Publicitate

Copresedintele partidului „Continuam schimbarea”, Kiril Petkov, a declarat pentru „Darik Radio” ca pentru el exista doua ipoteze privind explozia unei bombe lânga masina procurorului-sef Ivan Ghesev. Una este o intimidare, iar cealalta o înscenare. Fostul prim-ministru a precizat ca, din punctul sau de vedere, cazul a fost înscenat, relateaza novinite.com.
Petkov a adaugat ca initial a crezut ca scopul a fost intimidarea, deoarece s-a spus ca Ghesev era împeuna în masina cu familia sa. Aceasta informatie a fost prezentata de procurorul-sef adjunct si sef al anchetei, Borislav Sarafov, în primul sau briefing dupa incident.

Însa, vineri, ministrul interimar de interne Ivan Demerdzhiev a anuntat ca familia procurorului general nu se afla cu acesta. Acest lucru a dus, de asemenea, la o reactie din partea lui Sarafov, care, într-o declaratie pentru mass-media, a relatat ca a fost indus în eroare de cuvintele lui Ghesev.

„Când am auzit prima data ca familia se afla în masina, am crezut ca nu poate fi o înscenare. M-am gândit ca poate au vrut sa îl sperie. Totusi, ieri, dupa ce s-a anuntat ca familia nu se afla înauntru, au aparut îndoieli”, a declarat Petkov.

Potrivit acestuia, este ciudat ca, la o ora dupa accident, la fata locului se afla un expert israelian, care a fost laudat de procuratura. Demerdjiev a precizat ca el (expertul) aterizase la Sofia cu putin timp înainte de explozia bombei.

„Înteleg ca exista experti foarte buni în combaterea terorismului, dar nu cred ca exista un expert atât de bun încât sa prevada ca va avea loc o explozie, sa cumpere un bilet cu o zi înainte, sa aterizeze cu o ora si jumatate înainte de explozie si sa fie la fata locului dupa aceea”, a adaugat Petkov.

Oficialii au declarat luni ca procurorul general al tarii, Ivan Ghesev, a scapat nevatamat dupa ce o bomba amplasata pe marginea drumului a explodat în timp ce trecea cu masina. Însa imediat au aparut îndoielile cu privire la dovezile care sustin versiunea oficiala a evenimentelor.

Borislav Sarafov a vorbit despre o explozie „extrem de puternica” care a generat o coloana de foc si a lasat un crater de 3 metri latime pe sosea.

Reporterii care au ajuns la locul exploziei dupa câteva ore au gasit doar un mic petic de iarba usor deranjat, ceea ce imediat a dat nastere la ironii pe retelele sociale.

„Procurorul-sef Ivan Ghesev se deplasa singur în masina blindata prin zona vilei Yarema, împreuna cu garda de securitate desemnata de la Serviciul National de Securitate, când s-a produs o explozie în apropierea masinii sale. Membrii familiei sale nu l-au însotit”, a anuntat ministrul afacerilor interne Ivan Demerdjiev.

Pagubele aduse masinii blindate au fost minore – o gaura în far, a precizat ministrul interimar. „Masina procurorului-sef este mai bine protejata decât cea în care calatoreste presedintele”, a adaugat el. raspunzând deputatului de la partidul „Continuam schimbarea”, Atanas Atanasov. Fotografii ale masinii blindate nu au fost distribuite de procuratura si de ancheta.

Ministrul a adaugat ca nu exista suficiente informatii despre expertul israelian care a fost prezent la locul faptei. El nici macar nu stie care este exact expertiza sa. Acesta sosise în Bulgaria cu putin timp înainte de incident si a fost dus la fata locului de catre anchetatori.

Borislav Sarafov, si adjunctul sau, Yasen Todorov, au anuntat participarea acestuia la ancheta, fara a-l numi. Potrivit lui Todorov, strainul este un expert în terorism, dar nu s-a precizat ce fel de activitate desfasoara în Bulgaria si de catre cine a fost invitat.

 

Citește toată știrea

Fostul premier bulgar Kiril Petkov crede că atacul asupra procurorului general a fost o înscenare
Publicitate