Presedintele Emmanuel Macron sporeste „implicarea directa a Frantei” în conflictul din Ucraina, a declarat purtatorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referindu-se la declaratiile sefului statului francez de saptamâna trecuta, când nu a exclus posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina, relateaza AFP.
„Domnul Macron este convins de politica sa prin care doreste sa provoace o înfrângere strategica tarii noastre si continua sa creasca nivelul de implicare directa a Frantei”, a declarat Peskov, înainte de a adauga: „Din punctul nostru de vedere, acest lucru nu corespunde în niciun fel intereselor francezilor”.
Purtatorul de cuvânt al Kremlinului a remarcat totusi caracterul „contradictoriu” al declaratiilor facute la Paris pe aceasta tema. „Pe de o parte, domnul Macron începe sa discute despre posibilitatea de a trimite contingente militare în razboiul din Ucraina. Pe de alta parte, ministrul francez de externe neaga categoric posibilitatea trimiterii unor astfel de contingente”, a declarat el, potrivit agentiei ruse de presa Interfax. „Exista o dezbatere intra-franceza si intra-europeana foarte activa”, a comentat Peskov.
Însusi Vladimir Putin comentase remarcile presedintelui francez, fara a-l cita direct, în timpul discursului sau catre natiune din 29 februarie, când a spus amenintator: „Ne amintim de soarta celor care si-au trimis deja contingentele pe teritoriul tarii noastre, dar astazi consecintele pentru eventualele interventii vor fi mult mai tragice”.
La finalul unei conferinte de sustinere a Ucrainei, la 26 februarie, la Paris, presedintele Republicii Franceze declarase: „Nu exista astazi un consens pentru a trimite trupe pe teren într-o maniera oficiala, asumata si aprobata, dar, în termeni dinamici, nimic nu trebuie exclus”.
Comentariile lui Macron privind trimiterea de trupe aliate în Ucraina au semanat confuzie în rândul occidentalilor, într-un moment în care europenii încearca sa se organizeze. Declaratia unilaterala a lui Macron a provocat agitatie în rândul aliatilor NATO, cei mai multi respingând imediat ideea, în timp ce presedintele francez si-a atras, de asemenea, critici din partea opozitiei din Franta. În ciuda controversei, Macron a continuat sa spuna ca toate cuvintele sale au fost „cântarite” si „masurate”, refuzând totodata sa accepte orice „logica de escaladare” cu Moscova. În ciuda jenei create aliatilor dupa aceste declaratii, Macron a insistat si le-a cerut marti, la Praga, „sa nu fie lasi” în fata unei Rusii care „a devenit de neoprit”.
MACRON ÎI REUNESTE PE LIDERII PARTIDELOR SI LE SPUNE CA SPRIJINUL UCRAINEI TREBUIE SA FIE FARA LIMITE
Între timp, seful statului francez i-a reunit, joi, pe liderii partidelor politice la Palatul Elysée pentru a discuta despre situatia din Ucraina.
Emmanuel Macron a declarat joi ca nu exista „limite” sau „linii rosii” în ceea ce priveste sprijinul Frantei pentru Ucraina, au relatat liderii opozitiei, denuntând o pozitie „iresponsabila” înaintea unei dezbateri parlamentare care se anunta tumultoasa.
„Am sosit îngrijorat si am plecat mai îngrijorat”, a declarat presei Manuel Bompard, coordonatorul La France insoumise (extrema stânga), la finalul unei întâlniri de doua ore si jumatate la Elysée între presedinte si liderii partidelor reprezentate în Parlament. Potrivit acestuia, seful statului a explicat ca „trebuie sa sustinem Ucraina cu orice pret”.
„Presedintele Republicii este pregatit sa sprijine Ucraina fara limite si, se pare, pâna la extremism. Nu exista limite si nici linii rosii”, a declarat si Jordan Bardella, liderul Rassemblement National (RN, extrema dreapta), partidul lui Marine Le Pen.
Potrivit liderului comunist Fabien Roussel, Emmanuel Macron a schitat, cu harti, scenariul avansarii frontului spre Odesa sau Kiev, „ceea ce ar putea duce la o interventie” pentru a opri Rusia. „Este într-adevar o problema de amatorism în acest stadiu”, a adaugat liderul ecologist Marine Tondelier.
