Liderul partidului populist de extrema dreapta AfD din Germania, Tino Chrupalla, a condamnat ceea ce el a numit „teatrul” din jurul mortii în închisoare a activistului rus de opozitie Aleksei Navalnîi, afirmând ca este exploatata în scopuri politice, relateaza The Guardian.
Tino Chrupalla a declarat ca discursul vaduvei lui Navalnîi, Iulia Navalnaia, la Conferinta de Securitate de la Munchen de la sfârsitul saptamânii trecute a fost „regizat”, lasând sa se înteleaga ca a fost instrumentat de presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a-si consolida sprijinul, dupa ce tocmai îsi lansase propria candidatura pentru realegerea în fruntea executivului european.
„Este cu adevarat surprinzator ca primul lucru pe care Iulia Navalnaia îl face dupa moartea sotului ei este sa vorbeasca la Conferinta de Securitate de la München. Acest tip de gestionare a scenei ar trebui sa ne dea de gândit. Când o vezi pe vaduva domnului Navalnîi cu Ursula von der Leyen, chiar trebuie sa te întrebi: cui foloseste un astfel de spectacol?. Este evident ca moartea lui Navalnîi este exploatata”, a declarat Chrupalla.
Rusia a acuzat Germania ca se amesteca în politica sa interna dupa ce guvernul de la Berlin i-a cerut sa explice moartea lui Navalnîi.
Chrupalla a declarat ca i se pare „insuportabila” masura în care Putin a fost acuzat de moartea lui Navalnîi. „Oamenii vorbesc despre crima si alte lucruri, desi nu se stie nimic, desi nici macar nu a existat înca o ancheta”, a declarat liderul AfD la Berlin.
Pozitia pro-Kremlin a AfD este binecunoscuta, desi cea a lui Chrupalla este vazuta ca fiind siu mai apropiata decât opinia majoritatii partidului. În luna mai a anului trecut, el si-a atras critici dupa ce a participat la o receptie la Ambasada Rusiei.
AfD a fost în centrul atentiei în ultimele doua luni, dupa dezvaluiri potrivit carora membrii sai au participat la o reuniune la care s-au discutat planuri de deportare în masa a strainilor.
