Lumea este în fata unui „moment de pericol”, a atentionat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, denuntând din nou „încalcarile” comise de Moscova la adresa Kievului, informeaza AFP.
„Decizia Rusiei de a recunoaste asa-zisa ‘independenta’ a regiunilor Donetk si Lugansk – si urmarea – sunt încalcari ale integritatii teritoriale si suveranitatii Ucrainei si incompatibile cu principiile Cartei Natiunilor Unite”, a declarat Guterres în deschiderea unei reuniuni a Adunarii Generale a Natiunilor Unite.
Luând cuvântul imediat dupa, ministrul ucrainean al afacerilor externe Dmitro Kuleba a subliniat ca Ucraina nu era o amenintare pentru Rusia. „Ucraina nu a planuit niciodata si nu planuieste nicio operatiune militara în Donbas”, a declarat Kuleba.
Seful diplomatiei ucrainene a cerut ONU „actiuni concrete si rapide” pentru a opri angrenajul alimentat, potrivit lui, de Rusia si desfasurarile sale militare.
„Începutul unui razboi la scara mare în Ucraina va fi sfârsitul ordinii mondiale asa cum o cunoastem noi”, a atentionat Dmitro Kuleba.
Reuniunea Adunarii Generale, la care participa 193 de membri ai ONU, este o sesiune anuala asupra „teritoriilor ucrainene ocupate temporar”, organizata dupa anexarea peninsulei Crimeea de catre Rusia.
Mai multi ministri ar urma sa aiba interventii în timpul reuniunii ce va dura pe întreaga durata a zilei de miercuri. Chiar daca nu era prevazut initial, Antonio Guterres a decis sa participe la reuniune dupa ce s-a întors grabnic la New York, anulându-si în ultima clipa o deplasare în Africa. AGERPRES
