IULIUS continua demersurile de sprijinire a refugiatilor din Ucraina, alaturi de alte companii responsabile si membri ai societatii civile, care au demonstrat, în ultima luna, ca valori precum empatia, solidaritatea si grija pentru cei aflati în suferinta nu au granita.
De la începutul conflictului din Ucraina, compania IULIUS s-a implicat în acordarea de ajutor persoanelor afectate de razboi si a contribuit cu donatii în valoare totala de 75.000 de euro. Sprijinul a constat în mai multe actiuni concrete: donatii de produse necesare centrului de refugiati de la Tehnopolis; donatii financiare si de produse directionate spre organizatii non-guvernamentale care asigura asistenta umanitara populatiei civile din Ucraina si prin sprijinirea logistica si cu produse a ONG-urilor locale specializate în acordarea de ajutor, în cele patru orase din tara unde este prezenta (Iasi, Suceava, Cluj-Napoca si Timisoara).
Recent, IULIUS a contribuit la amenajarea zonei de odihna de la parterul Centrului Tehnopolis, transformat în adapost pentru refugiatii ucraineni. Compania a donat saltele, lenjerii de pat, perne si paturi pentru 100 de persoane. De asemenea, angajatii IULIUS au dorit sa le faca o mica bucurie copiilor care vor ajunge aici si au donat jucarii, jocuri, plusuri, carti si creioane de colorat.
Solidara cu populatia civila ucraineana, la începutul lunii martie compania IULIUS a trimis spre Cernauti un transport cu peste 4.000 de geci, pulovere, încaltaminte de iarna, paturi, dar si produse de igiena, hrana si articole pentru bebelusi. Inspirati de actiune, retailerii Benvenuti, C&A si COCCODRILLO au adaugat alte 16 cutii de haine noi, pentru copii si adulti transportului special spre Ucraina.
Compania IULIUS a acordat sprijin si sub forma de donatii financiare, directionate spre organizatii non-guvernamentale, precum Crucea Rosie, si altor asociatii umanitare care ofera suport uman si logistic în spatiile destinate refugiatilor veniti în România sau ucrainienilor ramasi în tara, în zonele de conflict.
Compania IULIUS sustine activ platforma „Ukrainians in Iasi”, care reuneste oferte de angajare, beneficii pentru cei din Ucraina, link-uri utile si informatii despre ONG-uri, în limbile ucraineana, rusa, engleza si româna, dedicate ucrainenilor care doresc sa ramâna în Iasi. Platforma, o initiativa a ThinkOut si Namogo, integreaza peste 150 de joburi de la numeroase firme si companii din Iasi, inclusiv grupul IULIUS, atât locuri de munca remote, cât si job-uri care nu pot fi facute de la distanta.
Inspirati de un concept nascut în cafenelele din Napoli, unde clientii au posibilitatea de a plati în avans una sau mai multe cafele pentru cei fara posibilitati materiale, compania IULIUS a extins ideea si în locatiile din food court Palas, Iulius Mall Iasi si Iulius Mall Suceava. „Daruieste o masa pentru Ucraina!” este campania prin care clientii pot plati, în avans, unul sau mai multe meniuri. Acestea sunt preparate si oferite în momentul în care ucrainenii ajung în food court sau sunt donate acolo unde nevoia o cere.
Alaturi de operatorii de food & beverage din proiectele IULIUS, care au raspuns prompt apelului de ajutor, sute de portii de mâncare au fost furnizate, zilnic, centrelor de refugiati din Iasi si Suceava, de restaurantele din Palas Mall, Iulius Mall Iasi si Iulius Mall Suceava. Le multumim colaboratorilor nostri – Asociatia CIVICA, Fundatia Serviciilor Sociale Bethany, ASCOR Iasi si ATOR Iasi – care se asigura ca hrana ajunge calda la cei în nevoie!
Persoanele care doresc sa doneze produse sau articole de prima necesitate, pentru refugiati sau pentru populatia civila din Ucraina, sunt asteptate la centrele de colectare, deschise în ansamblurile mixed-use Palas Iasi si Iulius Town Timisoara, precum si în Iulius Mall Iasi, Iulius Mall Suceava si Iulius Mall Cluj. Cel mai mare centru se afla în parcarea Iulius Mall Suceava, care este si hub-ul principal din oras de colectare a donatiilor primite de organizatorul si coordonatorul principal al actiunii umanitare, Fundatia Nord 2001 Sânge pentru România. Peste 1.500 de tone de produse, trimise de firme si oameni din întreaga tara, au fost transportate spre Cernauti si redistribuite pe toata suprafata Ucrainei.
Multumim ONG-urilor partenere din întreaga tara: Asociatia „Grupul Zâmbetul Nostru” Iasi, Asociatiile Rotary, Rotarart si Interact din Cluj-Napoca, Asociatia „Scoala Mamei Junior” din Timisoara si Fundatia Nord 2001 din Suceava!
