România se confrunta cu un fenomen incredibil de pervers – ale carui consecinte pot fi cuantificate numai în cheie contabila: ”ne lipsesc atâtia bani”: Un gen de criminalitate a carui perversitate consta tocmai în abolirea ”naturala” a tuturor instrumentelor prin care poate fi ea cuantificata la nivel statal.
Nu poti sa-i zici nici macar coruptie, caci coruptia e un accident în functionarea normala a statului si a administratiei sale – or noi asistam la o normalitate a anomaliilor foarte bine securizate de catre întreg establishmentul. Despre aceasta normalitate vorbim mai jos.
Înainte de asta sa demotam un mit marunt: acela ca România are una din cele mai mici criminalitati din UE. Teoretic, asa este: hotii, spargatorii, tâlharii, proxenetii, traficantii de carne vie, falsificatorii de carduri, spalatorii de bani etc s-au mutat în Vest. Pur si simplu e mai eficient sa furi un portofel cu 200 de euro decât unul cu 100 de lei, sau sa iei pe ora de prostitutie 200 de euro decât 50. Astfel ca sub aspectul asta, aici e liniste, iar România ”e o tara sigura”.
Adevarata criminalitate a locului consta, însa, în naturaletea prin care o parte tot mai mare din economie traieste în afara legii, ca nu exista cifre pentru ea si ca un baraj de 3 cercuri concentrice o proteaza si de ochii lumii si de – mai ales de – statistici. Înainte de-a explica mecanismul, sa pornim de la câteva exemple ale acestei veri:
1, Doar 2 (doi)- din instrumentele de control din vamile României (scanere, cântare etc) functioneaza în acest moment – chiar în situatia unei expuneri masive a granitei cu Ucraina la criminalitatea specifica unei tari aflate în razboi. Doar 100 de camioane sunt verificate, din cele 10.000 care ne trec zilnic prin vami.
Dar asta nu e totul: în vamile noastre se fac de 4 ori mai multe controale decât la nivelul statelor UE, dar se constata de 29 de ori mai putine nereguli. Pur si simplu contrabanda nu exista – iar asta o spune statul român!
Singurul loc în care se vede aceasta stare de lucruri este în gap-ul de la TVA si în slaba colectare a veniturilor la buget: cât la suta din businessurile cu marfa trecuta pe sub radar sunt total rupte de fiscalitate? În cea mai deplina tacere, miliarde de euro se scurg încoace si încolo ca o boare de vânt.
2, Cazul exploziei de la Crevedia e emblematic. Odata pentru ca acolo a putut functiona timp de 3 ani o statie GPL clandestina sub ochii serviciilor secrete, ale politiei, ale primariei, ale garzilor de mediu etc – si numai faptul ca a explodat a atras atentia asupra ei.
Câte astfel de statii nu functioneaza la ora asta în conditii similare, la cantitati similare, dar care înca n-au explodat? Si care ramân sub radarul de business, de consum, de fiscalizare – despre toate fiind cunoscute, la nivelul diverselor entitati de stat, care spera sa functioneze fara incidente? Câta vreme nu explodeaza, nu exista.
3, Traficul de droguri, adus în atentie de acidentul cu morti si raniti produs de junele drogat de la Mangalia.
Pâna la acel omor, traficul de droguri – ajuns la o scara occidentala si în România – practic nu exista nici macar în rapoartele cu care se lauda autoritatile. Iar dupa ce va trece emotia acelui accident, iar familia Pascu îsi va primi sentintele, traficul de droguri se va întoarce în nefiinta – n-ar fi prima oara:
A izbucit vreo lupta împotriva traficului de droguri în 2019, dupa ce o salupa plina cu cocaina a esuat pe plaja dupa ce trecuse de SCOMAR-ul oprit al garzii de coasta? Nici vorba. Câte astfel de transporturi nu trec zilnic – ”pe sub SCOMAR”, sau prin porturi, sau prin granite? Daca nu esueaza, nu exista.
4, Cazul ”mitei” lui Buzatu, de la Vaslui: orice om de afaceri din teritoriu stie ca cele mai multe contracte publice asa se dau si iau – încrengaturile de firme de casa lucreaza aproape exclusiv dupa acest patent, denuntatorul însusi era un favorit al acestor contracte pe care le derulase ani de zile – e o cutuma ca politicienii locali sa câstige contractele în judetele învecinate, pentru a nu intra în conflict de interese, si se face schimb – chiar la ora la care scriu aceste rânduri asa funtioneaza lucrarile – de la asfalt la digitalizare.