„Avem un presedinte care, din pacate, ca întotdeauna, face jocuri”, pentru a „instrumentaliza razboiul” în vederea alegerilor, a acuzat si prim-secretarul Partidului Socialist, Olivier Faure. „Nu este un Game Boy, de fapt, Franta”, a spus el indignat.
La unison cu omologii sai de stânga si de extrema dreapta, presedintele partidului Les Républicains, Eric Ciotti, a denuntat o pozitie prezidentiala „inoportuna, nepotrivita si chiar iresponsabila”, care a izolat Franta. Cu toate acestea, unb membru al taberei prezidentiale a declarat pentru Reuters ca „diferitele partide din majoritate, dar si partide din opozitie, au spus cu totii ca trebuie acordat un sprijin neclintit Ucrainei”.
„Daca sprijinul trebuie sa fie de neclintit, atunci înseamna ca nu trebuie sa dezamagim Ucraina si sa facem tot posibilul pentru ca Rusia sa nu câstige. Si, prin urmare, sa nu excludem nimic”, a adaugat acest membru al anturajului presedintelui. Potrivit acestei surse, Emmanuel Macron a declarat: „În fata unui inamic care nu-si fixeaza limite, nu ne putem permite nici nou sa punem vreuna”.
Liderii partidelor au raspuns cu totii favorabil la invitatia lui Emmanuel Macron, spre deosebire de ultima întâlnire în acest format, care a fost boicotata în noiembrie de mai multi lideri ai opozitiei, inclusiv Les Républicains (dreapta).
CE URMARESTE MACRON
Divizarea privind Ucraina, care a fost deja în centrul alegerilor prezidentiale din 2022 înainte de a se estompa, este preluata de seful statului cu trei luni înainte de alegerile europene din iunie. „Este un moment al adevarului”, spune anturajul sau.
„Nu-i lasati pe nationalisti sa intre. Ei au fost deja la razboi. Ei ar reprezenta acum înfrângerea în fata Rusiei”, le-a cerut miercuri Emmanuel Macron ministrilor sai, cerându-le sa se implice în campania electorala europeana a taberei sale, care va fi lansata sâmbata în cadrul unui miting la Lille.
În timp ce lista de extrema dreapta condusa de Jordan Bardella se afla cu mult în fata în sondaje, Macron pare hotarât sa faca din RN adversarul sau aproape exclusiv.
Saptamâna trecuta, premierul Gabriel Attal a dat tonul atunci când s-a întrebat „daca trupele lui Vladimir Putin nu sunt deja” în Franta, vizând-o nominal pe Marine Le Pen. Jordan Bardella i-a replicat lui Emmanuel Macron ca este „iresponsabil” sa compare RN cu „o armata straina de ocupatie”.
Emmanuel Macron, care a promis sa viziteze Ucraina înainte de jumatatea lunii martie, încearca sa îsi afirme pozitia de lider în fata Rusiei. Joi dupa-amiaza, Franta organizeaza o videoconferinta ministeriala cu aproape 30 de tari occidentale pentru a detalia noi optiuni de ajutor pentru Kiev.
Pe plan politic intern, o dezbatere este programata saptamâna viitoare în Parlament, urmata de un vot fara caracter obligatoriu – marti în Adunarea Nationala, miercuri în Senat. Se anunta a fi însa o dezbatere turbulenta. Nu atât din cauza acordului bilateral de securitate semnat la jumatatea lunii februarie cu Ucraina, care face formal obiectul votului, cât din cauza declaratiilor recente ale presedintelui, care a sporit inclusiv furia Germaniei.
În timp ce LR a deschis calea pentru un vot pozitiv, iar ecologistii si Partidul Socialist ezita, restul stângii înclina spre o opozitie categorica, mai ales ca „perspectiva aderarii Ucrainei la Uniunea Europeana sau la NATO” este inclusa în textul supus la vot. Este o „linie rosie” si pentru Jordan Bardella, care a lasat totusi sa planeze suspansul asupra deciziei RN în legatura cu „principiul unui acord bilateral”, scrie AFP.
