Liliana Barbu, mama Raisei, fetita care si-a pierdut viata dupa ce a fost lovita pe trecerea pentru pietoni de o masina a Politiei, i-a scris politistului care se afla la volan, dupa ce procurorii au anuntat ca acesta nu este de acord cu efectuarea testului poligraf. „Ajutorul pe care îl poti da este sa faci tot posibilul sa nu îngreunezi ancheta… se pare ca nici asta nu poti face! Ti-am transmis ca nu te consideram criminal, dar se pare ca nici om nu prea esti!”, a afirmat Liliana Barbu, care semneaza scrisoarea cu sintagma „mama unui înger”.
Scrisoarea olografa a fost publicata, miercuri, de catre avocatul Adrian Cuculis, care reprezinta familiei copilei ucise în accidentul petrecut pe o strada din Sectorul 1 al Capitalei.
Liliana Barbu, mama Raisei, îi raspunde politistului care, la rândul sau, adresase anterior familiei o scrisoare în care îsi exprima regretul pentru cele întâmplate si se oferea sa ajute familia îndurerata.
Scrisoarea mamei Raisei a fost redactata dupa ce avocatul familiei a fost înstiintat ca „proba cu testul poligraf nu va fi administrata, nefiind obtinut consimtamântul în cauza”.
„În scrisoarea pe care ne-ai trimis-o te-ai oferit sa ne ajuti… Acum ar fi momentul sa faci ceva, fiind de acord cu testul poligraf si cu ce ti se cere! Ajutorul pe care îl poti da este sa faci tot posibilul sa nu îngreunezi ancheta… se pare ca nici asta nu poti face! Ti-am transmis ca nu te consideram «criminal», dar se pare ca nici om nu prea esti!!!”, i-a transmis mama fetitei politistului aflat la volanul masinii care a lovit-o pe Raisa.
Femeia a mai scris ca fiica sa era un copil „educat si atent” care, asa cum arata si filmarile, s-a asigurat înainte de a traversa strada.
Avocatul Adrian Cuculis a explicat, într-un articol publicat pe portalul indrumari-juridice.eu, de ce a sustinut administrarea probei cu testul poligraf: „Erau contradictii cu privire la folosirea de catre acesta a luminilor de pe rampa masinii; a declarat ca era atent la drum si nu-si explica accidentul; nu a fost foarte coerent cu privire la locul catre care se deplasa; nu ne-am edificat înca cine era colegul lui si ce au discutat (asta fiindca procurorul a decis ca nici asta nu este esential în ancheta); alte elemente ce tin de dinamica anchetei”.
Avocatul a aratat ca politistul poate reveni în orice moment asupra deciziei si poate accepta testul cu poligraful.
În 13 ianuarie, fetitele Raisa si Marina au fost lovite de o masina a Politiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. În autospeciala se afla un singur politist, care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune si avea pornite doar semnalele luminoase, nu si pe cele acustice.
În urma accidentului, Raisa a murit, iar Marina a fost ranita.
Procurorii au stabilit ca masina circula cu viteza peste limita legala, fiind dispusa o expertiza pentru a stabili exact viteza cu care rula masina în momentul impactului. Politistul care a provocat accidentul a fost plasat sub control judiciar.
Procurorii de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, care instrumenteaza dosarul accidentului, au transmis ca nu este acceptata proba cu testul poligraf în dosar, solicitata de avocatul familiei copilei care si-a pierdut viata. Avocatul familiei afirma ca în aceste conditii poate avea „suspiciunea rezonabila” ca anchetatorii însisi sunt cei care l-au învatat pe politist sa nu accepte proba.
