Politistii brasoveni de investigare a Criminalitatii Economice au efectuat, joi, 17 perchezitii în judet într-un dosar de obtinere ilegala de fonduri, în care sunt vizati mai multi medici de familie, transmite Agerpres.
Potrivit IPJ Brasov, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021, mai multi medici de familie din judet ar fi obtinut ilegal sume de bani în perioada pandemiei, inserând date nereale în documentele pe care le-ar fi trimis în vederea decontarii în urma consultatiilor la distanta pe care le-au efectuat pentru a monitoriza pacientii cu COVID-19. Conform anchetatorilor, desi au pretins ca ar fi monitorizat zilnic un anumit numar de pacienti cu COVID-19, în realitate medicii nu ar fi comunicat deloc cu acestia ori au facut acest lucru doar la începutul bolii.
Persoanele vizate au decontat, astfel, 105 lei/pacient.
„În urma perchezitiilor domiciliare, care au vizat sediile unor persoane juridice (cabinete de medicina de familie) si a punerii în executare a ordonantelor (în numar de doua – n.r.) care au vizat sediile unor institutii cu atributii în domeniul sanatatii publice, s-au urmarit descoperirea si ridicarea de mijloace de proba (înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidente personale), precum si conducerea, în baza unor mandate de aducere, la sediul politiei, a 5 persoane, pentru audieri”, se arata într-un comunicat al IPJ Brasov.
La activitati au participat politisti din cadrul Politiei Municipiului Brasov si Politiei Municipiului Fagaras, precum si din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Brasov.
Actiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale din cadrul Politiei Române.
