Dorin Dobrincu, istoric si presedintele Miscarii pentru Dezoltarea Moldovei, comentat pe retelele de socializare modul în care a fost organizate manifestarile dedicate Unirii Pricipatelor Române. În primul rând, el remarca delimitarea foarte stricta între publicul larg si politicieni prin intermediul gardurilor. Mai jos redam integral pozitia sa.
“Astazi, 24 ianuarie 2024, la Iasi a fost vreme buna. Scenografia gândita si pusa în practica de autoritati de câtiva ani încoace s-a perfectionat. Gardurile s-au îndesit, spatiul dedicat publicului s-a restrâns, împartirea în categorii privilegiate si supusi s-a accentuat. Suntem cu un pas mai aproape de un spatiu ideatic si politic, ma refer la cel rasaritean, de care declarativ ne distantam.
Ceea ce oficial este prin lege o sarbatoare nationala – ma refer chiar la 24 ianuarie – a devenit de fapt o sarbatoare a partidelor. În Piata au fost prezente masiv PNL, PSD, AUR si SOS, prin activisti si cei care mânânca o pâine de pe urma lor sau vor una de acolo.
Între penelisto-pesedisti si auristi pare-se ca a functionat o întelegere. Cei din urma ocupasera initial partea de lânga hotelul Traian, adica chiar lânga tribuna oficiala, o mare de steaguri galbene le masca pe cele tricolore, se auzeau lozinci de tip vatra româneasca, dar si o mantra care trimitea la numele partidului. La un moment dat, auristii au format o coloana si s-au îndreptat spre Palatul Culturii. Simion se facuse mic. Locul ramas gol si a fost ocupat de pesedisti si penelisti. Pe esplanada si-au gasit loc sos-istii/adeptii lui Sosoaca, care fluturau preponderent steaguri de partid, având-o în mijloc pe amazoana care îi anima. Cam anemic de aceasta data. Duhul vrajbei disparuse ca prin minune. Concordia a functionat într-o zi speciala.
La tribuna s-au instalat ca de obicei marimi politice si în uniforma. Discursurile lui Ciuca, Alexe si Chirica au avut profunzimea zapezii de pe strazile necuratate ale Iasului în urma cu doua saptamâni. Pesedistii au stat retrasi, nu au tinut discursuri. Tot o întelegere, fie si tacita, pare sa fi functionat între partenerii de la guvernare: Voi acolo, noi aici si toata lumea este multumita. De altfel, Ciolacu ramasese la Bucuresti, retinut cu ale lui. Competentul si onestul om politic i-a dat Moldovei si de aceasta data, de la distanta, gaura din covrig.
Asociatiile civice – Miscarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Împreuna pentru A8, Reset si Moldova vrea Autostrada – au fost în piata, cu de acum cunoscutele lor mesaje pro-dezvoltare, penalizând discursurile goale ale piticilor politici care se cred mari doar pentru ca au pus stapânire pe tribuna si pe microfon. Multi se vor fi întrebat de ce nu stam linistiti la locurile noastre, în tarcurile pregatite de putere pentru supusi. E simplu, pentru ca suntem cetateni”, a scris Dobrincu pe Facebook.
