Daca ne uitam în urma, constatam ca ne-am îndepartat foarte mult de sentimentul autentic, de fericirea de la început, desi suntem mai în siguranta ca niciodata. Vom gasi oare într-o zi un echilibru între cele doua, sau vom ceda complet uneia dintre ele? Ce e de facut?
Nu am pus cele doua notiuni în antiteza din greseala si nici degeaba. Ele sunt într-o mare masura la capete opuse si se exclud una pe alta oriunde s-ar afla. Nu poti fi liber si în siguranta în acelasi timp.
La prima vedere pare o exagerare, un paradox, dar, daca analizam lucrurile în detaliu vom constata ca nu e nimic în neregula, ca asta e logica reala.
Pentru a întelege cum stau lucrurile cu adevarat trebuie sa ne imaginam o situatie dusa la absolut: o libertate totala ori o stare de siguranta totala.
În primul caz ne putem închipui o lume înainte de aparitia oricarui construct social uman. Înainte de orice trib organizat de homosapiens, înainte chiar de primele unelte artificiale. În acea lume un umanoid era perfect liber pe planeta Pamânt. Libertatea lui era fara margini, nimeni si nimic nu i-o îngradea. Putea merge oriunde dorea, nu existau granite, nu existau legi. Putea face absolut orice voia si care îi statea la îndemâna. Nimeni nu l-ar fi oprit, nu i-ar fi interzis ceva, nu l-ar fi pedepsit în vreun fel pentru încalcarea vreunei conventii. Putea fura de la altii, putea omorî orice si pe oricine, putea face toate prostiile care i-ar fi trecut prin capul lui primitiv. Pentru ca nu exista nici o entitate care sa îi spuna ce e rau si ce e bine. Atunci nu existau nici Dumnezeu, nici Diavolul.
Evident ca lucrurile nu erau ca pe roze, fericirea aparea doar în momentele când avea ceva de mâncare, când scapa din ghearele unui animal salbatic, când prindea un loc uscat si cald pe vreme de ploaie si frig, ori când se împerechea cu alt umanoid. Viata se împartea, asadar în momente de cautare a hranei si a adapostului si în momente de îndestulare si siguranta. Desi libertatea era la cote maxime, siguranta era aproape inexistenta, printre picaturi, aproape întâmplatoare.
Cu timpul, odata cu aparitia civilizatiei, cele doua stari s-au apropiat gradual una de cealalta si si-au schimbat locurile între ele, ajungându-se ca în prezent, situatia sa fie exact invers fata de cum era la început, adica libertatea sa fie la cote din ce în ce mai mici, iar siguranta la nivel foarte aproape de cel maxim.
Acum nu mai putem face orice dorim, exista legi si reguli bine puse la punct care ne limiteaza activitatile, iar daca le încalcam, pedepsele pot fi dintre cele mai usturatoare. Am uitat practic complet starea de libertate absoluta de la început. În schimb, nu mai trebuie sa ne punem viata în pericol pentru a avea hrana, iar gasirea unui adapost, a unei perechi, a unei case este foarte usoara, ba chiar aceste case îndeplinesc standarde pe care un om primitiv nu si le-ar fi putut niciodata imagina.
Acum exista bine si rau, Dumnezeu si Diavol, frumos si urât, iar ca sa fii de partea corecta a societatii trebuie sa asculti de toate si sa te conformezi regulilor acestora.
Nu mai poti merge oriunde doresti, totul depinde de granite, de societatea în care traiesti, de familia pe care o ai. Libertatea absoluta, cu alte cuvinte, a murit, dar am primit în schimb siguranta.
Bineînteles ca noi nu ne consideram lipsiti de libertate, si nici nu ne-am putea imagina traind într-o lume cu libertate absoluta cum a fost cea mentionata la început. Ne-am obisnuit asa si chiar ne adaptam mereu, zi de zi cu libertate din ce în ce mai putina. Iar asta se întâmpla la scara planetara.
Mi-a ramas în minte un comentariu al unui australian la o postare de pe Facebook cu niste copii catarati într-un copac din anii ‘20 din SUA, care stateau relaxati pe câte o creanga, departe de sol, fara echipament, fara asigurare, si pareau fericiti. Australianul zice asa: „Când eram copii în Australia faceam asa ceva tot timpul, sa ne cataram în copaci era o activitate obisnuita. Dar nimeni nu se mai urca în copaci zilele astea, daca nu a fost instruit, nu a primit un certificat care sa dovedeasca acest lucru si nu este echipat cu toate echipamentele necesare si obligatorii pentru a face treaba asta! Ne-am pierdut abilitatea de a o face pur si simplu, sunt prea multe reguli în aceste zile astfel încât copiii sa fie practici si sa supravietuiasca dupa instinct, asa cum am facut noi. Trist!”
