Publicitate

Ministrul Educatiei, Sorin Cîmpeanu, prezinta luni 10 motive pentru care schimba legile educatiei, printre motive fiind faptul ca în ultimii ani, rezultatele sistemului actual au nemultumit pe toata lumea, iar analfabetismul functional a ramas constant sau chiar a crescut, dar si pentru ca ne dorim o educatie de calitate, responsiva si suportiva, iar acest lucru necesita o reformare sistemica si curriculara, o mentalitate, o conduita si, nu în ultimul rând, o atitudine proactiva. El mai spune ca elevii trebuie sa aiba acces la un traseu educational mai flexibil, mai bine adaptat intereselor lor, care sa poata identifica talentele si aptitudinile de la o vârsta cât mai frageda si care sa îi orienteze spre atingerea potentialului maxim.
”De ce schimbam legea educatiei? Schimbam pentru ca ne dorim o educatie de calitate, responsiva si suportiva, iar acest lucru necesita o reformare sistemica si curriculara, o mentalitate, o conduita si, nu în ultimul rând, o atitudine proactiva. Schimbam pentru ca vrem sa sustinem în egala masura excelenta si echitatea. Schimbam pentru ca trebuie sa avem un fundament pentru redarea prestigiului si demnitatii profesiei de dascal, inclusiv printr-o salarizare motivanta care sa fie cel putin la nivelul salariului mediu pe economie, înca de la debutul în cariera”, spune ministrul în comunicatul.

Sorin Cîmpeanu afirma: ”Schimba legile educatiei pentru ca, în ultimii ani, rezultatele sistemului actual au nemultumit pe toata lumea/întreaga societate, iar analfabetismul functional a ramas constant sau chiar a crescut, ceea ce duce, evident, la rezultate slabe în materie de învatare relevanta pentru o viata independenta si deplina”.

”Schimbam pentru ca sistemul de învatamânt se rasfrânge asupra vietii tuturor. Pentru ca avem nevoie de absolventi autonomi, de absolventi care sa înteleaga ce se întâmpla în jurul lor si sa gândeasca critic, de absolventi care sa caute solutii creative, si nu bazate pe sabloane, la problemele pe care le întâmpina societatea, de absolventi care sa fie antreprenori sau sa munceasca eficient si sa plateasca impozite si taxe în România, astfel încât banii investiti în educatie sa se întoarca în sistemul de învatamânt si în alte servicii publice. Avem nevoie de absolventi care sa produca bunastare, sa aiba capacitatea de a face acest lucru în mod inovativ, orientat spre viitor, si nu doar reproducând tipare existente”, afirma ministrul Educatiei. Sorin Cîmpeanu continua:

”Schimbam pentru ca fiecare elev din învatamântul românesc trebuie sa-si poata atinge potentialul maxim si sa fie valorizat în contexte sociale si de învatare cât mai variate si cât mai atractive. Schimbam pentru ca profesorii sunt nemultumiti de programe si de lipsa lor de libertate în crearea de continuturi adaptate la nevoile clasei si ale copiilor cu care lucreaza. Schimbam pentru ca liceenii sunt nemultumiti ca nu este posibila o mai mare autonomie în alegerea disciplinelor de care sunt interesati, discipline care le-ar permite o specializare mai mare la acest nivel, în functie de interesul lor si de planurile de viitor. Schimbam pentru ca relevanta învatamântului profesional pentru piata muncii a fost contestata, pe buna dreptate, pentru ca scolile profesionale/liceele tehnologice functioneaza pe modele învechite, fara o colaborare suficienta cu mediul economic”, afirma el.

Ministrul Educatiei mai afirma: ”Schimbam pentru ca elevii trebuie sa aiba acces la un traseu educational mai flexibil, mai bine adaptat intereselor lor, care sa poata identifica talentele si aptitudinile de la o vârsta cât mai frageda si care sa îi orienteze spre atingerea potentialului maxim. Schimbam pentru ca parintii trebuie sa aiba un feedback obligatoriu, pentru ca fisele posturilor didactice sa poata fi modificate în acest sens, în paralel si în conformitate cu un nou Regulament de Organizare si Functionare a Învatamântului Preuniversitar. Schimbam pentru ca publicul larg/societatea percepe sistemul de învatamânt drept, unul învechit, în care structurile sunt aceleasi ca în urma cu zeci de ani, în care initiativa profesionistilor se îneaca în birocratie si într-un centralism excesiv”.

Sorin Cîmpeanu precizeaza ca, ”pentru a raspunde tuturor acestor provocari, noile legi pornesc exact de la nevoile elevului, identificate pe parcursul a peste 6 ani de consultari în proiectul România Educata”.

”Si aici vorbim nu numai de nevoi educationale! Vorbim si de nevoi socioemotionale, de nevoia de incluziune scolara, de nevoia de desegregare, de nevoia de confort si siguranta în spatiul scolar, de nevoia de a fi acceptat neconditionat si valorizattocmai prin respectarea particularitatilor de vârsta si individuale, astfel încât elevul sa fie beneficiarul unei EDUCATII INDIVIDUALIZATE urmarite printr-un instrument psihopedagogic de monitorizare si progres: portofoliul educational!”, completeaza ministrul.

”Proiectul România Educata este un demers de politica publica, un argument pentru a construi si o oportunitate pentru a dezvolta. Proiectele legilor educatiei sunt în consultare publica si asteptam orice propuneri care pot genera îmbunatatirea acestora!”, spune Sorin Cîmpeanu, în comunicat.

 

 

 

 

Citește toată știrea

Ministrul Sorin Cîmpeanu prezintă 10 motive pentru care schimbă legile educaţiei
Publicitate