Aici se ascunde proiectul estetic major al lui Doctorow, în efortul de a „scurge” istoria înspre literatura dupa principiul vaselor comunicante. Textualizarea istoriei nu înseamna neaparat desacralizarea ei, ci umplerea unei realitati trecute, hipertrofiate de memoria mitologizanta a oamenilor, cu semnificatie, o semnificatie mediata narativ. Nu în ultima instanta, pe palierul respectivelor „interferente”, se contureaza un profil mentalitar (identitar) al Americii, America ridicata, în mod similar, din istorii „mari” si „mici”. Intersectia lor, a celor doua „istorii”, devine locul geometric al unui „spirit national” al Lumii Noi.
Scriitorul Edgar Lawrence Doctorow (decedat în 2015), evreu rus la origine, imigrant american crescut în Bronx, este citat frecvent mai ales pentru capodopera lui epica intitulata Ragtime. Actiunea romanului (tradus la noi, excelent, de regretata Antoaneta Ralian) se deruleaza în prima jumatate a secolului XX (din 1902 pâna la intrarea Statelor Unite în Primul Razboi Mondial, în 1917), în orasul New Rochelle (New York). Naratiunea urmareste traiectoria a trei familii americane într-un joc fictional fascinant si enigmatic, similar ritmurilor muzicii ragtime. Prima familie (formata din Tata, Mama si Baiatul – ultimul, narator indirect al textului) apartine micii burghezii. Cea de-a doua familie este a unor imigranti (evrei) de prima generatie, confruntati cu saracia. Acestia, Tateh, Mameh si Fetita, locuiesc în Lower East Side (partea saraca a metropolei) si încearca din rasputeri sa supravietuiasca. În sfârsit, tinerii de culoare, Coalhouse Walker (muzician ragtime) si Sarah, formeaza cea de-a treia familie – expusa discriminarii si disolutiei. De fapt, „disolutia” apare, simbolic vorbind, în cazul tuturor familiilor mentionate. Tata (fost militar de cariera) pleaca într-o expeditie la Polul Nord, alaturi de exploratorul Robert Peary (eveniment autentic: expeditia condusa de Peary a avut loc în anul 1909) si, nereusind sa paraseasca tabara (din cauza epuizarii fizice), pentru a atinge punctul final al calatoriei, revine acasa cu un profund sentiment de ratare (va muri, deprimat, la bordul unui transoceanic). Tateh o paraseste pe Mameh – descoperind ca aceasta are o relatie intima cu seful ei, pentru a putea aduce familiei sume infime de bani – si o ia pe Fetita cu el. Coalhouse si Sarah vor fi ucisi, în contextul rasist al începutului de veac XX american.
Acest puzzle narativ nu deruteaza si nici nu oboseste cititorul, unind, prin fire subtile, episoadele „istoriei mici” (a personajelor principale) si, ulterior, proiectând totul într-o „istorie mare”. Rezultatul e „istoria literaturizata”, un imens domino fictional postmodern. Mama salveaza copilul abandonat al cuplului Coalhouse si Sarah. Dupa decesul lui Tata, ea se va casatori cu Tateh. Fratele mai mic al Mamei are, pentru scurt timp, grija de Fetita (bolnava) a lui Tateh. Barbatul se îndragosteste de modelul Evelyn Nesbit (figura reala, renumita în America pentru frumusetea sa si pentru implicarea în uciderea fostului amant, arhitectul Stanford White) care descopera talentele ascunse ale Fetitei, îngrijind-o si emancipând-o (Evelyn are o confruntare cu Emma Goldman, faimoasa imigranta americana din Lituania, anarhista si sustinatoare a legitimitatii atentatului politic; Goldman o critica pe Nesbit pentru ca îsi foloseste frumsetea pentru a razbi într-o lume corupta). Hary Houdini (iluzionistul si magicianul maghiar – imigrant el însusi în SUA) ajunge un apropiat al familiei lui Tata, dupa ce i se strica masina în fata casei acestuia. Tata, la rândul lui, spuneam deja, va pleca, alaturi de Peary, la Polul Nord. Eroii se misca asadar permanent, creionând un cadru epic cu multiple planuri, deschise simetric spre realitatea istorica, precum petalele unei flori. Ca atare, în roman mai apar capitalistul si filantropul J.P. Morgan (creatorul companiei General Electric), Henry Ford (initiatorul automobilismului pe scara larga în America), psihanalistii Sigmund Freud si Carl Gustav Jung (a caror vizita – autentica si ea – în Statele Unite este speculata narativ de catre Doctorow), Arhiducele Franz Ferdinand (în fata caruia Houdini piloteaza avioane si al carui asasinat va duce, mai apoi, la declansarea Primului Razboi Mondial), Emiliano Zapata si Francesco „Pancho” Villa (revolutionari mexicani).
Fiecare în parte iese din „istoria mare” si joaca un rol în „istoria mica”, dezvaluindu-si slabiciunile, emotiile si dorintele secrete. Figurile istorice sunt „fictionalizate”, parasesc adica, pentru o clipa, istoria, intrând în literatura. Aici se ascunde proiectul estetic major al lui Doctorow, în efortul de a „scurge” istoria înspre literatura dupa principiul vaselor comunicante. Textualizarea istoriei nu înseamna neaparat desacralizarea ei, ci umplerea unei realitati trecute, hipertrofiate de memoria mitologizanta a oamenilor, cu semnificatie, o semnificatie mediata narativ. Nu în ultima instanta, pe palierul respectivelor „interferente”, se contureaza un profil mentalitar (identitar) al Americii, America ridicata, în mod similar, din istorii „mari” si „mici”. Intersectia lor, a celor doua „istorii”, devine locul geometric al unui „spirit national” al Lumii Noi. De aceea, nu gasesc eronata opinia critica (exprimata adesea) dupa care Doctorow ramâne un scriitor al americanitatii în postmodernism, precum Steinbeck în modernism ori Melville în romantism. Miza artistica absoluta din Ragtime trebuie cautata la nivelul constructiei epice plurivalente.
Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi