Publicitate

Politehnica Iasi a început în aceasta saptamâna sa lucreze la intensitate maxima, dupa ce saptamâna trecuta au avut loc testarile fizice si medicale ale fotbalistilor. Stafful coordonat de Leo Grozavu a programat câte doua antrenamente pe zi în primele zile ale saptamânii, încercându-se aducerea jucatorilor cât mai aproape de tonusul fizic normal.
În paralel, Poli a continuat sa rupa contractele cu cei pe care Grozavu nu vrea sa se mai bazeze în sezonul de primavara. Ieri, sefii clubului din Copou au anuntat ca au ajuns la acorduri privind stoparea colaborarilor cu portarul austriac Tobias Knoflach, care nici nu s-a prezentat la reunire, din cauza unor probleme personale, si cu mijlocasul Octavian Cracea.

Un alt jucator pus pe lista neagra, fundasul olandez Paul Fosu-Mensah, refuza în continuare sa rezilieze contractul cu Iasul, care e obligat, astfel, sa-l pastreze în programul echipei. Prin plecarile lui Knoflach si Cracea, Politehnica a ajuns la sase divorturi în aceasta iarna, Grozavu renuntând si la atacantul Mihailo Plohotniuk (ajuns la CSM Slatina, Liga II) si mijlocasii Nicolas Del Priore (Maipu, Argentina II), Alexandru Anton (împrumutat la Ceahlaul Piatra Neamt, Liga III) si Denis Bujor (revenit la Farul Constanta). Fata de lotul cu care s-a pornit la drum în vara, pe parcursul toamnei se mai renuntase la alti doi mijlocasi, bulgarul Anton Karacianakov si olandezul Torino Hunte.

Lista divorturilor ar putea sa fie extinsa daca Politehnica va concretiza tatonarile pe care le are pentru aducerea unui mijlocas central si a unui atacant, Iasul cautând si un portar pentru a suplini plecarea lui Knoflach.

În ceea ce priveste meciurile amicale, Poli a batut în cuie primele trei teste ale anului. Cu Bucovina Radauti (Liga III) se va juca vineri, de la ora 14:00, în Copou, iar în Republica Moldova, pe terenul FC Sfântul Gheorghe Suruceni, vinerea viitoare, de la ora 14:00, contra CSF Balti (locul V în prima liga din Basarabia, care contine opt cluburi) si sâmbata viitoare, de la ora 11:00, cu Zimbru Chisinau (locul VII în elita campionatului de peste Prut).

Se cauta în continuare doi adversari pentru saptamâna 30 ianuarie – 5 februarie, care va precede plecarea în cantonamentul din Antalya (Turcia). Reamintim, în Turcia Politehnica va sustine alte patru teste, cu Veles Moscova (Rusia II), Cernomoret Odesa (Ucraina I), FK Liepaja (Letonia I) si SK Lisen (Cehia II). Liga a II-a de fotbal se reia în jurul datei de 25 februarie, când Iasul se va confrunta acasa cu gruparea sibiana CSC Selimbar. 

Citește toată știrea

FOTBAL – Încă două plecări de la Poli; un alt jucător ţine însă de contract
Publicitate