Cazul Dorinel Munteanu nu este izolat: climatul de scandal care domina fotbalul românesc, initiat de oameni de fotbal cu calitati îndoielnice, este girat chiar de catre zeii care au scos acum 30 de ani lumea în strada.
Generatia de aur. Aparuta pe firmament în anii ’90, construita (ce paradox!) în cei mai negri ani ai ceausismului, dar însusita de cel mai longeviv presedinte de federatie din Europa. Mircea Sandu, nasul regretat de multi fini si afini, uitând ca implozia fotbalului din era Burleanu are fundamentele tot în epoca anterioara. Generatia de aur, fara aur, chiar fara argint sau bronz, este recunoscuta ca atare si este neîndoielnic cea cu cele mai valoroase prestatii din istoria nationalei tricolore. Se întinde pe un deceniu întreg (anii 1990-2000), dar are ca epicentru anul 1994, cu a sa Cupa Mondiala din USA, când Hagi, Petrescu, Popescu, Lupescu &Co. au scos oamenii în strada. (Nu însa si Mircea Sandu-paradoxul naibii!-fiindca anii aceea au fost si apogeul blaturilor, reciprocitatilor, si „cooperativelor” într-un cuvânt – al coruptiei generalizate din fotbalul intern). Numai cei patru numiti în afara de &Co? Merita mentionat si Dorinel Munteanu, fie macar ca în 16 ani de „aleasa” cum se spune în Banatul sau, a adunat cele mai multe tricouri tricolore: 134. Dorinel n-a avut nici harul celor doi Gica, al lui Ionut sau Dan, dar a muncit toata viata pe teren înainte-si-napoi pe banda stânga. Meme Stoica l-ar fi numit „carator de piane”, dar atunci i se spunea „furnicuta”, o combinatie între statura lui miniona si harnicia imensa. Opt ani petrecuti în Germania (la Köln si Wolfsburg) i-au adus si apelativul „neamtul”, tot legat de seriozitate, fiindca un tip neserios n-ar fi rezistat atâta vreme în Bundesliga. Apoi, când a venit vremea ghetelor în cui, Munteanu s-a angajat cu aceeasi sârguinta pe calea antrenoratului, atingând apogeul cu titlul adus la Galati în 2011. La scurt timp, s-a lasat, însa, noaptea cetoasa cu aburi etilici, care a durat aproape jumatate de deceniu si a frânt o cariera promitatoare. Trezit cu ajutorul sotiei si – probabil- al medicilor, Dorinel Munteanu a luat-o de la capat tot de la apogeul frânt: Otelul Galati.
Si acum, gata cu portretistica, fiindca ne punem în cap galeria ieseana, si asa înfierbântata de colegii ultras de la Dunare. Martori oculari sustin ca la Galati, suporterii Politehnicii (si chiar familiile lor) au fost mângâiati de cei ai gazdelor cu niste scandari îngrozitoare, pe lânga care palesc si cele ale profesorilor bucuresteni întru mârlanie de la care ei copiaza cu râvna. Lasam la o parte promisiunile de revansa crunta în returul de la Iasi (ca sa stie tot mapamondul ca iesenii sunt mai inteligenîi decât galatenii), fiindca nu ne coborâm la rafuielile dintre ultrasi.
Si ne întoarcem la Dorinel. Dupa înfrângerea Otelului de catre Politehnica, antrenorul galatean s-a lansat în niste acuze neverificate asupra adversarilor (care i-au laudat activitatea), acuze bazate pe radio Sant sau Erevan, nu stim exact, legate de coruperea arbitrilor si alte refrene grotesti. Imediat în spatiul virtual iesean au aparut reactii furibunde la trecutul bahic al lui Dorinel. N-ar fi de mirare, fiindca sunt indivizi care îi mai spun acum si lui Mutu „drogatul”, desi de la acele rataciri au trecut doua decenii. Nici izbucnirea lui Dorinel nu este neobisnuita. Daca facem comparatii cu recentele diatribe ale „legendei” Petrescu sau „taticului” Hagi, nu stim cum s-ar zgâltâi balanta. Problema este în curtea lui Dorinel Munteanu, care pare a nu sti ca trecutul sau bahic si chiar penal ar trebui sa-l îndemne la prudenta. Si în contextul razboiului fratricid între moldovenii bahluvieni si dunareni, o fosta glorie ca fosta „furnicuta” ar trebui sa fie un factor de echilibru. Cum s-a dovedit a fi tocmai antrenorul iesean Leo Grozavu, cunoscut si el ca posesorul unui temperament vulcanic. Munteanu a fost pedepsit de FRF, la reclamatia ieseana si razboiul va continua, chiar daca la ora returului din Copou, problema promovarii va fi deja rezolvata, la Iasi si la Galati. Va continua, cu sau fara Dorinel pe banca
Cât despre generatia pomenita la început, poate ca gasim o explicatie a lipsei aurului, argintului sau bronzului. Câta vreme „monstrii sacri” s-au format în tari dezvoltate si civilizate, treaba a mers chiar si când la noi mirosea a putreziciune. Întoarcerea fiilor risipitori pare ca a avut un efect contagios asupra lor însisi, desi ar fi trebuit sa fie invers. Climatul de scandal care domina fotbalul românesc, initiat de oameni de fotbal cu calitati îndoielnice devine girat chiar de catre zeii care au scos acum 30 de ani lumea în strada. Ceea ce întristeaza mai mult decât mascarile proferate din peluze de catre o serie de suporteri.