioasa, Marianne accepta ultimativ inteligenta utilitara si vocatia responsabilitatii.

Acestea fac parte din modelul ontologic ilustrat de Elinor si, totodata din eforturile ei paideice. Asadar, un lector atent al volumului nu poate rata mesajul meta-textual (aflat dincolo de aparentele „melodramatice”!): tribulatiile biografice vor fi mereu controlate prin intermediul creierului (rece) pragmatic si niciodata prin sentimetalismul superficial, prin patetismul ieftin al naturilor atasate de „comoditatii”, cum va observa mai târziu Emerson. Ce e Walden daca nu Biblia unei astfel de solutii existentiale? În mod similar, în Pride and Prejudice/ Mândrie si prejudecata (1813), Elizabeth Bennet (una dintre cele cinci surori coplesite de tabu-urile sistemului traditional patriarhal, insensibil la conditia periferica, de „celalalt”, a femeii) iese din captivitatea sociala, prin straduinta autocunoasterii, a „transcenderii” eului minor si a accederii la un sine superior (un „non-eu”, în termeni transcendentalisti). Ratiunea ramâne si aici primordiala, oferind un „studiu de caz”, cel putin la fel de ilustrativ precum cel indus de Fanny Price în Mansfield Park/ Parcul Mansfield (1814). Eroina este plasata acum în interiorul unui „epic de formare” (extins din copilarie pâna la maturitate). Cu alte cuvinte, un prilej bun pentru Jane Austen sa creioneze o noua tipologie a „andurantei” la presiunea societatii, pentru care ideea morala si constuctia intelectuala se afla pe primul loc.

Chiar si „rasfatata” (aparent, „atasata de comoditati”, cum am putea constata în aceeasi linie emersoniana) Emma Wood din Emma/ Emma (1815) are impulsuri de „transcendere” a propriului confort, atunci când „empatizeaza” (se „transpersonalizeaza”, dezvaluie deci capacitatea de a privi lumea „impersonal”!) cu cei dezavantajati. În romanele publicate post mortem (1818), Persuasion/ Persuasiune (proiectat de Austen cu titlul The Elliots/ Familia Elliot) si Northanger Abbey/ Manastirea Northanger (denumit de scriitoare Susan/ Susan si apoi Catherine/ Catherine), asistam la alte exemple de transcendentalism „protocronic”. Ideea unei psihologii eroice a celui dintâi text (e vorba despre Anne Elliot care îsi neglijeaza interesele, instinctul social carevasazica, pentru a-si urma pasiunea, identitatea autentica adica, si se casatoreste cu un tânar sarac) interactioneaza cu elementele gotice din cel de-al doilea (dominat de un personaj initiatic, aidoma celor din romanele aparute în timpul vietii autoarei – ma refer la Catherine Morland) si argumenteaza preocuparea pentru metafizic (înteles ca renuntare la universul „vizibil” în favoarea universului „invizibil”). Întreaga opera a lui Jane Austen ascunde un asemenea fond subliminal, conform caruia natura va triumfa (ori macar ar trebui sa triumfe) în lupta sa eterna cu societatea.

Sesizam aici, inevitabil, un transcendentalism „subtextual” avant la lettre. Daca prozatoarea mai traia câteva decenii, el ar fi putut fi foarte bine si unul après la lettre. (Sfârsit)

 

Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

Citește toată știrea

Doi eremiţi (VI)
Publicitate