Medicii din doua spitale judetene se zbat pentru a tine în viata o fetita de doar 1.030 de grame, care a fost adusa pe lume în conditii improprii. Totul s-a petrecut sâmbata noapte, când o tânara de 26 de ani, din Tudor Vladimirescu a nascut al treilea copil, o fetita care a fost adusa pe lume chiar la domiciliu.
Potrivit medicilor, sarcina din care provine fetita este complet neurmarita si nu s-a putut preciza vârsta la nastere. „Dupa aspectul fizic si neurologic al nou nascutului, acesta pare un prematur de 27-28 saptamâni. Prezenta hipotermie forma severa, la admisie temperatura neputând fi masurata, iar la o ora era 33⁰C”, a precizat medicul primar neonatolog Carmen Zaboloteanu, sefa sectiei de neonatologie din cadrul Maternitatii Botosani.
Starea generala a copilului a fost una grava de la început, prezentând mai multe semne de suferinta fetala si o forma severa de insuficienta respiratorie, care a necesitat ventilatie mecanica. Pentru ca micuta avea o saturatie a oxigenului în sânge care fluctua foarte mult, cadrele medicale au decis administrarea unui medicament scump, în valoare de 500 de euro, în urma caruia respiratia a putut fi stabilizata, iar peste sapte ore micuta a fost transferata la Unitatea Neonatala de nivel 3 de la Suceava. Transportul a fost asigurat de un echipaj cu medic al Serviciului Judetean de Ambulanta Botosani cu un incubator special.
Mai mult, pe monitorulbt
