Publicitate

Erzin este mic oras din provincia Hatay din sudul Turciei, care a fost devastata de cutremurul din 6 februarie. În regiune, mii de cladiri au fost facute una cu pamântul, în timp ce alte zeci de mii sunt de nelocuit. Erzin, în schimb, este o oaza de siguranta si normalitate, în timp ce viata din jurul lui a fost bulversata de seismul de saptamâna trecuta, relateaza NBC News.
Bilantul cutremurului Turcia si Siria a depasit 41.000 de morti, devenind cel mai grav astfel de eveniment din istoria recenta a Turciei.

Moartea si distrugerea înconjoara Erzin, dar în acest orasel nicio cladire nu s-a prabusit si nimeni nu a murit în urma puternicului cutremur. Locuitorii si autoritatile spun ca acest lucru se datoreaza unei intransigente de lunga durata în materie de constructii. Pur si simplu, nu s-a permis ridicarea niciunei constructii care sa încalce codurile tarii.

Beyaz Yalcin s-a numarat printre cei norocosi. Când a avut loc cutremurul, ea se afla împreuna cu cei patru copii mici ai sai în Erzin, si nu acasa, în apropiere, la Gaziantep. Yalcin, în vârsta de 33 de ani, venise în oras pentru o nunta si de atunci nu s-a mai întors acasa. Nu stie daca locuinta ei mai este în picioare sau daca, la fel ca multe altele din Gaziantep si din întreaga regiune, a fost redusa la o gramada de moloz. „Sunt în stare de soc. Nu vreau sa ma confrunt din nou cu aceeasi situatie”, spune ea. Iar Yalcin nu este singura care ramâne în acest oras de frica.

20.000 de oameni au venit în Erzin dupa cutremur

Emre Tibikoglu, în vârsta de 39 de ani, care lucreaza pentru municipalitate de sase ani, estimeaza ca, dupa cutremur, în jur de 20.000 de persoane au venit la Erzin, ceea ce reprezinta o crestere cu aproximativ 50- a populatiei orasului. „Stim ca ne aflam într-o zona seismica”, a spus el, explicând ca atât actualul primar, cât si cei anteriori au insistat sa nu se permita ridicarea de cladiri care nu respecta codurile de constructie. Ori de câte ori oficialii si-au dat seama ca exista cladiri construite ilegal, au obtinut demolarea lor, spune Tibikoglu.

„Unii localnici erau foarte suparati din aceasta cauza”, povesteste el despre rezidentii care locuiau în acele cladiri. Dar primarul a ramas ferm în decizia sa, stiind ca un cutremur major ar putea veni într-o zi.

Tibikoglu nu stie de ce alte municipalitati nu au facut acelasi lucru, dar suspecteaza o cârdasie între politicienii locali si antreprenori si crede ca niste reglementari guvernamentale mai stricte ar fi putut limita o tragedie de o asemenea amploare.

În Erzin nu exista cladiri înalte, ceea ce a diminuat riscurile, desi unele constructii din oras au fost avariate pâna la punctul în care nu este sigur pentru oameni sa ramâna acolo. Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 s-a simtit totusi foarte puternic si în Erzin, care se afla la aproximativ 112 kilometri de epicentrul cutremurului.

În orasele mai îndepartate de centru, precum si în cele apropiate, cum ar fi Osmaniye, aflat la doar 20 de kilometri de Erzin, casele au fost reduse la ruine, iar cei care au supravietuit înca se lupta pentru a obtine ajutor. Unii au plecat spre Erzin, cautând adapost la rude.

O viata care continua normal

Erzin este înconjurat de munti si dealuri, iar localnicii cred ca si asta i-a protejat. Dar semnele cutremurului sunt totusi prezente pe minaretele avariate si pe resturile împrastiate pe jos în statia de autobuz, care a fost izolata.

În rest, viata a continuat în mare parte la fel. Localnicii iau masa în restaurante, iar magazinele au ramas deschise, în timp ce politia din centrul orasului se concentreaza mai degraba pe dirijarea traficului în sensul giratoriu decât pe operatiunile de cautare si salvare.

Cu drumurile sale intacte si având în vedere proximitatea fata de zonele grav afectate, Erzin a devenit un punct de colectare a donatiilor de alimente si îmbracaminte. Orasul ofera, de asemenea, ajutor noilor sositi care au venit fara mai nimic.

În centrul orasului, Sultan Ergen sta cu sotul si sora ei pe veranda mamei lor. În mod normal, nu locuiesc împreuna, dar au fugit în casa mamei lor din Erzin pentru siguranta, dupa cutremur. Ergen a facut calatoria din Osmaniye împreuna cu cei doi copii si sotul ei, lunea trecuta. Femeia spune ca stia ca orasul este mai sigur pentru ca a suferit mai putin si în cutremure anterioare. Mama lui Ergen spune ca oamenii din oras au ramas în casa dupa cutremur pentru ca au avut încredere în constructia locuintelor lor.

„Nu avem un plan în acest moment”, spune Ergen, explicând ca este posibil ca familia ei sa nu se mai întoarca niciodata în casa lor din Osmaniye. Varul ei a fost una dintre numeroasele persoane ucise într-o cladire de lux din Antakya, în apropiere, unul dintre cele mai mediatizate blocuri care s-au prabusit.

Furie populara în crestere

Inginerii din Turcia îsi exprimau de ani de zile temerile legate de cladirile prost construite, având în vedere vulnerabilitatea tarii la cutremure puternice. Îngrijorarile au crescut dupa ce o lege din 2018 a oferit „amnistie” pentru cladirile neconforme, permitându-le sa fie folosite atât timp cât proprietarii platesc o amenda statului.

Guvernul a promis acum o ancheta amanuntita si a ordonat retinerea a peste 100 de persoane din cauza cladirilor prabusite. Grupurile de opozitie îl acuza însa pe presedintele Recep Tayyip Erdogan ca nu s-a asigurat ca reglementarile din constructii au fost aplicate în mod corespunzator. Furia populara a crescut în legatura cu aceasta problema.

sSi în timp ce miile de cladiri prabusite alimenteaza aceasta nemultumire colectiva, familii precum cea a lui Ergen si cea a lui Yalcin încearca sa se obisnuiasca cu noile lor vieti temporare în Erzin, orasul ramas în picioare în mijlocul unui dezastru.

 

Citește toată știrea

Erzin – oraşul turc aflat în regiunea puternic afectată de cutremure care a rezistat în mod aproape miraculos
Publicitate