Fostul politist Cristian Cioaca a depus la Judecatoria Pitesti o cerere în care solicita sa fi eliberat conditionat, dupa ce a executat efectiv peste jumatate din pedeapsa de 15 ani si 8 luni de închisoare primita în 2014 pentru uciderea sotiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Potrivit unor surse judiciare, pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul politist, i-a respins cererea de eliberare conditionata, iar fostul politist a contestat decizia comisiei la Judecatoria Pitesti, primul termen fiind stabilit pentru luni.
Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Pitesti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioaca la 15 ani si 8 luni de închisoare cu executare si cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea sotiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Initial, la instanta de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relatii conflictuale preexistente legate de un iminent divort generat de presupusele relatii extraconjugale ale sotilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discutiile au degenerat, context în care politistul Cristian Cioaca i-a aplicat sotiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.
Anchetatorii sustin ca în noaptea savârsirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soti.
„În zilele urmatoare, inculpatul a derulat o serie de activitati menite a-i asigura evitarea tragerii la raspundere penala. Astfel, într-o prima faza, acesta a adunat în saci din polietilena toate obiectele vizibil sau potential purtatoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesarii sau transportarii cadavrului în vederea ascunderii acestuia si le-a aruncat într-o râpa situata la 4,6 km de Poiana Brasov pe directia Râsnov, unde au fost gasite în data de 8.10.2007. Întrucât operatiunile de spalare a urmelor de sânge de pe suprafata peretelui comun dintre dormitorul matrimonial si baia aferenta nu erau satisfacatoare (din perspectiva cercetarii la fata locului care avea sa se desfasoare în perioada urmatoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet si unul de vopsea lavabila. Totodata, a instalat o noua perdea de dus în baia aferenta dormitorului”, spuneau procurorii.
Parchetul mai sustine ca, ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioaca a desfasurat o ‘operatiune ampla de manipulare a persoanelor din anturajul sau si al sotiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile gasite la acea data de un martor pe calculatorul familiei Cioaca-Ghinescu, referitoare la relatia extraconjugala a victimei si vacanta pe care si-a petrecut-o împreuna cu o alta persoana în Dubai’.
În opinia procurorilor, scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecari voluntare de la domiciliu si deturnarea atentiei de la aspectul esential, respectiv varianta uciderii acesteia de catre politist. Dupa ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007 Cristian Cioaca a anuntat oficial disparitia sotiei sale.
SURSA: Agerpres
