Elvetienii au respins o propunere a activistilor pentru drepturile animalelor de a face Elvetia prima tara care interzice experimentele medicale si stiintifice pe animale, dar au aprobat restrictii mai stricte privind publicitatea pentru tigari, în referendumuri organizate duminica, transmite Reuters.
Doar 21- dintre alegatori au fost în favoarea interzicerii experimentelor pe animale, iar 79- împotriva, la referendumul la nivel national desfasurat sub traditia elvetiana a democratiei directe, potrivit cifrelor guvernamentale.
Sustinatorii au vrut sa opreasca testele, spunând ca acestea nu sunt etice si sunt inutile, dar s-au lovit de opozitia puternicului lobby farmaceutic al tarii, care a avertizat asupra prejudiciului economic pe care o astfel de interdictie l-ar putea provoca.
”Suntem încântati de respingerea clara a acestei initiative daunatoare. Arata ca populatia elvetiana recunoaste rolul central al cercetarii pentru sanatatea oamenilor si pentru prosperitatea în Elvetia”, a declarat Rene Buholzer, CEO al grupului de lobby Interpharma. Sustinatorii au spus ca animalele din laboratoare si cele folosite pentru a furniza hrana sufera o discriminare grava.
”De ce nu avem mai multa empatie pentru ele?” a spus co-presedintele de campanie Renato Werndli. Într-un alt vot de duminica, alegatorii au aprobat restrictii mai stricte privind publicitatea pentru tutun, cu o proportie de 57- pentru.
În urma acestor restrictiilor, va fi interzisa publicitatea în ziare, cinematografe, internet, la evenimente si pe panouri publicitare, sustinatorii spunând ca astfel de reclame încurajeaza fumatul în rândul tinerilor.
Guvernul a fost învins în alte doua doua referendumuri de duminica. Propunerea sa de a renunta la impozitul de 1- pe cresterea capitalului propriu a fost respinsa de 63-, cu doar 37- în favoare, un rezultat care, potrivit ministrului de Finante Ueli Maurer, a transmis un semnal negativ întreprinderilor care doresc sa investeasca în Elvetia.
De asemenea, planul Bernei de a spori sprijinul financiar pentru mass-media a esuat, fiind respins de 55- dintre alegatori. ”Majoritatea cred ca probabil se dau prea multi bani presei si multi au fost de acord cu argumentul ca propunerea îi favorizeaza pe marii editori”, a declarat ministrul Comunicatiilor Simonetta Sommaruga, într-o conferinta de presa alaturi de Maurer.
