Povestea noastra de dragoste începe sa capete accente dramatice.
În desfasurarea sfâsietoarei povesti de dragoste din tineretea profesorului meu, în toamna anului 1941, pare sa se instaleze o oarecare acalmie. Urmatoarea urma scrisa lasata în arhiva lui Gh. Ivanescu de „afacerea domnisoara Viorica” este o însemnare jurnaliera datata Decembrie 17, 1941. Desi tonul notatiilor este calm si neutru, continutul acestor însemnari arata în mod limpede ca George nu renuntase la planul sau de a o convinge pe frumoasa studenta Viorica Balan sa‑i devina sotie. Printre consemnari ale gesturilor profesionale curente – si ce mai gesturi, o, tempora! audierea conferintelor unor somitati precum George Calinescu sau ilustrul romanist italian Carlo Tagliavini (1903‑1982), marele prieten al românilor! -, îndragostitul îsi noteaza înfrigurat si scrupulos prezentele si miscarile „de la maîtresse de son âme”, cu mentionarea precisa a împrejurarilor, a datei si a locului unde se petrecuse evenimentul: „i‑am dus cele doua scrisori”, „am vazut‑o pe sala facultatii”, „n‑a venit“, „am salutat‑o”, „am vazut‑o la conferinta lui Tagliavini”, „aparea pe Toma Cozma”. Domnisoara Miroslav era colega si, se pare, prietena si confidenta Vioricai, care îsi asumase rolul de mesager, iar istoricul medievist Dumitru Ciurea (1914‑1993), mentionat si el în text, a fost un coleg si bun prieten al lui Gh. Ivanescu, banuit la un moment dat de suspiciosul îndragostit, cum se va vedea mai jos, ca ar râvni si el la gratiile fetei!
Reproduc însemnarea respectiva:
Miercurea în care i-am dus cele doua scrisori acasa era cu peste o saptamîna înainte de Iunie 24, atunci cînd a tinut Calinescu conferinta de la Institutul DCJ.
Miercuri, 3 Decembrie, i-am dat domnisoarei Miroslav alta scrisoare.
Vineri, 5 Decembrie, am fost chemat de domnisoara Miroslav.
Joi, 4 Decembrie, am fost înstiintat de cele doua lucruri prin domnisoara Miroslav.
Vineri dimineata, 5 Decembrie, la ora 10 jumatate, am vazut-o pe sala facultatii.
Miercuri, 10 Decembrie, n-a venit.
Luni, 8 Decembrie, am salutat-o pe sala facultatii, dupa seminarul lui Calinescu.
Luni, 15 Decembrie, am vazut-o la conferinta lui Tagliavini, la Facultatea de litere.
Marti, 16 Decembrie, la 1, cînd aparea pe Toma Cozma, eram cu Ciurea.
Peste exact doua saptamâni de la ultima însemnare din jurnal, si anume exact în ultima zi a anului 1941, domnul asistent universitar Gh. Ivanescu primeste un dur avertisment, al doilea, se pare, din partea tatalui fetei! Entuziasmul erotic, revarsarea de buna-credinta, încrederea în sine si în destinul sau de exceptie, precum si sperantele ca o iubire atât de mare ca a lui nu poate sa nu înmoaie inima, oricât de neînduplecata, a oricarei fete, toate par sa se naruiasca sub aceasta lovitura neasteptata. Pe o cartolina cu antetul tiparit al Facultatii de Medicina, domnul profesor dr. N. Balan, directorul laboratorului de medicina legala al Universitatii, îi atrage atentia în termeni destul de duri, sa îi lase fata în pace. Textul este dactilografiat. Cartolina este trimisa prin posta, într‑un plic cu acelasi antet, ca recomandata, „D‑lui Gheorghe Ivanescu, strada N.C. Paulescu, No 30, Loco”. Pe reversul plicului citim, de asemenea batut la masina si fara nici un semn de punctuatie: „Expidiator [sic!] Dr. N.P. Balan Iasi strada Pacurari No. 56”. Strada Paulescu, unde, la nr. 30, locuia Gh. Ivanescu, exista si azi. Este o straduta mica la marginea orasului, situata cam în dreptul rondului de la Agronomie si paralela cu Soseaua Stefan cel Mare. Asa ca, pe lânga privilegiul de a putea contempla zi si noapte dealurile împadurite ale Sorogarilor, tânarul universitar mai avea si „avantajul” de a ajunge la Universitate dupa cel putin o jumatate de ora de mers pe jos.
Plicul continând fatidicul mesaj din partea profesorului Balan
Reproduc întocmai lapidarul, dar amenintatorul mesaj.
Facultatea de Medicina Iasi
Laboratorul de Medicina Legala
Director: prof. dr. N. Balan
Iasi, 31 decembrie 1941
Domnule Ivanescu,
N’am sa‑mi fac nici o imputare de modul cum ti‑am dat prima data raspunsul, felul lui fiind provocat de felul actiunii d‑tale.
Raspunsul meu ramâne si acum acelasi si hotarât, fara nici o alta interpretare. Termina cu actiunea d‑tale, ca sa nu fiu nevoit sa recurg la mijloace legale.
[De mâna, indescifrabil, probabil: prof. dr. N. Balan]
Acum lucrurile ne devin foarte clare. Ca o fiica ascultatoare si supusa, potrivit mentalitatilor dominante în epoca, domnisoara Viorica nu putea iesi, în materie de amor si de maritis, din cuvântul parintilor. Or, dupa cum ne vom da seama din ultimele texte pe care le voi reproduce, domnul profesor Balan, ditamai directorul de laborator universitar de medicina legala, avea pentru fata lui planuri matrimoniale mai solide si mai onorabile decât „oferta” tânarului filolog, savant in spe! Care, dincolo de faptul ca, la vârsta de 29 de ani nu îsi sustinuse înca doctoratul si ocupa deci în catedra o pozitie subreda de asistent suplinitor, se mai „bucura” si de o constitutie fragila. În mod evident, eventualele referinte pozitive privitoare la potentialul tânarului învatat lingvist nu prea au fost luate în calcul de pragmaticul tata, asa încât curtea asidua pe care George o facea fiicei sale era privita ca o „actiune” neavenita, care poate îndreptati chiar recurgerea la unele „mijloace legale”. Nu cunosc legislatia în materie de acum 80 de ani, dar, în termenii actuali, avem evident de a face cu ceea ce s‑ar numi „hartuire”.
Cum va reactiona Gh. Ivanescu la aceasta provocare vom vedea în episoadele viitoare ale serialului. Deocamdata îmi pun o întrebare retorica: Oare care vor fi fost, pe acea vreme, „mijloacele legale” de a face curte unei fete? Difera de cele de acum?
Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi