Publicitate

Un spital din sud-estul Parisului este victima unui atac informatic survenit în noaptea de sâmbata spre duminica, potrivit institutiei, careia piratii cibernetici i-au cerut o rascumparare de 10 milioane de dolari, informeaza AFP.
Cererea de rascumparare a fost formulata în engleza, a anuntat o sursa a politiei. În zadar, pentru ca spitalele franceze nu pot plati rascumparare dat fiind statutul lor.

Acest atac cibernetic împotriva Centrului Spitalicesc Sud Francilien (CHSF) din Corbeil-Essonnes a facut „la aceasta ora inaccesibile toate aplicatiile de afaceri ale spitalului, sistemele de stocare (în special de imagistica medicala) si sistemul informatic legat de admiterea pacientilor”, a anuntat institutia într-un comunicat transmis luni.

O ancheta pentru intruziune în sistemul informatic si tentativa de extorsiune în grup organizat a fost declansata de departamentul de criminalitate cibernetica al Parchetului din Paris. Potrivit unei surse apropiate anchetei, „a fost identificata o familie de ransomware”.

Deschis în 2012 si având o capacitate de o mie de paturi, acest centru spitalicesc asigura asistenta medicala pentru aproape 600.000 de locuitori.

Spitalul a declansat un „plan alb”, plan de urgenta pentru a asigura continuitatea îngrijirilor.

Nu este prima data când este vizat un spital, un val de atacuri cibernetice tintind de circa doi ani sectorul spitalicesc francez si european.

În 2021, în medie un incident pe saptamâna survenea într-o institutie de sanatate din Franta, potrivit datelor oficiale.AGERPRES

Citește toată știrea

Franţa: Un spital a fost vizat de un atac cibernetic, hackerii cer o răscumpărare de 10 milioane de dolari
Publicitate