Începe postul Sfintei Marii 2023 | 31 iulie 2023
Postul Adormirii Maicii Domnului este considerat mai ușor decât Postul Paștelui, dar mai aspru decât cel Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel.
„Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Sărbătoarea este precedată de două săptămâni de post aspru, despre care în credinţa populară se spune că este rupt din Postul Mare. Într-adevăr, atmosfera este una pascală, cu bucurie şi speranţă, în biserici citindu-se rugăciuni speciale şi cântându-se în ajun Prohodul, la fel ca şi în Vinerea Mare”, explică părintele Paul Tudorache, de la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călăraşi.
