Un sofer a fost depistat în trafic beat crita. Barbatul a ramas fara permisul de conducere iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal.
“În noaptea de 12 septembrie, politistii din cadrul Politiei Orasului Târgu Frumos au oprit pentru control, pe raza orasului Târgu Frumos, un autoturism condus de un barbat de 35 de ani. Întrucât emana halena alcoolica, soferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Barbatul a fost condus la o unitate medicala, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de conducerea unui vehciul sub influenta alcoolului sau a altor substante, iar cercetarile sunt continuate”, au rpecizat reprezentantii Politiei Iasi.
