Am fost și eu „oblăduit” în liceu, apoi ca student, de mentalitatea conform căreia muzica academică (de cameră, simfonică, de operă) este serioasă, iar jazzul nu merită prea mare importanță, sau nu merită deloc. Mult timp nu am știut adevărul pentru că era aproape imposibil să-ți procuri discuri, reviste, cărți din domeniul jazzului, în emisiunile radiofonice mariajul acesta era ignorat.
Articolul Empatia cu frumosul fără hotare de gen  apare prima dată în Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene.

Citește toată știrea