Pentru ca o societate sa reuseasca acest lucru este nevoie ca politicienii care-o conduc sa-si bata capul cum sa aduca resurse/ inputuri mai multe pentru tort si cum sa gaseasca o reteta care sa consume cât mai putin pentru fabricarea lui.
Pot politicienii sa influenteze în mod pozitiv economia în asa fel încât majoritatea populatiei sa traiasca în conditii decente? Sunt plafonarile, subventiile, restrictiile la importuri, exporturi si alte masuri administrative eficiente? Zilele acestea politicienii de la putere, din opozitia sau cei de pahar de la birtul din sat se întrec în a propune care mai de care masuri menite sa vina în sprijinul populatiei. Ele sunt cel mult laudabile, eficienta lor poate fi dovedita doar de proba timpului si se impun odata ce-au fost testate de piata si mai ales de viata de zi cu zi.
Pâna atunci, ca sa întelegem mai bine economia, haideti sa o privim ca un laborator de cofetarie care produce zilnic doar un singur tort de un kilogram. Ca sa simplificam lucrurile sa ne imaginam ca prajitura, care este singurul bun produs, trebuie împartita la 20 de persoane. Într-o societate altruista si egalitara rezulta ca fiecare persoana primeste 50 g de tort, dar portia optima din punct de vedere caloric este de 60 de grame. În plus o alta conditionalitate este ca nu poate fi stocata. Acum, pentru dramatizare, sa ne închipuim ca economia (laboratorul nostru) este condus de Vladimir Putin, care, de la sine putere, decide ca are nevoie de armata ca sa invadeze laboratorul vecin si recruteaza 10 persoane carora le repartizeaza 700 de grame din prajitura produsa, adica 70 g pentru fiecare, iar restul ramâne cu 30 g. Ca sa ducem rationamentul pâna la capat si sa surprindem în exemplul nostru înca un tip de societate, sa presupunem ca gramul de tort costa 10 banuti (lei, lire, ruble, dolari etc). Primii doi cei mai bogati oameni din comunitatea noastra imaginara detin 20.000 de banuti împreuna, urmatorii trei câte 5.000 de banuti fiecare, iar restul de 15 au între 100 si cinci banuti. Oamenii din ultima comunitate sunt liberi, au dreptul sa faca orice doresc cu banii lor, de la a se împrumuta între ei pâna la a pune fonduri la un loc pentru proiecte comune. Este evident ca fiecare dintre cei cinci cei mai bogati oameni din comunitate ar putea cumpara de la tortul întreg pâna la jumatate din el, iar cei care au câte 5 banuti pot ramâne pe dinafara. Dupa cum se poate vedea nici un tip de societate din cele imaginate (legatura cu cele din realitate este cât se poate de evidenta) nu este perfecta. În prima, totul este împartit egal, dar nimeni nu se satura. În cea de-a doua, se satura doar soldatii trimisi pe front, motiv pentru care se acumuleaza fustrari si totul poate culmina într-o baie de sânge din cauza violentei în crestere. În cea de-a treia, cei mai bogati dintre oameni pot cumpara tot tortul doar pentru ei, dar dupa cum am vazut din conditionalitatea de mai sus ce este peste 60 de grame este de prisos, fiindca cantitatea în plus nu poate fi stocata.
Dupa cum usor va imaginati în primele doua societati nu se poate interveni. Ele sunt dictaturi: una blânda, iar cealalta militara. În cadrul acestora, binele este impus cu forta, asa cum este vazut el de tatuc. Prin urmare, ramâne sa analizam doar exemplul imaginar al ultimei societati descrise mai sus. Ca sa condimentam cazul sa ne imaginam ca Putin ataca laboratorul societatii democratice, motiv pentru care prajitura se scumpeste, peste noapte, la 20 banuti gramul. În acest caz, mare parte dintre oameni nu-si mai permit sa cumpere nimic. Ce este de facut? Daca ascultam politicienii de la putere, atunci masurile vor suna asa: vom plafona preturile, vom da subventii la producatori, vom da subventii la populatie, vom plafona cantitatile ce pot fi cumparate, iar cei mai nationalisti vor cere limitarea importurilor si cresterea exporturilor. Toate masurile vor conduce aproape automat la un necesar mai mare de fonduri, fonduri pe care, ce sa vezi, statul nu le are si cel mai probabil le va lua de la cei care au mai mult sau va fi nevoit sa împrumute, dar pe viitor va plati dobânzi mai mari. Impozitarea celor bogati nu este lipsita de neplaceri: unii îsi vor ascunde banii, altii vor evita plata taxelor, iar o alta parte vor mitui functionarii care se ocupa cu strângerea darilor. Putem lesne observa ca pâna la urma dimensiunea tortului ramâne la fel, indiferent daca subventionam sau plafonam. Solutia, dupa cum se poate deduce de aici, este simpla: sa marim tortul, sa-i crestem dimensiunea la 1,5 kilograme sau chiar sa-l dublam. Asa vom reusi sa hranim mai bine populatia din exemplul nostru si chiar sa exportam catre vecinii prietenosi. Pentru ca o societate sa reuseasca acest lucru este nevoie ca politicienii care-o conduc sa-si bata capul cum sa aduca resurse/ inputuri mai multe pentru tort si cum sa gaseasca o reteta care sa consume cât mai putin pentru fabricarea lui. Mai clar, daca la momentul dat se folosea o cantitate de „X” energie sa se ajunga la „X-1” si tot asa.
Desigur, exemplele noastre sunt extrem de simplificate. Rolul lor este sa ne faca sa întelegem ca subventiile sau plafonarile, pe care le anunta politicienii cu surle si tobe, nu vor conduce la resurse mai multe (o prajitura mai generoasa), ci cel mult si în cel mai fericit caz la o societate mai egalitara în care dupa cum am vazut mai sus nimeni nu se satura. Nu se va crea însa prosperitate pentru absolut nimeni. La fel, nici societatile criminale de tipul Rusiei, admirate excesiv si nemeritat de unii dintre români, nu se vor îndrepta catre prosperitate, vor aduce conflict si sânge, iar când tortul se va termina s-ar putea sa nu mai aiba cine sa fabrice altul.