Moneda europeana a coborât luni sub paritatea cu dolarul, un nivel care nu a mai fost atins din anul în care a fost lansata în circulatie, în 2002. Euro a pierdut 0,84- luni dupa-amiaza, pâna la 0,9951 dolari. Dolarul beneficiaza de înaspririle succesive ale politicii monetare a bancii centrale americane, Federal Reserve (Fed), potrivit francetvinfo.fr.
”Consecinta principala si cea mai directa este ca aceasta scadere a euro în raport cu dolarul alimenteaza cresterea preturilor, în special a celor la hidrocarburi. Este mai degraba o veste proasta, pentru ca va alimenta inflatia”, a explicat Jean-Paul Pollin, membru al Cercului Economistilor, în iulie, pentru Franceinfo. De exemplu, pretul petrolului este stabilit în dolari, iar daca moneda europeana scade în raport cu cea americana, înseamna ca pretul în euro va fi mai mare.
În plus, dolarul puternic face ca importurile sa fie mai scumpe, în special în cazul produselor de baza, cum ar fi petrolul, al caror pret este exprimat în dolari, ceea ce se adauga la o inflatie deja devastatoare pentru consumatori si întreprinderi.
Si asta în conditiile în care „Europa se pregateste pentru o noua închidere a gazoductului Nord Stream 1 la sfârsitul acestei luni”, a declarat pentru AFP Craig Erlam, analist la Oanda.
Gigantul Gazprom a avertizat ca livrarile de gaze vor fi oprite pentru „întretinere” în perioada 31 august – 2 septembrie, riscând sa reaprinda temerile privind o penurie în Europa, unde Rusia este acuzata de santaj energetic.
