Publicitate

Dragos Damian, CEO Terapia Cluj, a prezentat o solutie pentru ”anticipata criza a pensiilor Decreteilor”, acei români nascuti dupa 1967, în ceea ce a reprezentat un ”baby-boom”, prin cei aproximativ 4,5 milioane de copii si care în urmatorii 10 ani ar trebui sa iasa la pensie.
Damian considera ca ”reducerea graduala, în fiecare an începând cu 2027, cu doua puncte procentuale a contributiei la pensie si cu un punct la sanatate pentru angajatii care au trecut de 60 de ani”, mai mult, ca aceasta este ”un premiu pentru angajatii seniori care duce la cresterea venitului net (cash) cu sumele din tabelul atasat, premiaza decenii de munca si este predictibila pentru buget (calculul este facut luând ca baza salariul minim si mediu din 2022)”, a scris pe contul sau de socializare.

Potrivit lui Damian, mecanismul se poate implementa din 2023, nefiind necesara asteptarea anului 2027, dar, mai precizeaza acesta, ”mecanismul este însa fundamentat pentru Decretei pentru ca, încet-încet, analistii economici, presa de specialitate si desigur, politicienii-hipsteri de 30-40 de ani realizeaza cu angoasa ca sistemul de pensii va deveni nesustenabil începând cu 2032, când trece în repaus contingentul celor nascuti începând cu 1967”, subliniind ca este vorba de ”cea mai larga patura demografica a României, circa 4,5 milioane de oameni”.

De altfel, Damian sustine ca varianta pentru cresterea, chiar daca optionala, a vârstei de pensionare arata ”incapacitatea” statului pentru a sustine plata pensiilor ”decreteilor”.

”Nu va avea încotro, pentru ca asteptata prabusire demografica va reduce numarul de contribuabili iar datoriile acumulate de România începând cu 2019 vor trebui platite de undeva, nu va mai fi loc de pensii. Iar pretextul va fi ca toate tarile din UE o vor face, însa acolo speranta de viata si speranta de viata sanatoasa sunt cu pâna la 10 ani mai mari decât la noi. (…) Acum, sigur ca nimeni nu se gândeste înca la pensionarii de peste 10 ani, pentru ca sunt dezbateri aprinse în ceea ce-i priveste pe cei din prezent. Si, sa fim onesti cu totul, statisticile de mai sus scot din pacate la iveala un adevar crunt, foarte multi Decretei ne vor parasi înainte de a încasa prima pensie, fie ea la 65 sau la 70 de ani”, a mai scris Damian.

Cititi materialul integral pe dcnews.ro

 

Citește toată știrea

Dragoş Damian (CEO Terapia Cluj) are soluţie pentru ”criza pensiilor decreţeilor”
Publicitate