El spune ca situatia e trista, dar de fapt nu e astfel decât pentru cei care stiu cum era înainte si care percep pierderea. Pentru cei nascuti în aceasta lume, de curând, este ceva absolut normal. Nu e voie sa faci multe lucruri si cu asta basta. Nu ai voie sa te catari în copaci fara echipament adecvat, sa faci baie în râuri sau lacuri sau în locuri neamenajate, sa tragi copii cu sania agatati de masina, sa conduci un vehicul fara centura de siguranta, sa îti îngropi mortii în curtea casei ori pe câmp, sa mergi cu bicicleta sau scuterul fara casca de protectie s.a.m.d.
În asa-numitele „parcuri de aventura” copiii sunt îmbracati cu echipamente de siguranta care înlatura orice urma de risc, de accidentari, de aventura… Ei trebuie sa urmeze un traseu bine stabilit, ancorati de o coarda care face imposibila caderea. Imposibila! Nici daca vrei, nu poti sa cazi pentru ca ramâi suspendat în aer.
Nu ai voie sa tii oameni în picioare în autobuz sau maxi-taxi. Daca as spune ca am mers în tramvaie burdusite de calatori pe scari, cu usile deschise, atârnând în afara, sau pe tamponul din spatele vagonului, probabil unii ar crede ca am fantezii, dar sunt înca multi care stiu ca spun adevarul. Am mers chiar si pe scara trenului de la Iasi la Chisinau si mi-a placut la nebunie. Aia aventura!
Pe scurt, nu mai ai voie sa risti nimic! Totul trebuie sa fie sigur, chiar si când e vorba de viata ta personala. Siguranta a omorât riscul, dar si aproape orice placere, orice fior adus de imprevizibil.
Sunt în continuare proteste pentru libertate, asa-zisa „libertate” care a mai ramas, dar aceasta a disparut de mult, odata cu aparitia civilizatiei.
Nici macar animalele nu mai au voie sa traiasca libere, ci în conditii „sigure si decente de trai”. Si noi credem ca astfel ele sunt fericite. Conditiile din natura pline de risc nu mai sunt considerate normale. Libertatea presupune risc, iar riscul este interzis prin lege.
Dar teama de pericole nu a disparut. Exista înca o frica generala de rau, ba chiar e o spaima cum nu a mai fost vreodata. Suntem mai în siguranta ca niciodata, dar mult mai tematori decât stramosii nostri. Nu-si poate nimeni imagina cum traiau oamenii acum o suta de ani fara medicamente, fara stomatologi, fara farmacii la coltul strazii, fara politie, bând apa din fântâni neaprobate de DSP, crescându-si animalele fara sa aiba certificat de sanatate. Doamne, Dumnezeule, cine stie prin câte gripe aviare si peste porcine au trecut cei dinaintea noastra fara sa realizeze! Îti dai seama ce inconstienti erau?! Acum suntem constienti si la ce ne ajuta?
Ati vazut un copil care merge pe role echipat ca la carte? E pur si simplu blindat: are casca, genunchiere, cotiere, manusi, ochelari. Persoana dinauntru nici nu se mai vede. Ce fel de reflexe poate sa îsi faca un asemenea om care stie ca e protejat din toate partile? Ce fel de senzatii? Reflexele se învata mai mereu din greseli, din rani, cu sânge. Iar placerea se simte direct pe piele…
Libertatea implica un risc. Eliminarea partiala sau totala a riscului va atrage dupa sine obligatoriu pierderea libertatii. E un cerc vicios aici. Ne dorim o siguranta din ce în ce mai mare, dar în timp ce dezvoltam o toleranta la aceasta si constatam mereu ca nu este suficienta, ca ramân locuri goale, crapaturi prin care raul, pericolul pot patrunde. Si încercam sa le acoperim si pe acelea, iar asta dureaza la nesfârsit.
Odata ajunsi într-un loc însa, daca ne uitam în urma, constatam ca ne-am îndepartat foarte mult de sentimentul autentic, de fericirea de la început, desi suntem mai în siguranta ca niciodata. Vom gasi oare într-o zi un echilibru între cele doua, sau vom ceda complet uneia dintre ele? Ce e de facut?
Briscan Zara este scriitor si publicist