Se cauta locatie pentru Opera ieseana. Daca subiectul nu va fi compromis de politicianism si nepasare – scuzati pleonasmul – într-un viitor înca greu de precizat, Iasul va avea, în fine, o cladire pentru Opera, institutie vitregita înca de la inaugurare. Municipalitatea a anuntat o dezbatere publica pe aceasta tema si daca nu se va razgândi pe parcurs, din acest dialog este posibil sa se nasca o solutie onorabila.
Oriunde în Europa cladirile pentru opera sunt embleme arhitectonice si culturale. De aceea ele sunt plasate negresit în spatiul central al oraselor, acolo unde istoria si cultura locului vibreaza împreuna. Si tot de aceea, a cauta solutii cât mai „economice”, în detrimentul valorii artistice si a încarcaturii simbolice ar putea duce la un esec garantat, nu doar pentru cei de azi, dar si pentru cei de mâine.
Iasul are o singura piata istorica, iar aceasta este Piata Unirii. Aceasta a fost desenata în forma actuala la începutul anilor 1960. În spatiul propriu-zis al Pietei s-a ridicat atunci un ansamblu de blocuri de locuinte în conformitate cu filosofia proletcultista a timpului: constructii rigide si uniforme însiruite ca pentru parada, menite sa celebreze noua era si sa adaposteasca mitingurile politice. Viata orasului era intim legata de acest spatiu al întâlnirii nazuintelor si al împlinirilor. E drept, nici vechea Piata a Unirii nu era o capodopera urbanistica, însa regândirea în acord cu noul timp istoric s-a facut cu sacrificarea ritualica a cel putin doua cladiri de patrimoniu: Academia Mihaileana si Cinematograful Sidoli. Au fost demolate simultan si cu nemijlocitul concurs al unor cetateni zisi „de cultura” ai urbei, care si-au dat acordul pentru aceasta, sub pretextul – tineti-va bine! – ca erau cladiri „burgheze”. Arhivele pastreaza marturia infamului act.
Îmi amintesc bine cele doua cladiri. La Sidoli, botezat între timp Ilie Pintilie, mergeam la film. Era probabil cel mai frumos cinematograf din tara, o adevarata bijuterie architectonica în care mergeai ca la teatru. În fata splendidei cladiri a Academiei Mihailene era o statie de tramvai. Nu puteai rata privelistea Palatului. Ambele monumente puteau fi salvate, dar nu a avut cine sa o faca. Vremurile, desigur. Si bietul om sub cumpana lor, nu-i asa?
În locul somptuoasei Academii Mihailene s-a ridicat cinematograful Victoria, iar în locul cinematografului Sidoli unul din blocurile de pe partea de NE a Pietei. Noua Piata a Unirii a dobândit astfel o înfatisare proletara, chiar daca în blocuri locuiau cadre de partid, Securitate si Armata.
În fine, vremurile au trecut, orasul a migrat spre alte azimuturi (a se vedea ratatul Centru Civic, ridicat în anii 1970), iar Piata Unirii a încremenit în înfatisarea ei proletcultista, pierzându-si treptat relevanta culturala. Pe scurt, azi nu mai au loc decât festivitatile de la 24 ianuarie. Nici o institutie de cultura nu mai exista în perimetrul sau, ceea ce este un nonsens. Daca ansamblul de blocuri din Piata Unirii are totusi o anumita coerenta, în ciuda simplitatii lui geometrice, cladirea cinematografului Victoria oripileaza spatiul si sfideaza bunul gust. Demolarea lui ar fi salvatoare pentru întreg ansamblul arhitectonic. Din unghi economic, investitia a fost de mult amortizata în cei 60 de ani de exploatare. Aici cred ca este locul cel mai potrivit pentru ridicarea cladirii Operei iesene. O cladire moderna, demna de traditia si rolul Iasului în cultura nationala ar putea înlocui un esec arhitectonic de proportii. Piata Unirii s-ar putea astfel înnobila cu o cladire emblematica, ce ar putea intra în dialog cu vechile cladiri conservate: Palatul Braunstein si Hotelul Traian. În plus, ar fi o reparatie binevenita pentru demolarea Academiei Mihailene în vremuri vitregi. Iar sursa de inspiratie ar putea fi, eventual, chiar fosta cladire istorica, dominata de superba ei cupola.
În fine, un cuvânt despre celelalte solutii vehiculate. Amenajarea cinematografului Trianon ar fi un compromis meschin. Pur si simplu sala nu se preteaza pentru spectacole de opera, iar o extindere ar fi de-a dreptul penibila, rezultând doar o cârpeala provinciala. Nici zona parcului din Anastasie Panu nu ar fi o solutie, având în vedere încarcarea arheologica, fapt ce ar întârzia nepermis finalizarea proiectului.
Solutia propusa de mine reclama curaj, inspiratie si vointa. Sper sa avem resurse pentru o dezbatere responsabila si o solutie onorabila.
PS: Acum câtiva ani, în aceeasi rubrica a Ziarului de Iasi am lansat o propunere pentru locatia Muzeului Satului Moldovenesc în perimetrul Gradinii Botanice din Iasi, care dispune de o suprafata generoasa si pretabila pentru un proiect hibrid, stiintific, muzeistic si recreativ (VEDETI AICI). Propunerea a prins, iar recent Universitatea si-a anuntat intentia demararii proiectului (VEDETI AICI). Iar asta, cum sa va spun, mi-a dat curajul sa recidivez.
Mihai Dorin este istoric si publicist