Publicitate

Presedintele în exercitiu al Braziliei, Jair Bolsonaro, a gratiat agenti ai fortelor de securitate condamnati pentru crime comise în urma cu peste 30 de ani, iar decretul sau se aplica, potrivit expertilor juridici, celor responsabili de masacrul dintr-o închisoare în 1992, relateaza AFP.
Decretul prezidential acorda traditionala gratiere de Craciun, printre altele, agentilor condamnati pentru infractiuni în exercitiul functiei în urma cu mai bine de trei decenii, care „nu au fost considerate ca extrem de grave”, potrivit documentului publicat în jurnalul oficial.

Potrivit expertilor juridici, printre care Thiago Bottino, profesor de drept la Rio de Janeiro, desi nu îi mentioneaza, masura se aplica celor 74 de politisti condamnati pentru masacrul de la Carandiru. La 2 octombrie 1992, în aceasta închisoare din Sao Paulo, 111 detinuti au fost ucisi în cursul unei interventii a politiei militare vizând sa puna capat unei revolte.

Potrivit acuzarii, detinutii au fost executati, în timp ce apararea sustine ca membrii politiei militare au tras în legitima aparare împotriva prizonierilor revoltati. Dupa aceasta crima, închisoarea Carandiru a fost închisa.

În pofida faptului ca agentii fortelor de securitate au fost judecati si condamnati, multiplele apeluri în fata justitiei le-au permis pâna în prezent sa ramâna liberi, potrivit presei braziliene. Dupa gratiere, care nu impune automat punerea în libertate, apararea persoanei condamnate poate cere instantei anularea procesului sau.

Avocatul politistilor care au intervenit la Carandiru, Eliezer Pereira Martins, va cere suspendarea urmaririi penale dupa aceasta gratiere, potrivit declaratiilor sale în presa locala. 

SURSA: Agerpres

Citește toată știrea

Jair Bolsonaro, preşedintele în exerciţiu al Braziliei, a graţiat mai mulţi poliţişti condamnaţi pentru masacrul dintr-o închisoare în 1992
Publicitate