Programul Național ”Școala Altfel” – 2023 în C.D.I. „Școala Altfel” este un program național implementat de către Ministerul Educației, program al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari/elevilor, oferind actorilor educaționali implicați posibilitatea de a proiecta, testa și evalua abordări eficiente pentru dezvoltarea acestor
Articolul GALERIE FOTO: Principalele activități desfășurate în CDI al Liceului „Eremia Grigorescu” din Mărășești în cadrul programului ”Școala Altfel” apare prima dată în Monitorul de Vrancea.
GALERIE FOTO: Principalele activități desfășurate în CDI al Liceului „Eremia Grigorescu” din Mărășești în cadrul programului ”Școala Altfel”
