Publicitate

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoana, a transmis, marti, un mesaj de Ziua Marinei, în care subliniaza importanta marinarilor în paza teritoriilor si în dezvoltarea economica.
”«Providenta ne-a pus la hotare Dunarea si Marea, aceste pretioase ape, care în vremuri de restriste ne-au fost cele mai credincioase straji contra vrajmasilor», asa spunea unul dintre eroii Primului Razboi Mondial, capitanul Constantin Paun. Astazi, de ziua Marinei Române, îi onoram pe toti cei care, în timp de pace sau conflict, au stat „straja” în aceste ape”, a transmis, marti, Mircea Geoana.

Secretarul general adjunct al NATO a apreciat si marinarii comerciali. ”Îi onoram si pe toti marinarii comerciali ce ne asigura, alaturi de tot personalul portuar, lanturi de aprovizionare si ajuta la cladirea economica a României moderne”, a mai transmis secretarul general adjunct al NATO.

Geoana are un mesaj si pentru românii care asi serveaza onomastica. ”Tot astazi, crestinii ortodocsi praznuiesc „Adormirea Maicii Domnului”, una dintre cele mai importante sarbatori si un moment în care foarte multi români si românce îsi serbeaza ziua onomastica”, a mai transmis Geoana.

 

 

 

Citește toată știrea

Geoană, de Ziua Marinei: Îi onorăm pe toţi cei care, în timp de pace sau conflict, au stat strajă în aceste ape
Publicitate