În cursul diminetii de miercuri, 23 martie 2022, a avut loc un protest spontan la CET Iasi. Angajatii au cerut salarii mai mari si conditii mai bune de munca.
Imediat ce a aflat de revendicarile angajatilor, primarul Mihai Chirica s-a deplasat la fata locului pentru a gasi împreuna cu salariatii si conducerea SC Termo-Service SA cele mai bune solutii legale de rezolvare a revendicarilor. Tinând cont si de întâlnirile si discutiile anterioare pe care primarul Mihai Chirica le-a avut cu conducerea SC Termo-Service SA, precum si cu reprezentantii Casei Judetene de Pensii si ai Inspectoratului Teritorial de Munca, s-au conturat doua solutii, care vor fi supuse la vot în urmatoarea sedinta de Consiliu Local, de la finalul acestei luni.
Prima varianta este încadrarea salariatilor de la CET într-o grupa profesionala superioara de munca (cu toate avantajele financiare care decurg de aici). A doua solutie este o crestere salariala lunara de 6,5-, care va fi aplicata înca din luna aprilie, de care sa beneficieze atât angajatii CET cât si alte categorii de salariati din cadrul companiilor subordonate municipalitatii, potrivit prevederilor legale.
„Sunt total de acord cu cresterile salariale pentru angajatii din sectorul energetic si nu numai atâta vreme cât legile si resursele financiare ne permit acest lucru. Nu pot promite decât ceea ce îmi sta în puteri, dar avem solutii corecte atât pentru majorari salariale, cât si pentru conditii de munca mai bune. Sper ca în acest fel si angajatii din toate institutiile subordonate municipalitatii sa îsi îndeplineasca, cu maxima responsabilitate, atât cerintele profesionale, cât si datoria pe care o au fata de comunitatea ieseana”, a declarat primarul Mihai Chirica.
