Publicitate

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a acuzat Comisia pentru bursa si valori mobiliare (SEC) de hartuire, într-un efort calculat de a-i ”reduce” dreptul la libera exprimare, în supravegherea comunicarii sale cu actionarii, ca parte a unui acord din 2018 care a solutionat acuzatii împotriva sa, transmite CNBC.
Musk si Tesla au crezut ca solutionarea acuzatiilor va pune capat ”hartuirii” de catre agentie a lui Musk si va permite instantei, nu agentiei, sa monitorizeze respectarea acestuia, a scris avocatul lui Musk joi, într-un nou document depus în instanta. ”Dar SEC si-a încalcat promisiunile”, a scris el, adaugând ca agentia ”a folosit decretul de consimtamânt pentru a încerca sa-i hartuiasca pe domnul Musk si Tesla”.

De asemenea, agentia nu a distribuit înca actionarilor amenda de 40 de milioane de dolari platita de Musk si companie ca parte a acordului din 2018, conform documentului, care solicita o audiere în aceasta privinta.

”SEC pare sa-i vizeze pe domnul Musk si Tesla pentru investigatii necrutatoare, în mare parte pentru ca domnul Musk ramâne un critic deschis al guvernului”, a spus Alex Spiro, avocatul Musk si Tesla, în noul document prin care doreste închiderea cazului intentat de SEC în 2018.

”Eforturile uriase ale SEC par calculate pentru a-i reduce exercitarea drepturilor Primului Amendament, mai degraba decât pentru a pune în aplicare legile aplicabile în general în mod echitabil.”

Scrisoarea vine la mai bine de o saptamâna dupa ce Tesla a dezvaluit ca SEC a emis o noua citatie catre Tesla, în noiembrie 2021. Autoritatea de reglementare financiara încearca sa stabileasca daca Musk si Tesla s-au conformat unui acord de reglementare revizuit pe care SEC l-a încheiat cu ei în 2019.

Potrivit dosarului Tesla, agentia cauta informatii despre ”procesele de guvernanta ale companiei în jurul respectarii acordului cu SEC.”

Citatia a venit la scurt timp dupa ce CEO-ul si-a întrebat zecile de milioane de urmaritori pe Twitter daca ar trebui sa vânda 10- din participatia sa la Tesla, iar acestia au votat da.

Dar o mare parte din vânzarile care au urmat sondajului p Twitter au facut parte dintr-un plan pe care Musk l-a adoptat în septembrie 2021.

SEC l-a acuzat pe Musk în septembrie 2018 ca a facut declaratii ”false si înselatoare” catre investitori, când a anuntat în luna august, pe Twitter, ca a asigurat suficienta finantare pentru transformarea Tesla în companie privata, la un pret de 420 de dolari pe actiune.

Actiunile au flictuat toata luna, iar afacerea nu s-a materializat. Musk si Tesla au platit fiecare amenzi de 20 de milioane de dolari, iar Musk a fost fortat sa demisioneze din functia de presedinte pentru cel putin trei ani, ca parte a acordului. De asemenea, Tesla a trebuit sa puna în aplicare un sistem de monitorizare a declaratiilor lui Musk catre public despre companie, pe Twitter, postari pe blog sau orice alt mediu. De asemenea, Tesla a trebuit sa plateasca o amenda separata de 20 de milioane de dolari si sa numeasca doi directori independenti în consiliul de administratie. Unul dintre acestia poate fi presedintele în locul lui Musk, cu conditia ca acea persoana sa provina din afara Tesla si afiliatelor sale.

În conditiile acordului, Musk si Tesla nici nu au admis si nici nu au neagat neregulile presupuse de autoritatile de reglementare. SEC nu a raspuns imediat unei solicitari de comentarii. Documentul de joi a venit la câteva ore dupa ce Musk a postat pe Twitter un meme în care îl compara pe premierul canadian Justin Trudeau cu Adolf Hitler. Postarea a fost ca raspuns la un articol despre autoritatile canadiene care investigheaza donatiile de criptomonede care sustin un protest de o saptamâna împotriva obligativitatii de vaccinare din tara.

 

Citește toată știrea

Elon Musk acuză Comisia pentru bursă că vrea să îi ”reducă” dreptul la liberă exprimare
Publicitate