Publicitate

Imagini de arhiva ale cântaretului Prince la o greva a profesorilor din 1970, când avea doar 11 ani, au fost descoperite de postul WCCO afiliat CBS News din Minnesota, scrie The Guardian. Videoclipul cu aceste imagini a fost descoperit pentru prima data de WCCO, un post afiliat CBS News din Minnesota, si arata filmul unei greve a profesorilor din aprilie 1970.

WCCO a restaurat filmarile grevei din 1970 pentru a oferi mai mult context unei greve care a avut loc luna trecuta în Minneapolis. Când directorul de productie al postului afiliat, Matt Liddy, originar din Minneapolis, a auzit despre aceasta descoperire, a fost curios. „Am crescut în Minneapolis, asa ca tot ce ma interesa era sa ma uit la cladirile vechi din locul în care am crescut. Am recunoscut oare vechea mea scoala? Am recunoscut vreu reper?”, a spus Liddy în interviul pentru WCCO. 

În timp ce urmarea filmarile, Liddy a observat ca un reporter intervieva copii si a fost impresionat în mod special de unul. „Am iesit imediat din redactie si am început sa le arat oamenilor si sa le spun: „Nu o sa-ti spun cine cred ca este acesta, dar cine crezi ca este?” Si fiecare persoana sa spust: Prince” a spus Liddy.

Desi WCCO nu avea tehnologia adecvata pentru a auzi sunetul din videoclip, un specialist a reusit sa extraga sunetul, dezvaluind ceea ce a spus tânarul Prince.

„Cred ca ar trebui sa primeasca si ei o educatie mai buna, pentru ca oh… Cred ca ar trebui sa primeasca mai multi bani pentru ca ei muncesc, fac ore suplimentare pentru noi si toate chestiile astea”, a spus Prince, care la acea vreme se numea Prince Rogers Nelson. În filmare, Prince nu a fost întrebat cum îl cheama, asa ca WCCO a trebuit sa gaseasca alte surse prin care sa-i poata verifica identitatea. Îl însotea pe Prince un baiat care s-a prezentat drept Ronnie Kitchen, dar WCCO nu l-a putut gasi. 

Nici fotografiile cu Prince din anuarul clasei a cincea, pe care le-a descoperit WCCO, nu au ajutat. Asa ca WCCO a întrebat-o pe Kristen Zschomler, istoric si este si un fan înfocat al lui Prince. Zschomler a confirmat identitatea, pe baza unei imagini pe care o avea cu el din clasa a sasea. Ea a mai remarcat ca scoala restaurata din videoclip era Liceul Lincoln, pe care Prince l-a urmat la acea vreme.

Ea a gasit si prieteni de-ai lui Prince care l-au cunoscut în copilarie, inclusiv pe Terrance Jackson, care a facut parte din prima trupa a lui Prince, Grand Central, când cei doi erau adolescenti. „Acesta este Prince! Stând chiar acolo, cu palaria, nu? Acesta este Skipper! Doamne”, a spus Jackson emotionat la vizionarea filmarii.

„Este pur si simplu uimitor sa-l vad, atât de mic, atât de tânar, si sa-i aud vocea”, a spus sotia lui Jackson, Rhoda, care a crescut alaturi de Prince si Terrance. „Acesta este Prince, AKA Skipper din partea de nord”. Prince a fost unul dintre cei mai de succes muzicieni pop din toate timpurile. A murit în 2016, dupa ce a vândut peste 150 de milioane de albume, a scris cel putin 500 de cântece publicate si a câstigat cele mai mari premii internationale muzicale.

Citește toată știrea

Imagini de arhivă cu Prince la vârsta de 11 ani, aflat la o grevă a profesorilor din 1970
Publicitate