Opera Nationala Româna Iasi înca nu a primit compesarile mult sperate la facturile, cel putin duble, la gaz si energie electrica. La fel se întâmpla si la celelalte institutii de cultura iesene. În aceste conditii, ONRI a gasit o solutie de avarie: decoruri minimaliste la spectacole si vestimentatie pentru artisti doar din recuzita institutiei.
Andrei Fermesanu, managerul interimar al Operei iesene, spune ca, deocamdata, ultimele facturi la gaz si electricitate venite pe adresa institutiei nu au primit compensatii. ”Ne confruntam cu aceeasi situatie ca toate celelalte institutii de cultura. Nu e vorba de acele sume astronomice pe care le-am auzit în cazul altor institutii, ci undeva în jur de 20.000 de euro, echivalentul în lei. Este însa un efort bugetar considerabil, cu atât mai mult cu cât numarul de spectatori pe care îl putem primi în aceasta perioada este mult diminuat, la 30-. De aceea am suplimentat numarul de spectacole”, a spus Andrei Fermesanu. Acesta a adaugat ca cererile de compnsare sunt pe masa de lucru a ministerului de resort, în colaborare cu celelalte entitati responsabile, si ca asteapta ca aceasta situatie care priveste toate institutiile de cultura de stat din tara sa primeasca o rezolvare cât mai adecvata, astfel încât sa îsi poata desfasura mai departe activitatea.
Managerul interimar ONRI recunoaste ca înca doua facturi vor afecta bugetul institutiei. “Acum este de-a dreptul o încapatânare sa avem aceasta premiera, cu resursele existente în momentul de fata. Filosofia noastra este ca între a nu face nimic si a face ceva în conditiile date este sa mergem pe a doua varianta, chiar daca cresc costurile facturilor. Vom cauta sa gasim solutia justa, de altfel tocmai pentru ca o parte din cheltuieli sunt acoperite din veniturile proprii. Atunci, daca urmariti cu atentie comparativ programul stagiunii în momentul de fata, vorbim de un numar crescut de spectacole, tocmai în aceasta idee, de a aduce mai multi bani pe care sa îi folosim în nevoile emergente ale institutiei”, a mai spus Andrei Fermesanu. Dincolo de nota de optimism, managerul interimar recunoaste ca “nu este o situatie roz, în niciun caz”. „De exemplu, am esentializat la maximum decorurile. Am mers cât mai mult pe minimalism. Nu mergem pe greutatea unui decor clasic, pentru ca efectiv nu ai din ce sa îl realizezi. Putem merge pe aceasta varianta de stilizare, de metafora a decorului, care functioneaza la fel de bine daca e facuta cu celeritate. Daca e vorba sa taiem din ceva, este vorba de a taia din monumentalitatea decorurilor, din complexitatea materialelor costumelor, adaptându-ne acestei situatii, nefiind una pe care ne-o dorim pe termen lung. Este o adaptare în varianta acestui moment. Cel mai mare pericol ar fi sa intram într-o panica generala si sa ne amorteasca simturile creatoare. Nu ne dorim lucrul acesta”, a adaugat Andrei Fermesanu. Urmatoarea premiera la ONRI va avea loc pe 23 februarie, când va fi pus în scena un Triptic de balet, o invitatie la vals pe muzica lui Carl Maria von Weber, Frederic Chopin si Cesare Pugni, în adaptarea Critinei Todi.