Daca nu intervenea un interes politic, dl. Buzatu îsi vedea în cotinuare de acest mecanism dupa care functioneaza dezvoltarea României locale si mita n-ar fi existat. N-avem criminalitate – atunci e coruptie? Nici macar coruptie nu e: Coruptia e o anomalie în functionarea unei institutii publice, vizând o persoana care ia mita sau face trafic de influenta în schimbul unui bun material: NU e coruptie, pentru aceasta stare de lucruri vizeaza sisteme bine puse la punct, angrenaje în care persoanele sunt reduse la statutul de rotite care-si iau partea nu de la un mituitor anume, ci din PARTEA CEA MARE pe care si-o adjudeca sistemul.
Sistem care – spre deosebire de criminalitatea ”adevarata” – nu se bazeaza pe competitie ci pe… colaborare. De aici si provine senzatia de normalitate, eficienta si functionarea doar cu sincope ”naturale” (explodeaza ceva, are loc un accident, o reasezare de prioritati, o sanctiune pentru neplata la termen etc).
Un sistem format din 3 inele concentrice:
primul este al entitatilor economice care ruleaza marfa si banii;
al doilea inel este cel al institutiilor de forta: politia nu vede – nicaieri nu exista o sanctiune pentru ca nu vede; vamesul nu are cu ce; inspectorul ANAF merge acolo de unde are ce sa ia ca e business oficial; etc.
al treilea inel e format din justitie. Nu vorbim aici de cazurile punctuale de mita (în genul judcatoarei din Suceava care le oferea infractorilor informatii din dosare) – ci de protectia ”structurala” pe care Aparatul o ofera celor care la rândul lor aa facut sau fac parte din sistem: gestionarea termenelor de prescriptie sau chiar legiferarea prescriptiilor prin decizii CCR ne explica limpede cazul sutelor sau chiar miilor de achitari din ultimii 3 ani, fara un verdict asupra faptelor si fara recuperarea prejudiciilor: un prost care fura o caruta de lemne n-are nicio scapare, dar cine fura 10 milioane de euro si trebuie sa scape scapa.
Si peste toate, serviciile noastre secrete, despre care am putea spune ca privesc de sus ca la un spectacol, daca ar fi asa: caci ele nu privesc, ci chiar joaca pe scena, cu firmele lor, cu oamenii lor, cu intereselor lor de business care, iata, sunt mai sus decât cele de întelegere si de combatere a acestui tip de criminalitate fara ”criminalitate”.
O noua ”lupta anticoruptie”? Sa fim seriosi:
Privind înapoi la ”epoca Kovesi” si având informatiile de astazi, nu s-ar mai ”vinde” înca un spectacol al unei justitii aplicate selectiv si triumfalist – cu pene de strut pe cap si cu surle si trâmbite în convoi – în care infractorii erau sacrificati pentru consolidarea criminalitatii pasnice a sistemului:
Nu avem criminalitate oficiala, dar avem o imensa gaura la buget – provenita din gapul de TVA, din marfurile de tot felul revarsate din toate vamile într-o piata în care lipsa de digitalizare a ANAF nu poate pune ordine, din raportarile false exact ca la nosocomiale (unde avem cele mai pure spitale din lume, pentru a nu raportam), din statisticile ocolite prin organizarea impecabila a sistemului.
Si ca si cum pe lânga PIB n-am mai încsa înca 4-5-6 miliarde de euro pe una de la migratii nostri, vedem ca sacul e gol si mai crestem o taxa.
În urma cu vreo 20 de ani, aflându-ma la o conferinta pe tema jurnalismului de investigatie, am fost întrebat ce cred despre eficienta acestui gen gazetaresc. Raspunsul meu i-a socat pe multi: ”voi sti ca suntem eficienti atunci când am sa vad un jurnalist de investigatie împuscat pentru informatiile pe care le detine sau pentru ancheta la care lucreza”.
Azi e cam la fel: cu exceptia ”dosarelor servite” sau a reactiei vreunui adversar politic care profita de migea ridicata la lopata, Sistemul absoarbe cu blândete dezvaluirile privind criminalitatea reala, pentru ca el nu are nicio dovada ca ea exista. Si probabil ca nici el nu face vreo legatura între naturaletea inficientei statului si caracterul perfect logic al faptului ca nu ne ies niciodata bugetele. În nu mai stiu care film, Al Pacino zice: ”cea mai mare victorie a divolului este ca a reusit sa convinga lumea ca nu exita”. Amin.
Text preluat de pe platforma cursdeguvernare.ro