Publicitate

Facilitatile fiscale din constructii, care, din anul 2019, au permis salarii mai mari pentru lucratori si pastrarea fortei de munca în România, risca sa fie eliminate. Schimbarile ar aduce noi miscari pe piata, de aceasta data negative, o situatie de neînteles având în vedere investitiile ce se anunta pe viitor pentru România.
Mai multi constructori si reprezentanti ai domeniului vor discuta, astazi, împreuna cu Guvernul referitor la eliminarea acestor facilitati, masura propusa sa faca efecte din luna septembrie a acestui an.

Aceasta modificare este cuprinsa în PNRR si prevede reducerea facilitatilor pâna în 2025 si eliminarea lor pâna în 2028. Este de precizat faptul ca OUG nr. 114/2028, prin care au fost introduse facilitatile, prevede oricum eliminarea acestora la finalul anului 2028.

Salarii mai mici înseamna, evident, mai putini lucratori

„Diminuarea veniturilor va duce la diminuarea (n.r. numarului) lucratorilor pe santiere, care oricum nu sunt suficienti, oricum sunt foarte greu de gasit pentru a satisface cerintele tuturor santierelor proiectelor din România în acest moment, nu mai vorbim de cele care vor veni, iar în cele din urma statul va suferi”, a atras atentia Cristian Erbasu, presedintele Federatiei Patronatelor Societatilor din Constructii (FPSC).

Cel mai grav efect va fi acela ca santierele se vor restrânge ca dimensiune, iar progresul lor se va diminua dramatic.

Domnul Erbasu continua: „Mi s-a promis ca pâna în 2025, cum este prevazut si în PNRR, nu se vor face modificari pe acest subiect. Din pacate, dupa numai un an de zile se pune problema înjumatatirii sau chiar desfiintarii acestor facilitati, un efect negativ ulterior fiind inevitabil si imprevizibil. Am solicitat chiar de anul trecut un program de diminuare a facilitatilor pentru a putea si noi sa ne planificam bugetele, sa stim cui licitam (…) Neavând acest program, ne-am bazat pe promisiunea din partea tuturor membrilor coalitiei de la guvernare ca, pâna în 2025, nu se va mai umbla la aceste facilitati”.

Pentru o imagine mai completa, trebuie avut în vedere faptul ca exista „proiecte de aproximativ 150 de miliarde de euro pe care trebuie sa le implementam, dar ne mai trebuie 250.000 de angajati ca sa le realizam. Prin eliminarea facilitatilor, îi vom pierde si pe cei pe care îi avem”, conform declaratiilor lui Irinel Tofan, presedintele filialei din Iasi a Patronatelor Societatilor din Constructii.

Masura de eliminare va afecta inclusiv statul

Statul va încasa mult mai putin decât încaseaza acum de pe urma sectorului constructiilor, spune domnul Erbasu.

”Poate în primele 2-3 luni statul va încasa ceva mai mult (…), însa la anul va încasa mai putin decât o face acum. (..) PIB-ul care poate fi creat de domeniul constructiilor, de investitiile din constructii, va fi diminuat sau mentinut la un nivel mult mai scazut decât ar fi putut el fi. Noi acum suntem undeva la 8- din PIB, dar am fi putut ajunge, având în vedere bugetele din PNRR si fonduri europene si din alte resurse, la peste 10-, (…) si asta este normal pentru o tara în dezvoltare cum este România. Vom fi nevoiti sa ramânem jos, un PIB care însa se va face cu oamenii nostri în afara, în Germania, Franta, Anglia”, a adaugat el.

Un lucrator poate contribui, în medie, cu 70 mii euro la PIB

„Gânditi-va ca doar ca un lucrator în constructii contribuire la PIB-ul României cu o medie de 70.000 euro pe an. Plecând o suta de mii de oameni (…), cei mai buni, care produc mai mult decât media, vom avea mai mult decât 7 miliarde euro în minus la PIB, pe care i-am fi putut face în constructii. (…) O alta problema majora va fi proliferarea muncii la negru”, a mai spus Cristian Erbasu.

În iulie au intrat în vigoare noi modificari ale facilitatilor

La începutul lunii iulie au intrat în vigoare cele mai recente modificari ale procedurii de acordare a facilitatilor fiscale în sectorul constructiilor.

Printre cele mai importante modificari se numara faptul ca facilitatile fiscale sunt acordate în mod exclusiv pentru activitatea desfasurata în România, în baza contractului individual de munca, pâna la 31 decembrie 2028 inclusiv.

De asemenea, începând din iulie, prin lege, acordarea facilitatilor fiscale constituie responsabilitatea angajatorului/platitorului de venituri.

Care sunt facilitatile fiscale acordate sectorului constructiilor

Amintim faptul ca facilitatile acordate domeniului constructiilor, decise în anul 2018, constau în:

* scutirea de la plata impozitului pe venit, pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor;

* reducerea cotei de contributie de asigurari sociale, pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor;

* exceptarea de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor;

* reducerea cotei contributiei asiguratorii pentru munca;

* scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori, în cazul conditiilor deosebite de munca sau speciale de munca.

Citește toată știrea

FPSC: efectele negative ale eliminării facilităţilor fiscale din construcţii
Publicitate